Experții americani opresc elanul mărcilor auto: "Nu suntem gata pentru mașini complet autonome"
Mașinile care pot să se piloteze automat vor reprezenta parte din viitorul industriei auto, însă "acest lucru nu se va întâmpla atât de repede pe cât vrea Google", avertizează Missy Cummings, expert american în sisteme automatizate de pilotaj.
Mașinile care au capacitatea de a se conduce singure nu sunt departe de noi, însă experții avertizează constructorii auto că grăbirea implementării sistemelor care vor permite acest lucru nu este o idee tocmai bună. Chiar dacă pachetele de siguranță care vor face la final parte din armata de tehnologii necesare pentru ca o mașină autonomă să poată utiliza în siguranță șoselele există deja pe mașinile de serie de ani buni - Marea Britanie le-a adoptat deja în proporție mare, de exemplu - mai avem nevoie de teste serioase și de siguranța că aceste mașini nu vor genera probleme atunci când vor fi lăsate pe drumurile publice.
"Până la urmă vom ajunge la mașinile complet autonome, dar acest lucru nu se va întâmpla atât de repede pe cât vrea Google", spune Missy Cummings, expert în robotică automatizată în cadrul Duke University (SUA), unul dintre inginerii care au vorbit în Senatul Statelor Unite, alături de reprezentanți ai mărcilor auto și ai furnizorilor de sisteme autopilotate, despre viitorul industriei auto automatizate.
"Șoferii sunt mai puțin pregătiți decât piloții de avion"
Conform expertei care și-a început cariera în zona aviației, acolo unde pilotul automat face parte deja de decenii întregi din dotarea avioanelor comerciale, implementarea unor sisteme asemănătoare în lumea mașinilor va fi mult mai complicată din cauza complexității ridicate a unei șosele în raport cu cea a culoarului de zbor pentru avioane. "Când ești între nori nu există multe avioane în jurul tău, dar lucrurile se schimbă când vorbim de mediu urban, acolo unde există, printre altele, mașini, oameni sau biciclete. În plus, șoferii sunt semnificativ mai puțin pregătiți față de piloții de avion", spune Missy Cummings.
"Cred că, înainte de a lua măsuri drastice precum acceptarea publică a mașinilor autonome, producătorii auto trebuie să dovedească faptul că aceste mașini nu au nevoie deloc de intervenția umană. De exemplu, pilotul automat pe avioane nu a fost acceptat până când constructorii au dovedit că aparatele de zbor puteau să ateerizeze în absolut orice condiții de vreme și de suprafață. Și mașile vor ajunge acolo, dar în mod sigur nu vom vedea peste noapte mașini fără volan pe stradă", declară Cummings într-un interviu acordat publicației Automotive News.
via Automotive News (înreg.)