Emblema viitorului Ford Mustang GT, dezvăluită într-un teaser nou
Ford a publicat un nou clip teaser cu emblema viitorului Ford Mustang GT. Noul model va fi dezvăluit oficial în 14 septembrie.
Au mai rămas doar câteva zile până la prezentarea oficială a noii generații Ford Mustang, unul dintre cele mai anticipate modele din acest an. Până atunci, constructorul american a mai publicat un clip teaser nou cu viitorul model.
De data aceasta, cel mai nou teaser dezvăluie sigla nouă GT Performance, care sugerează că acesta va fi numele celei mai puternici versiuni al viitorului Mustang. Știm deja, că viitoarea generație a emblematicului model va avea și un motor V8, care se va regăsi, cel mai probabil, la această versiune.
Mai mult, noul Mustang va păstra și cutia de viteze manuală cu 6 trepte. Însă, noua generație va fi și prima din istorie care va fi oferită cu motoare hibride. Asta pentru că viitorul Mustang va fi ultimul care va avea motoare termice. Din 2027, celebrul model va deveni pur electric.
Noul Ford Mustang va fi dezvăluit oficial în 14 septembrie.
via Ford