Euro NCAP pregătește standarde de siguranță pentru mașinile autonome: calificativele Basic, Advanced și Superior apar în 2018
Euro NCAP va introduce anul viitor noi standarde de siguranță pentru testarea mașinilor autonome.
Euro NCAP, organizația indepedentă care testează aproape toate modelele noi lansate în Europa, a anunțat în septembrie un plan pentru îmbunătățirea siguranței rutiere. Tot atunci, organizația a cerut producătorilor auto și introducerea unor tehnologii autonome pe baza unui calendar până în 2024.
Acum, Euro NCAP anunță că va introduce standarde de siguranță pentru testarea mașinilor autonome, începând cu jumătatea anului 2018. Potrivit acestora, mașinile vor primi unul dintre următoarele calificative: Basic, Advanced sau Superior.
Organizația spune că vrea să recompenseze constructorii care își dotează mașinile cu tehnologii autonome. Euro NCAP încă lucrează la noile standarde, care mai pot suferi modificări până anul viitor. Potrivit acesteia, primele sisteme testate ar urma să fie Adaptive Cruise Control și Lane Keeping Assistance.
Spre exemplu, o mașină autonomă va primi calificativul Basic dacă sistemul de asistență păstrează banda de deplasare. O notă mai bună, adică Advanced, va primi mașina autonomă care schimbă automat banda la semnalizarea șoferului.
Potrivit Euro NCAP, aceste calificative se adaugă la sistemul “cu stele de siguranță” aflat deja în vigoare.
Via Autoexpress
Doar Basic, Advanced sau Superior??? Ce te faci daca apare si vreun model Tata Nano electric si autonom pe piata??? Unde il vor "arunca" pe acesta???