Eisenmann restilizeaza Audi R8
Germanii de la Eisenmann au creat un pachet de design pentru Audi R8. Botezat Spark 8, acesta este fabricat din fibra de carbon si Kevlar.
Producatorul german de sisteme de evacuare Eisenmann a creat un kit de caroserie pentru Audi R8. Acesta a fost desenat de insusi inginerii Eisenmann si poarta denumirea Spark 8. Pachetul de design a fost lucrat timp de aproape un an, iar pana in acest moment a fost testat cu brio pe masina directorului companiei.
Spark 8 este fabricat din fibra de carbon si Kevlar si ii ofera modelului german un aspect mai agresiv. In ceea ce priveste sistemul de evacuare al lui R8, germanii ofera clientilor doua versiuni. Ei pot opta pentru pastrarea tevii de evacuare,fiind insa obligati sa isi monteze un spoiler nou, sau pot alege varianta cu doua tevi de esapament, versiune care aminteste de fratele mai mare R8 V10.
Audi R8 dispune de un propulsor V8 de 4.2 litri Quattro care livreaza 420 de cai putere si produce un cuplu motor de 430 Nm. Sprintul de la 0-100 km/h se realizeaza in 4.4 secunde iar viteza maxima la care poate ajunge R8 este de 300 km/h.
via | germancarscene