După Nissan, şi Ford ameninţă cu închiderea uzinelor dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană
Dacă Marea Britanie decide să părăsească Uniunea Europeană, marii constructori auto anunţă cu un boicot şi cu o închidere a activităţilor de producţie dincolo de Canalul Mânecii. După Nissan, Ford se alătură avertismentelor.
În toamna anului trecut, speculaţiile privind o posibilă ieşire a Marii Britanii din zona euro au început să devină realitate. Comunitatea europeană suferă încă de pe urma crizei economice, iar Marea Britanie se teme ca instabilitatea să nu traverseze şi Canalul Mânecii.
Motiv pentru care, Guvernul lui David Cameron ia în discuţie ieşirea din UE. George Osborne, unul dintre cei mai influenţi politicieni englezi susţine că UE nu luptă să crească nivelul de competitivitate cu state ca India şi China.
Ameninţarea Regatului Unit a dat alarma în birourile celor mai importanţi constructori auto cu fabrici în Anglia. Nissan, prin vocea preşedintelui Carlos Ghosn, au fost primii care au luat atitudine, la mijlocul lunii noiembrie, anunţând o regândire a strategiei de dezvoltare.
Japonezilor li se alătură, oficial, şi cei de la Ford, care deţin, de asemenea, mai multe fabrici în Regatul Unit. Stephen Odell, şeful Ovalului Albastru, susţine că ”planurile pe termen lung vor fi reevaluate. Dar sugerez cu tărie evitarea părăsirii Uniunii Europene pentru binele economiei şi angajaţilor din Marea Britanie”, a afirmat Odell.
Declaraţia sa vine ca răspuns la mai multe speculaţii legate de poziţia oficială Ford faţă de guvernul lui David Cameron şi nu ca o ameninţare directă. Şeful Ford şi-a susţinut cu argumente poziţia şi a anticipat consecinţele: „Trebuie să privim problema în ansamblu. Cu siguranţă nu vom fi singuri în această decizie. Va duce ea la noi tarife, la noi îndatoriri? Vom analiza cu atenţie ce soluţii avem.”
Dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea, fără a se alătura Asociaţiei Liberului Schimb European (EFTA), exportul bunurilor interne ar urma să fie considerabil îngreunat.
"În toamna anului trecut, speculaţiile privind o posibilă ieşire a Marii Britanii din zona euro au început să devină realitate. " Faceti confuzie ...Marea Britanie nu a fost niciodata in zona euro. E doar in UE.