Electrificarea PSA: toate modelele noi de la Peugeot, Citroen, DS, Vauxhall și Opel vor avea cel puțin o versiune hibridă sau electrică din 2019
Începând din 2019, toate modelele noi ce vor fi dezvoltate de Peugeot, Citroen, DS, Vauxhall și Opel vor avea cel puțin o versiune hibridă sau 100% electrică, potrivit planului anunțat de PSA. Grupul francez susține că, în următorii doi ani, vor fi lansate 8 noi modele plug-in hybrid și 7 modele 100% electrice.
Grupul PSA pune mare preț pe “reducerea impactului mașinilor asupra mediului” și anunță un plan ambițios pentru anii ce urmează.
Francezii susțin că, din 2019, toate modelele noi de la brandurile Peugeot, Citroen, DS, Vauxhall și Opel vor avea cel puțin o versiune hibridă sau 100% electrică.
PSA spune că acest lucru va fi posibil prin folosirea platformelor modulare CMP și EMP2, ce permit integrarea propulsoarelor convenționale (benzină și motorină) și a celor alternative (hibrid și electric) pe aceeași linie de producție.
Astfel, 15 modele noi vor fi lansate în următorii doi ani, conform calendarului anunțat de PSA, printre care 8 hibrizi plug-in și 7 modele 100% electrice.
Via PSA