Elon Musk: "Peste 10 ani, jumătate dintre mașinile produse vor fi electrice, iar aproape toate vor avea funcții autonome"
Elon Musk anticipează că peste un deceniu jumătate dintre mașinile produse vor fi electrice, în timp ce aproape toate vor avea diverse sisteme autonome.
Elon Musk, CEO-ul Tesla, este recunoscut pentru predicțiile sale ieșite din comun, dar și pentru faptul că în numeroase cazuri nu reușește să-și respecte promisiunile cu privire la propriile lansări de produse.
Ultimele declarații ale sale vizează funcțiile autonome și mașinile electrice, iar miliardarul american este optimist în privința direcției în care merge în prezent industria auto.
În cadrul unei întâlniri anuale de vară a unei asociații de guvernanță națională, Musk și-a explicat punctul de vedere în privința gradului de autonomie pe care îl vor atinge mașinile. "Va fi rar ca o mașină produsă peste 10 ani să nu fie autonomă", a declarat el.
Musk nu a făcut nicio referire la nivelul de autonomie pe care îl anticipează, însă în prezent se vehiculează că în preajma anului 2025 vor exista preponderent mașini cu nivelul 3 și 4, în condițiile în care nivelul 5 este cel mai avansat și anticipat de specialiști undeva după 2030.
Pe de altă parte, în cadrul aceluiași eveniment, Musk a precizat că, tot peste 10 ani, jumătate dintre mașinile produse în întreaga lume vor fi electrice. Predicția să se bazează pe viitoarele norme de emisii și pe investițiile masive pe care le vor realiza inclusiv marii constructori pentru dezvoltarea unor astfel de vehicule.
Via Autocar
da' o data s-a tinut de cuvant Muska asta....i-a dat o lopata plavanului de trump dupa ce clovnul portocaliu a iesit din Acordul de la Paris.