Englezii au lansat o competitie de anduranta pentru vehicule electrice

Publicat marţi, 16.03.2010 12:16 de Sebastian Toma

In incercarea de a face vehiculele electrice mai atragatoare, englezii au lansat o competitie dedicata acestora, care va debuta in luna septembrie pe Insula Wight din Canalul Manecii.

O companie care dezvolta sisteme de incarcare ale vehiculelor electrice a creat o competitie de 1.000 kilometri ce are loc pe Isle of Wight in Marea Britanie. Prima editie a acestei competitii va avea 24 de vehicule participante si va avea loc in septembrie. Participantii la competitie vor avea la dispozitie 240 de puncte de incarcare rapida in 10 locatii de-a lungul traseului, incluzand 30 de puncte de incarcare localizate in cadrul unui lant de restaurante. Englezii de la Reuben Power spera ca parteneriatul cu lantul de restaurante Little Chef sa fie prelugit in cazul in care programul are succes.

Reuven Vurdien, seful Reuben Power Plc, spera ca noua cursa de anduranta sa atraga atat competitorii privati, cat si echipele de fabrica ale constructorilor mondiali si sa duca la popularizarea vehiculelor electrice. Organizatorii acestei provocari poarta discutii cu mai multi producatori de automobile pentru a lua parte in mod oficial la acest eveniment si au deja cativa producatori care si-au exprimat interesul de a participa.

"Aceasta provocare are scopul de a demonstra ca vehiculele electrice sunt o alternativa viabila la autoturismele conventionale si ca vehiculele electrice pot parcurge tara in lung si in lat cu aceeasi usurinta si viteza cu echivalentul lor alimentat cu combustibili fosili. Un vehicul care poate fi incarcat complet in opt ore nu este o alternativa viabila la masinile conventionale, dar unul care poate fi incarcat in doar o ora este cu adevarat interesant", a declarat Reuben Vurdien.

Via | Autocar

  • Stelian_Opincariu, marţi, 16.03.2010 12:41

    Exceptionala stirea, exceptional articolul! Felicitari Automarket!