Elveţienii testează o cameră de supraveghere cu radar 3D integrat
Şoferii din Elveţia vor avea o nouă problemă pe cap în scurtă vreme. Pe lângă radarele poliţiei, aceştia se vor înfrunta cu un set de camere cu tehnologie radar 3D, care vor analiza corectitudinea la volan, pe lângă respectarea limitelor de viteză.
Compania Multanova din Elveţia a prezentat o cameră de supraveghere a traficului cu radar integrat. Noua cameră poate să monitorizeze până la 22 de maşini pe o distanţă de maximum 500 metri. Pe lângă detecţia vitezei, noua cameră permite verificarea distanţei dintre vehicule şi amendarea celor care nu o respectă, trecerea pe culoarea roşie a semaforului – unde este cazul, necedarea priorităţii pentru pietoni, încălcarea restricţiilor de întoarcere şi chiar depăşirile neregulamentare. Toate aceste contravenţii sunt detectate în mod automat de sistemul TraffiStar SR590.
Spre deosebire de alte tehnologii de acest gen, camera TraffiStar SR590 este deja în teste în diverse locuri din Geneva. Preţul echipamentului şi alte performanţe ale acestuia nu au fost dezvăluite. În timp ce elimină nevoia unui poliţist şi furnizează probe nedisputabile până la proba contrarie, noua cameră de supraveghere ar putea deveni cel mai urât lucru din Elveţia, atât pentru turişti, cât şi pentru locuitorii ţării cantoanelor. Pentru moment, elveţienii nu trimit amenzi în baza informaţiilor culese de noua cameră de supraveghere, fiind nevoie de verificări suplimentare pentru certificarea metrologică a acesteia.
Radarele fixe sunt "populare " şi în Regatul Unit, dar în ţara respectivă se utilizează mult-blamatul sistem GATSO, care a fost "vinovat" de "surprinderea" unui zid care "circula" cu o viteză de 50 km/h. Din acest motiv Marea Britanie este locul în care numeroase camere de surprindere a vitezomanilor sunt victime ale vandalilor, existând posibilitatea ca britanicii să cumpere asemenea dispozitive dacă acestea le vor fi oferite pe viitor. Adesea, şoferii care sunt surprinsi de camera GATSO opresc maşina chiar după aceasta şi o incendiază sau încearcă să o distrugă cât mai repede. Acest fenomen nu s-a răspândit în România, şoferii mioritici preferând să reducă viteza în preajma acestor camere sau să plătească amenda în cazul în care sunt surprinşi circulând cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul respectiv de drum.
Via | ZerCustoms
elvetienii astia sunt de rahat in ce priveste domeniul auto; in plus si pilotii auto tre sa concureze in tarile vecine; mai da-i dreaq