EXCLUSIV: Primele imagini-spion cu Volkswagen Amarok
Primul pick-up mare de la Volkswagen a fost surprins in timpul testelor din preajma circuitului Nurburgring. Modelul Amarok va debuta in Europa in cea de-a doua jumatate a anului viitor.
Inginerii Volkswagen au fost surprinsi de fotografii de la Carpix in timp ce testau noul Amarok in preajma circuitului Nurburgring. Modelul Amarok a fost inspirat de conceptul VW Robust si este primul pick-up de segment mare al producatorului din Wolfsburg. Noul Volkswagen Amarok va debuta in 2010 pe piata din America Centrala si de Sud, urmand sa intre si in Europa in cea de-a doua jumatate a anului viitor. Ulterior, modelul VW Amarok va fi disponibil atat in Australia, cat si in Africa.
Exemplarul surprins de cei de la Carpix este versiunea cu cabina dubla, urmand ca VW sa creeze si o versiune cu cabina simpla. Modelul va fi disponibil atat cu tractiune integrala, cat si in versiune cu tractiune pe o singura punte. Gama de motorizari a pick-upului VW va cuprinde noile diesel-uri common rail ale marcii, modelul promitand performante bune alaturi de un consum scazut de carburant si un nivel scazut de emisii.
Rivalii lui Amarok (Toyota Hilux, Nissan Navara, Ford Ranger, Mitsubishi L200 si Mazda BT50) au in fata o lupta grea, deoarece modelul din Wolfsburg are planuri mari pentru toate pietele pe care le va ataca. Volkswagen doreste ca modelul Amarok sa invinga rivalii atat prin confortul si performantele oferite, cat si prin design-ul modern pentru un pick-up.
Parca denumirea initiala era VW Robust.