Ediție specială Dodge Challenger Shakedown, prima din noua serie finală Last Call
Dodge a lansat o nouă ediție specială pentru Challenger, numită Shakedown. Noul model este primul din noua serie finală de modele Last Call, iar Dodge va lansa pe parcursul anului încă 6 ediții speciale.
Este începutul sfârșitului pentru legendarul Dodge Challenger. Anul trecut, constructorul american a confirmat că faimosul muscle car, așa cum îl știm, va fi scos din fabricație în 2023. Succesorul său va fi unul electric.
Pentru a marca "pensionarea" lui Challenger, Dodge a creat noua serie finală Last Call. Pe parcursul acestui an vor fi lansate 7 ediții speciale noi ce fac parte din această serie. Prima ediție specială a fost deja lansată. Aceasta se numește Shakedown și este un omagiu adus unui concept prezentat la SEMA în 2016. Mai exact, este vorba despre conceptul Shakedown Challenger, bazat pe vechiul model din 1971.
Noul Challenger Shakedown este vopsit în aceleași culori, gri închis cu dungi negre și roșii, care se preling de la capotă până în partea din spate. Capota lui Challenger Shakedown are integrată și o priză de aer mare pentru a acomoda admisia mărită a modelului. Aripile față conțin inscripția 392, vopsită în roșu. Numărul reprezintă cilindreea motorului exprimată în inchi cubi.
Tot la exterior avem embleme speciale R/T la grila frontală, precum și frâne Brembo vopsite în roșu în spatele jantelor de 20 de inch. Inclusiv interiorul conține accente roșii și embleme speciale Shakedown.
Motorul HEMI V8 de 6.4 litri dezvoltă 485 de cai putere. Dodge va construi doar 1000 de exemplare ale lui Shakedown. Dintre acestea, 500 vor primi tratamentul R/T Scat Pack. Asta înseamnă o nuanță de gri mai deschisă și jante vopsite în negru lucios.
Celelalte 500 de exemplare vor primi echipamentul R/T Scat Pack Widebody, cu jante vopsite într-o nuanță de negru care imită carbonul.
Următoarea ediție specială Dodge Challenger din seria Last Call va fi prezentată în 31 august. Toate modelele vor primi o plăcuță specială la motor cu numele seriei finale.
via Dodge