Ediția din acest an a Goodwood Festival of Speed a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus: organizatorii au anulat și Goodwood Revival
Organizatorii Goodwood Festival of Speed au decis anularea ediției din acest an din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2. Aceeași decizie a fost luată și în cazul Goodwood Revival, eveniment programat inițial în luna septembrie.
La finalul lunii martie, organizatorii Goodwood Festival of Speed au decis să amâne evenimentul desfășurat pe domeniul Lordului March. Inițial, ediția din acest an a fost programată pentru intervalul 9 - 12 iulie, iar oficialii au menționat că vor încerca să găsească soluții astfel încât evenimentul să aibă loc la finalul verii.
Acum, reprezentanții Goodwood Festival of Speed au anunțat că ediția din acest an a fost anulată. Aceeași decizie a fost luată și în cazul Goodwood Revial, eveniment programat pentru 11 septembrie.
Conform organizatorilor, toate biletele vândute pentru cele două evenimente anulate vor fi valabile în 2021, iar cei care doresc pot opta și pentru rambursarea sumelor achitate.
"Pentru o afacere ca a noastră, una care pune în prim-plan legăturile dintre oameni și lucrurile pe care aceștia le iubesc, distanțarea socială a avut un impact major asupra capacității de a duce sarcinile la final. Festival of Speed și Revival vor reveni în 2021", a declarat Ducele de Richmond (cunoscut și ca Lord March).