Electrificarea mașinilor de performanță continuă: Seat ar putea lansa modele Cupra hibride sau electrice
Seat analizează oportunitatea de a dezvolta câteva modele de performanță sub brandul Cupra care să aibă propulsii hibride sau electrice.
Constructorii de volum atacă din ce în ce mai frecvent zona modelelor de performanță pentru a atrage și clienții mai pretențioși, iar unul dintre cele mai recente trenduri este electrificarea acestora.
Un bun exemplu în acest sens este Renault Zoe RS, iar acum și oficialii Seat au dezvăluit că se gândesc la o strategie similară pentru brandul Cupra. Astfel, producătorul spaniolul analizează oportunitatea de a introduce modele Cupra hibride sau chiar integral electrice, însă până în prezent nu a fost luată o decizie finală în acest sens, potrivit directorului executiv Seat din Marea Britanie, Richard Harrison.
"Este interesant cum am putea folosi capabilitățile electrice pe un Cupra. Una dintre oportunitățile interesante ar putea fi un Cupra electric. Nu există încă planuri concrete, dar aș vrea să explorez diferite oportunități intre hibrid și electric. Dacă o vom face, vom alege unul sau două modele. Cupra nu este un logo potrivit pentru orice", spune Harrison.
Întrucât totul este momentan la stadiul de planuri, este puțin probabil ca un Cupra electric să apară înainte de 2020. Până atunci, Seat Ateca Cupra ar urma să sosească anul viitor, iar zvonurile indică utilizează unei rețete similare ca în cazul lui Leon Cupra. Un motor de 2.0 litri benzină ar urma să livreze 286 de cai putere și să fie alăturat unei transmisii DSG și unei tracțiuni integrale. Resursele ar fi suficiente pentru a asigura un sprint de la 0 la 100 de km/h în aproximativ 6.5 secunde și pentru o viteză maximă de 250 de km/h.
Via Autocar
Am observat ca majoritatea stirilor de la grupul Falschwagen, sunt despre ce s-ar putea sa faca in viitorul mai mult sau mai putin indepartat. Nimic concret despre anul in care suntem.