Echipa de Formula 1 Williams a fost vândută unui fond american de investiții: "Tranzacția asigură supraviețuirea"
Echipa Williams a fost vândută vineri unui fond american de investiții care susține că va păstra acest nume. Oficialii britanici afirmă că tranzacția va asigura supraviețuirea echipei în Formula 1.
Pandemia de coronavirus a avut un impact financiar major asupra celor de la Williams, în contextul în care veniturile din drepturile TV au scăzut dramatic în prima parte a anului după amânarea startului noului sezon.
Oficialii britanici au anunțat anterior că sunt în căutarea unui investitor, iar în cele din urmă au decis să vândă echipa fondului american de investiții Dorilton Capital.
Ca parte a înțelegerii, echipa va purta în continuare numele Williams, iar sediul echipei va rămâne în continuare la Grove, în Marea Britanie.
"Ca familie, am pus întotdeauna echipa pe primul loc. Principalul element al acestui proiect a fost protejarea echipei și a oamenilor. Poate că este finalul unei ere pentru Williams ca echipă de familie, dar știm că este în mâini bune. Vânzarea asigură supraviețuirea echipei", a explicat Claire Williams, șefa echipei.
Williams a fost fondată în 1977 de Frank Williams și Patrick Head și a fost până acum o afacere de familie. Noii proprietari de la Dorilton Capital reprezintă un fond de invesitii care deține companii de servicii industriale, din domeniul sănătății și al alimentației.
Via The Race
Marea echipa Williams, cea care se lua a tranta cu Ferrari si McLaren in anii '90....Ce a ajuns....O epava care a tocat poate sute de milioane de euro atatia ani, dar degeaba! Cand nu reusesti sa aduni acei ingineri geniali care sa-ti construiasca un sasiu pe care sa pui cel mai performant motor din ultimii ani, Mercedes, inseamna ca ai totusi o problema!