Ediție specială Giorgio Armani pentru Fiat 500e. Disponibilă în Europa
Constructorul italian de automobile și celebra casă de modă Giorgio Armani și-au unit forțele pentru o ediție specială a modelului 500e. Aceasta va fi disponibilă pe mai multe piețe, inclusiv în Europa.
Fiat și celebra casă de modă Giorgio Armani au colaborat în urmă cu patru ani pentru un exemplar unicat al modelului 500e. Acum cele două mărci italiene și-au unit forțele pentru o ediție specială a aceluiași model.
Denumit Fiat 500e Giorgio Armani, noul model este disponibil în două nuanțe exterioare speciale: Verde Micinalised și Greige Ceramic. Această ultimă culoare a fost inventată chiar de casa Armani.
Logo-ul Giorgio Armani îl regăsim pe jante, iar brand-ul italian și-a pus, de asemenea, semnătura pe interiorul acestei ediții speciale. Aici regăsim cusături speciale, model tridimensional pe scaune și ornamente din lemn pentru bord.
Lista de dotări include, printre altele, faruri full LED Infinity Design, plafon din sticlă, sistem audio JBL, display de 7 inch pentru instrumentarul de bord și un ecran de 10.25 inch pentru sistemul multimedia.
Motorul electric dezvoltă 118 CP, iar autonomia maximă ajunge până la 320 de kilometri.
Noul Fiat 500e Giorgio Armani va fi disponibil pe mai multe piețe, inclusiv în Europa.
via Fiat