Elon Musk face revoluţie: Tesla Motors construieşte o "giga-fabrică" de baterii Litiu-Ion pentru a face faţă producţiei preconizate în 2017

Publicat miercuri, 06.11.2013 12:52 de Mircea Meșter

O fabrică care adună o jumătate din producţia de baterii Litiu-Ion la nivel mondial. Exclusiv pentru Tesla, care are în plan producerea a 500.000 de maşini anual până la finalul deceniului. Poate părea ştiinţifico-fantastic, dar este planul cât se poate de real al lui Elon Musk.

După ce a revoluţionat piaţa vehiculelor electrice, demonstrând că poate face performanţă într-o zonă în care nici măcar constructorii mari nu au încredere, Elon Musk, directorul Tesla Motors, anunţă planuri de viitor cu adevărat curajoase. Astfel, între declaraţiile pe care le-a acordat presei la deschiderea primului Tesla Store din Londra s-a strecurat una foarte interesantă: Tesla are de gând să vândă nu mai puţin de 500.000 de maşini pe an până în 2017, iar pentru asta este nevoie de construcţia celei mai mari uzine de producţie a bateriilor Litiu-Ion din lume. Atât de mare, încât aceasta ar folosi o jumătate din canittatea de Litiu folosită la nivel mondial pentru producţia bateriilor în acest moment.

Conform planurilor, fabrica va fi construită în Statele Unite şi va lucra exclusiv pentru producţia bateriilor auto folosite de Tesla. Deşi nu există un termen anunţat pentru ridicarea şi punerea în funcţiune a sitului de producţie, se ştie deja că aşa-numita Generaţie 3 de modele Tesla - care va da startul lărgirii gamei de modele în mai multe segmente accesibile - este programată să apară pe piaţă în jurul anului 2017. Conform primelor informaţii, un model compact-mediu construit de Tesla va costa în jur de 35.000 de dolari în SUA.

"Dacă vom produce 500.000 de maşini pe an, vom avea nevoie de capacitate de producţie a bateriilor care să se alinieze la aceste standarde de volum. Această fabrică va depăşi sau măcar va fi la acelaşi nivel cu toată producţia de baterii Litiu-Ion din lume la această oră. Probabil că va fi nevoie de un giga-fabrică pentru asta", a declarat la Londra Elon Musk, citat de Automotive News.

ANTECEDENTELE LUI MUSK

Americanul de origine sud-africană nu se află la prima "revoluţie" de acest tip a producţiei independente. În urmă cu câţiva ani, în momentul în care sonda piaţa de motoare pentru rachetele care urmau să fie utilizate în proiectul spaţial Space X, Musk a luat în final hotărârea - considerată imposibilă la acea oră - de a produce motoarele in-house, construind pentru asta o fabrică care construieşte rachete de la stadiul de foi de tablă la produs gata de a fi lansat în spaţiu. Între timp, fabrica funcţionează la capacitate maximă iar Space X a rămas unul dintre principalii contractori ai NASA, agenţia spaţială americană contând în mare parte pe rachetele lui Musk pentru proiectele proprii pe orbită.

  • bono, miercuri, 06.11.2013 15:17

    Sper sa reuseasca ce si-a propus,omul asta merita tot respectul.

  • zarnesteanu, miercuri, 06.11.2013 15:17

    Baiatul asta e fantastic. Totul porneste de la o idee, o viziune. Pe urma vine parte grea in care trebuie sa spargi toate prejudecatile si sa demonstrezi matematic ca se poate. Daca ai rabdare sa intri in cele mai mici detalii si sa invingi piedicile pas cu pas, sa lupti cu indicii de productivitate, profit, etc. rasplata poate fi cu mult peste cele mai nebunesti vise. Un om care are respectul meu. Spre deosebire de alt "super-laudat" care n-a reusit decat sa tina Renault in liga a 2 a cu o Franta intreaga in spatele lor si sa stea cu coada intre picioare pe piata Americana, la cheremul unor faliti de talia lui nissan. Intre astia doi stiu exact la care sa ma opresc si sa-l ascult si la care sa schimb canalul. Chiar daca Tesla a facut cateva pariuri nebunesti, frumusetea este ca pana acum le-a reusit. In ciuda oricaror "predictii" ... Bafta mai departe !!!

  • @ zarnesteanu, miercuri, 06.11.2013 17:46

    Acestea sunt planuri de viitor care urmeaza sau nu sa fie confirmate . Pe termen scurt si mediu Tesla se va baza in continuare pe cel mai mare producator de baterii din lume si anume Panasonic ( au mostenit aceasta pozitie dupa ce i-au absorbit pe cei de la Sanyo, ulterior inlocuind numele Sanyo cu Panasonic ) . Momentan Tesla nu are puterea financiara a celor de la Panasonic pentru a dezvolta baterii electrice . Interesant insa este faptul ca declaratia lui Elon Musk a fost facuta cu o zi inainte ca Tesla sa prezinte rezultatele financiare pe ultimul trimestru, Tesla raportand o pierdere de 38 mil $ . Probabil Elon Musk a dorit sa distraga atentia investitorilor cu aceasta giga-fabrica de baterii, dar cel putin azi nu i-a iesit asa cum si-a dorit, actiunile Tesla pierzand azi in valoare 3 miliarde $ ( http://www.marketwatch.com/investing/Stock/TSLA ) !

  • agoox, miercuri, 06.11.2013 18:17

    cel mai mult imi place ca Musk tine la economia nationala. chiar daca costurile de productie sunt mai mari nu a plecat in alta tara pentru a produce. Fabrica din europa cel mai probail a fost facuta ca sa scoata produse europene(chiar daca sunt doar asamblate in europa) sa nu se mai aplice taxa de import pentru produsul finit.

  • AlinC, miercuri, 06.11.2013 23:42

    35,000 e un pret foarte bun. Sper sa auzim numai de bine si sa nu fie mancat de Mafia petrolului!

  • dan, joi, 07.11.2013 09:34

    @AlinC Mi se pare o naivitate sa crezi ca mafia petrolului se va prabusi chiar si in conditiile fantastice in care macar jumatate din lume ar cumpara masini electrice. Cu accidentul Fukushima si cu certificatele verzi care pierd teren, de unde crezi ca o sa vina curentul la priza? De ce crezi ca a luat amploare disperarea asta dupa fracturare hidraulica? Hai sa nu ne mai prefacem ecologisti cumparand cu ipocrizie hibride sau electrice si pretinzand ca am salvat planeta facand asta. Pe cetateanul de rand nu-l intereseaza cu adevarat decat aspectul financiar care, tb sa recunosc, e net avantajos in cazul electricelor, in rest complacandu-se ipocrit ca si-a facut treaba cu poluarea, desi problema doar a iesit din sfera lui de responsabilitate, nu a si disparut. Asta pana cand s-or gandit si altii sa introduca tot felul de taxe de cablu, asa cum fac astia cu conductele la noi, sau sa mareasca accize la curent. Avea o vorba Michael Jackson intr-un cantec: I'm Starting With The Man In The Mirror / I'm Asking Him To Change His Ways".

  • ztele, joi, 07.11.2013 10:22

    O idee buna la timpul ei, valoreaza mai mult decat zeci de ani de traditie, istorie, si ce mai vreti voi. Jos palaria pentru Elon Musk!

  • SERD, joi, 07.11.2013 20:35

    Acum inteleg cum de a rezistat pe piata si cum de a convins alti investitori,are din punct de vedere politic spatele asigurat de parteneriatul cu NASA! In felul asta are libertatea de a "visa" si a se desfasura in voie, fara piedicile de care s-au lovit altii!

  • marius, luni, 11.11.2013 07:24

    problema nu va fi atunci cand se va termina petrolul ci atunci cand productia nu va acoperi cererea, iar acest lucru cred ca se va intampla in max. 20 de ani. baietii se pregatesc. si inca o problema, credeti ca retelelel de distributie ale electricitatii actuale ar face fata unor statii de incarcare cu consumuri de ordinal megawatilor (1 "plin =80 kWhx 50/h=4MWh)?

  • AndreiRN, luni, 18.11.2013 07:12

    Am vazut azi 3 Tesla pe strada. Unul era langa mine la stop si l-am felicitat pt masina si am intrat in discutie. Teala ne-a cerut sa producem 1000 de manere de portiere in plus luna asta (deja producem 6000) si i-am refuzat nedorind sa angajam muncitori doar pt o luna. Oricum din cauza la Tesla se va munci si de sarbatori dar ........... Felicitari Elon si poate in 2014 o sa am ocazia sa conduc una.