Eternii rivali Toyota si Honda aleg politici diferite pentru modelele sportive

Publicat miercuri, 21.10.2009 17:48 de Sebastian Toma

Lansarea lui Lexus LF-A a dus la un mic razboi in declaratii intre Toyota si Honda. Astfel, producatorul primului full-hibrid de serie a fost acuzat de lansarea unui model pentru nostalgicii blocati in trecut.

Rivalitatea dintre Toyota si Honda merge si mai departe, atingand si capitolul "modele sport". Astfel, pe langa modelele hibride din gama sa si gama Lexus, Toyota a lansat si un supercar, dar si conceptul unui coupe sportiv realizat impreuna cu Subaru. Pe de alta parte, Honda si-a orientat intreaga gama catre ecologie si a decis la renuntarea la motorizarile V8 din gama Acura. Chiar si urmasii lui CRX si NSX vor fi hibrizi, in timp ce Lexus a lansat un supercar cu un motor V10 de 4.8 litri si 560 CP.

Diferenta de filozofie dintre cele doua marci va duce la o lupta si mai acerba pentru clienti, Honda atacand valorile Toyota, in timp ce Toyota "merge" pe sportivitate si distractie alaturi de protectia mediului. Amestecul de placere a condusului si ecologie va fi ideea principala in jurul careia se vor orienta cei de la Toyota pe viitor.

Honda considera ca Lexus LF-A este un model de moda veche si ca faptul ca este un supercar nu ii permite sa renunte la protectia mediului. Presedintele Honda, Takanobu Ito, a declarat ca viitorul automobilului il reprezinta vehiculele care utilizeaza energie care poate fi reinnoita, lucru de care nu vor face rabat nici macar automobilele sport. Presedintele Honda considera ca persoanele care apreciaza sunetul motoarelor puternice sunt "nostalgice si blocate in trecut".

Succesorul lui Honda NSX trebuia sa fie echipat cu un motor V10 din aluminiu, dar acest proiect a fost eliminat din pricina costurilor si a situatiei economice mondiale. Ulterior, Honda a anuntat ca acest model va fi un hibrid in cazul in care va fi lansat pe piata. Honda ia in considerare vehiculele pe hidrogen ca o alternativa viabila pentru modelele sportive de astazi, care vor putea fi mai rapide decat hibridele si vehiculele electrice din viitor gratie faptului ca nu trasporta baterii.

Via | AutomotiveNews (inreg.)

  • george, joi, 22.10.2009 00:11
    HONDA A SCAPAT DE DRACU` SI A DAT DE TA-SU

    Cu manageri care au viziuni din astea luminate, Honda ar face bine sa puna deoparte ceva bani pentru ceremonie...I-ar putea lua chiar de la R&D ca si asa acolo sunt risipiti aiurea...

  • mahu, joi, 22.10.2009 08:54

    Cate din masinile vandute si care circula pe strazi sunt modele sport sau supercar? In consecinta cred ca o firma ca Honda trebuie sa o lase mai moale cu extremismul in atitudine si sa produca printre puzderia de masini destinate uzului cotidian si 1-2 modele petru prestigiul firmei si palmares. Traditia are un mare rol in marketing si multi sunt clienti fideli ai unei firme tocmai pentru traditie. Odata , demult, Soichiro Honda spunea "If Honda does not race, there is no Honda".

  • tzenu_bmw, joi, 22.10.2009 13:32
    astea.................???????

    astea 2 in masini sport......... vai ca mor de ras......... nici nissan nu este o marca sportiva chiar daca are supercarul momentului[GT-R]care chiar da peste bot lui porsche 996turbo[911]si m3 e92[chiar numi vine sa cred ca recunosc] da asta este..... apai honda si toyota ce vor si astea[miezu de la paine]sa se multumeasca si cu coaja