EXCLUSIV: Acesta este urmatorul model Ferrari?

Publicat marţi, 13.01.2009 12:06 de Sebastian Toma

Automarket va prezinta o imagine prelucrata digital cu aspectul lui Ferrari F450, un viitor supercar din Maranello.

Ferrari lucreaza deja la un nou supercar pe care il va lansa in 2010. La constructia noului model, al carui nume va fi, cel mai probabil, F450, inginerii italieni vor folosi cat mai multa fibra de carbon pentru a pastra o masa proprie redusa, chiar si jantele folosite fiind fabricate din acest material.

Performantele modelului vor fi marite si cu ajutorul elementelor aerodinamice ajustabile in timp real. Pe langa eleronul catre isi schimba pozitia – element deja obisnuit la supercar-uri, F450 va avea si un spoiler fata ajustabil, precum si fante de aer care se deschid in functie de viteza de rulare – similare cu cele ale lui Lamborghini Murcielago. Astfel, coeficientul aerodinamic al lui F450 va fi modificat in timpul rularii, iar motorul si franele vor putea fi racite suplimentar in momentele in care efortul le face sa se incalzeasca peste masura.

Performantele si autonomia modelului vor fi marite simtitor, consumul de carburant urmand sa fie redus fata de cel al exemplarelor din gama actuala Ferrari. Designul modelului are cateva asemanari cu cel al modelului California si cu cel al lui F430 Scuderia Spider 16M. Ferrari F450 are un design mai agresiv, cu linii fluide pe lateral care intalnesc unghiuri ascutite, profilate in jurul fantelor de aer folosite la racirea franelor si a motorului. Farurile au un design similar cu cele ale lui California, dar sunt mai inguste si profilate pe linia aripilor.

Jantele din fibra de carbon au un design ce aminteste de modelele Ferrari de la sfarsitul anilor ’80, pe cand partea frontala este inspirata din cea a lui Enzo. Daca F450 va avea un aspect similar cu cel al modelului din imaginea prelucrata digital de Andrei Avarvarii, Ferrari va atrage din nou atentia pasionatilor marcii cu un supercar agresiv.

  • Gigel80, miercuri, 14.01.2009 03:29
    Era o idee buna daca

    puneati acelasi titlu cu semnul intrebarii si in newsletter...daca stiam ca e doar un CGI nu mai dadeam CLICK.

  • tavi, miercuri, 14.01.2009 03:56
    He..he..

    Gigel80, l-au pus, dar nu in subject-ul newsletter-ului, ci doar in trimiterea din interior. :P Incredibil cum un semn de punctuatie poate influenta experienta consumatorului, care se poate simti indus in eroare. Nu mai vorbesc de greseli mai mari. Poate va da de gandit. ;)