EXCLUSIV: Bentley pregateste Continental Supersports de serie

Publicat marţi, 12.05.2009 15:41 de Bogdan Mirică

Ultimele fotografii spion au surprins versiunea de teste a supercarului Bentley Continental Supersports in timpul unor teste pe Nurburgring. Modelul britanic va functiona cu etanol si va avea 630 de cai putere.

Bentley a prezentat in luna martie la Geneva un concept botezat Continental Supersports, o versiune pe etanol a celebrului model cu acelasi nume. In prezent, constructorul britanic lucreaza la o versiune de productie a supercarului, dupa cum o dovedesc recentele fotografii spion.

Versiunea ecologica a fost surprinsa pe circuitul de la Nurburgring, unde a efectuat o serie de teste de viteza. Desi diferentele intre modelul spionat si actualul GT Speed nu sunt evidente, o serie de detalii au atras atentia tuturor. Este vorba despre grila spoilerului frontal, mult mai generoasa, pentru a asigura racirea motorului W12, si despre linia spoilerului posterior, care gazduieste si doua tevi de esapament cromate cu un aspect nou.

Supercarul ecologic de serie va functiona bineinteles cu etanol sau E85 si va putea sa ofere performante cu mult imbunatatite. Continental Supersports se poate lauda cu inca 20 de cai putere in plus, storsi din acelasi motor W12 de 6.0 litri, ceea ce face ca modelul britanic sa totalizeze 630 de cai.

Resursele sunt cuplate la o transmisie Quickshift, de ultima generatie, care se poate lauda cu o schimbare a rapoartelor de doua ori mai rapida. Masa modelului a scazut si ea, cu aproximativ 110 kilograme, prin folosirea din abundenta a fibrei de carbon.

Aportul de putere, combinat cu kilogramele in minus si cutia automata performanta, fac din exemplarul britanic un supercar cu performante demne de invidiat: un sprint de la 0 la 100 de km/h in 3.9 secunde si o viteza maxima de 329 km/h. In aceste conditii putem vorbi intr-adevar de cel mai rapid Bentley produs vreodata.

Stabilitatea modelului va fi imbunatatita si ea prin cresterea ampatamentului cu aproximativ 50 de mm.

via | CarPix

  • bentley_speed, marţi, 12.05.2009 19:33
    That's my sweet :)

    Cea mai buna combinatie, cel mai bun compromis dintre Sport, Lux si Confort.... B E N T L E Y