Elon Musk: “Sperăm să începem producția din Germania în octombrie”
Tesla speră ca producția uzinei sale din Germania să înceapă în luna octombrie, potrivit declarațiilor făcute de CEO-ul Elon Musk.
Producția Tesla la “Gigafactory Berlin” ar fi trebuit să înceapă în luna iulie, însă americanii s-au plâns în repetate rânduri că birocrația împiedică lucrările pentru finalizarea fabricii.
Șeful Tesla a mers în Germania pentru a discuta cu autoritățile, dorind să deblocheze situația pentru ca operațiunile producătorului american pe Bătrânul Continent să fie demarate cât mai rapid.
“Avem speranța că vom primi aprobarea pentru ca primele mașini să fie produse în octombrie, dacă suntem norocoși,” a declarat Elon Musk.
Tesla încă nu are autorizația de mediu de la autoritățile din Brandenburg, ceea ce ar putea duce la amânarea producției până anul viitor.
Tesla a atins o producție de 206.421 de vehicule în intervalul aprilie-iunie, în timp ce a reușit să livreze 201.250 de unități, un nou record după cel stabilit în primul trimestru.
Model 3 și Model Y au fost cele mai căutate de către clienți, cu un total combinat de 199.360 de exemplare, în timp ce doar 1.890 de unități au fost înregistrate împreună de Model S și Model X.
Tesla a livrat anul trecut 499.550 de mașini către clienți, în creștere cu 36% față de 2019 și cu doar câteva sute de exemplare sub obiectivul de jumătate de milion de unități anunțat la începutul lui 2020.
Via Reuters