După Dieselgate, potopul: 630.000 de mașini Mercedes, Opel, Porsche, Audi și VW, rechemate în service pentru probleme cu emisiile
Când temperaturile scad sub 10 grade, sistemele care controlează emisiile pe unele modele ale celor cinci mărci germane ies din funcțiune. Drept urmare, cele 630.000 de mașini emit mult mai mult decât anunță în mod oficial.
Autoritățile guvernamentale din Germania au anunțat astăzi, prin vocea unor oficiali citați de agențiile de presă Reuters și AFP, că mărcile germane Audi, Mercedes, Porsche, Opel și Volkswagen vor fi nevoite să recheme în service 630.000 de mașini la nivel european din cauza unei "defecțiuni la sistemele de control al emisiilor".
Deși se referă la emisiile mașinilor, acest nou recall nu are legătură cu scandalul Dieselgate, în care sunt implicate unele dintre motoarele diesel montate pe modelele mărcilor Grupului Volkswagen.
Conform oficialilor germani, la originea acestei rechemări în service stă faptul că sistemele de control a emisiilor de pe cele peste 600.000 de mașini implicate sunt defecte și încetează să funcționeze la temperaturi de sub 10 grade Celsius. Altfel spus, atunci când termperaturi scad sub acest nivel, motoarele mașinilor afectate nu mai controlează emisiile de Oxizi de Azot și emit radical mai multe noxe în atmosferă.
Practic, singura marcă germană majoră neafectată rămâne BMW, care - suțin autoritățile germane - profită de pe urma faptului că a investit devreme în tehnologii inteligente de limitare a emisiilor.
Legi laxe versus abordări imorale
Foarte interesant este faptul că regulile Uniunii Europene permit aparent această "scăpare", scopul reglementării relaxate fiind acela de a proteja motoarele și de a preveni eventuale accidente. În aceste condiții, nu este foarte clar dacă cei cinci constructori au profitat în vreun fel de scăparea reglementară europeană, însă autoritățile germane au sesizat mărcile, care inițiază un recall voluntar pentru toate modelele afectate.
"Întrebarea care apare este dacă aceste 630.000 de mașini sunt doar începutul. Ceea ce e clar este faptul că există câteva "trucuri legale" pe care le utilizează toată industria. Acestea pot să nu păcălească legile, dar nu sunt chestiuni morale și legitime, iar acestea aruncă întreaga industrie într-o lumină negativă. Acesta nu e un semn bun", declară Stefan Bratzel, analist din cadrul Universității de Științe Aplicate din Gladbach, Germania, citat de Automotive News.
Problema este foarte asemănătoare cu cea pentru care marca Mercedes-Benz este acuzată în SUA de reclamă mincinoasă. Autoritățile americane au descoperit că sistemele care controlează emisiile sunt oprite la temperaturi joase, astfel că mașinile emit mult mai multe noxe în aceste condiții decât anunță în mod oficial.
În acest moment nu se cunosc numele modelelor afectate și nici repartiția mașinilor pe mărci. Vom reveni cu amănunte.
-
Pana, vineri, 22.04.2016 16:22
Sunt prea multi bani in joc ca sa recunoasca toti. Din contra. In conferintele de presa, saloane auto sau motorsport isi strang mainile in semn de respect unii fata de ceilalti si in gand se injura de mame dorindu-si reciproc tot ce e mai rau. Si cu cine sa faci asta? Cu VW care au vandut milioane de masini cu probleme? Cu Suzuki care nu se tine de cuvant cand incheie un contract? Cu Honda care, cand Toyota avea probleme, scria pe banner-ele publicitare ca masinile lor nu raman fara frane? Bullshit! E ca in viata: scapa cine poate.
-
sandu, vineri, 22.04.2016 16:25
pana la urma ce conteaza cat polueaza? este irelevant. cei care tin la mediu sa mearga cu trenul si gata.
-
Moldovean, vineri, 22.04.2016 16:36
Mi se pare bizar că cel puțin 5 mărci (deocamdată) au fix aceeași problemă. La toate fix sub 10 grade. Ori se urmărește implementarea forțată a unor schimbări în industria auto văzând că majoritatea clienților se mișcă greu în acest sens, ori ăștia din industrie și-au dat toți mâna în practicare unor asemenea șmecherii.
-
Mecanicu', vineri, 22.04.2016 17:25
Americanii lucreaza la reducerea emisiilor de 40 de ani si asa au ajuns la concluzia ca nu poti avea emisii scazute, cu tehnologia actuala, decat cu motoare de 6000cmc si 150CP. Cei ce lucreaza la unificarea Pietei Europene cu cea Americana au luat teapa, crezand ca daca emiti standarde de poluare ele vor putea fi respectate. America - UE -1-0 din 2005 pana in 2014 au fost emise 3 standarde noi de poluare, in conditiile in care constructorii auto vand un model nou lansat 10 ani, cu un facelift la mijlocul duratei de viata al modelului. un model nou lansat va fi cu adevarat fiabil abia in al 4-lea an de productie si corectie a erorilor si problemelor raportate de service-uri din intreaga lume. Din punctul meu de vedere, aceasta este o ofensiva americana de proportii, un razboi economic din care vor avea de castigat producatorii americani de masini dar mai ales Tesla, Google si Apple cu ale lor masini electrice & sisteme de conducere autonoma. America - UE - 3-0 - la masa verde prin neprezentare Euro 1 (1993): For passenger cars—91/441/EEC.[9] Also for passenger cars and light trucks—93/59/EEC. Euro 2 (1996) for passenger cars—94/12/EC (& 96/69/EC) For motorcycle—2002/51/EC (row A)[10]—2006/120/EC Euro 3 (2000) for any vehicle—98/69/EC[11] For motorcycle—2002/51/EC (row B)[10]—2006/120/EC Euro 4 (2005) for any vehicle—98/69/EC (& 2002/80/EC) Euro 5 (2009/9) for light passenger and commercial vehicles—715/2007/EC[12] Euro 6 (2014) for light passenger and commercial vehicles—715/2007/EC[12]
-
Z, vineri, 22.04.2016 20:11
,,Practic, singura marcă germană majoră neafectată rămâne BMW,...,, iar de cealaltă parte rămân neafectați în continuare colaboratorii lor pe parte de diesel (și benzinare) PSA și Ford.
-
Bethurbazal, vineri, 22.04.2016 21:55
Sunt socat de matrapazlacurile nemtilor. Numa-ngheti ce mai urmeaza.
-
Bethurbazal, vineri, 22.04.2016 21:57
@ Automarket Mi se pare mie sau ati scos reclamele masinilor nemtesti? Daca nu, aveti decenta s-o faceti. Altfel ne jigniti pe noi.
-
inexorabil, vineri, 22.04.2016 22:40
Bethu, dar nu te oripilează și compania ta preferată (Fiat), care a “asasinat” Lancia ȋn văzul ȋntregii lumi? La fel ca ȋn cazul Fiat-Lancia, VW a preluat un constructor cu probleme financiare (Auto Union) și l-a adus la nivelul lesne de observat actualmente. Ce-i drept, i-a dat un bobârnac mortal lui DKW, care dusese tot greul postbelic al lui Auto Union, dar l-a făcut uriaș pe Audi…Tot adevărat este că, vreme de un sfert de secol, Fiat a susținut admirabil Lancia, mai ales ȋn motorsport, pe urmă ȋnsă a ȋnceput să-i bage pe gât platformele & motoarele “comune” și deci adio personalitate…Or, cu Audi nu s-a ȋntâmplat chiar așa, din moment ce ȋncă beneficiază de platforme dedicate, iar unele motoare din Grup poartă semnătura inginerilor cu cele patru cerculețe (aureole) pe cap – ah, da, tot dânșii, maeștrii neȋncoronați, au meșteșugit “softul mincinos” la care au apelat și tovarășii mai țărănoși de la VW, dar ideea de bază este să te uiți, Bethule, și ȋn ograda macaronarilor, unde s-a ajuns ca mass-media să califice drept eveniment epocal ceea ce, ȋn mod firesc, ar trebui să ȋnsemne o banală lansare de model nou…
-
BMW, vineri, 22.04.2016 23:12
Acum sa va aud pe astia care freaca capul de BMW .... Lista de motoare de pe wikipedia nu e cumparata pe un sac de cartofi , dar e o lista muncita pe merite.
-
Bethurbazal, vineri, 22.04.2016 23:22
@ inox Citesti una si intelegi alta. Matrapazlacurile nemtilor (cu exceptia BMW, deocamdata) se traduc in vanzari mai mici, concedieri, probleme sociale pentru oamenii ce-au lucrat cinstit in alte companii. FIAT e una din companiile ce-au avut de suferit. In timp ce unii insala, fura si fac si alte nelegiuiri altii trag ponoasele. Ma mir ca nu ti-e rusine sa le iei apararea.
-
LauCalin, vineri, 22.04.2016 23:41
Off topic: Faptul ca o marca respectabila in istoria automobilului este intr-un loc limitat, crescandu-i astfel valoarea cel putin morala, eu îl vad ca fiind un lucru bun. Sunt pasionat de acest domeniu de peste 15 ani. Iar in ultimii 5, industria auto mi s-a părut o mizerie tot mai mare. De ce sa avem un concurent de la Lancia pentru un BMW, Mercedes sau Audi? Sa vina in nimeni, dar "expert" in ale masinilor, si sa ne "explice" ca Lancia e praf? Nu. Las-o asa. Ca desi pare ciudat, poate ca e mai bine. Iar mie subiectul cu Dieselgate si bla, blauri asemănătoare, deja mi se par plictisitoare. Oare avioanele ce emisii au? Cândva s-au revarsat multe tone de petrol in oceane. S-a facut atata scandal? Deci ecologistii lu' peste prăjit" sa-si bage pe gat teava de esapament de la un Passat TDI.
-
Incsulescu Florianopol, vineri, 22.04.2016 23:51
Deci pana la urma Mărsăidis-Benz este intr-un rahat pana-n gat. Urat, chiar eram convins ca acest brand este singurul care mai ofera acea seriozitate nemteasca. Se pare ca a ramas un mit asta cu ''calitatea'' si ''seriozitatea'' gemana.
-
zarnesteanu, sâmbătă, 23.04.2016 01:12
Se pare ca mai sunt si altii: http://www.theguardian.com/environment/2015/oct/09/mercedes-honda-mazda-mitsubishi-diesel-emissions-row Si altii: http://www.theguardian.com/environment/2015/sep/30/wide-range-of-cars-emit-more-pollution-in-real-driving-conditions-tests-show Dar e bine ca Mercedes apare primul, in capul listei langa numarul total de 630.000 de masini :):):):) Subtilitatile meseriei ...
-
inexorabil, sâmbătă, 23.04.2016 01:23
Belzebuthal (și tu ȋmi pocești nick-ul; hai, spune-mi că n-ai făcut-o dinadins), ți s-a cășunat rău pe teutoni. Nu țin morțiș să-i imaginez iezii neprihăniți ai branșei, dar, ȋnainte să scuipi venin ȋn direcția “ghermancelor”, mai bine recunoaște fiabilitatea precară a “italiencelor” și deprecierea lor mai rapidă decât s-ar cuveni (pe unele le-am văzut eu ȋncremenite ȋn parcări, majoritatea aparținând lui A.R.). De VAG vom auzi, fără ȋndoială, și peste 20-30 de ani (fie că ne place, fie că nu), chiar și “restartat” sub identitatea altei persoane juridice sau ocupându-se cu orice altceva ȋn afară de MAI-uri, dar de FCA nu sunt sigur… Nu zice nimeni că orice producător trebuie să caute, cu orice preț, acumularea trufașă a profiturilor și/sau “alinierea la trend” (high-tech și/sau eco), dar nici ca Marchionne, mânca-ți-aș! Ȋn irepetabilul secol XX, Grupul Fiat ȋși conturase niște planuri de acțiune chiar epopeice, dar nu-mi dau seama ce anume a provocat brambureala ȋn care se complace acum. Oricum, având ȋn vedere că Ferrari a rămas Ferrari, tot așa s-ar fi putut concepe strategia și ȋn direcția Lanciei! De altfel, cel puțin pentru mine, misterul cel mai adânc din automobilism va continua să se refere (cât timp voi trăi) la colapsul taman al mărcilor care nu mă ȋnșel susținând că dețin laolaltă peste 50 % dintre cele mai importante inovații ȋn domeniu: Oldsmobile, Lancia și Saab. Mă mâhnesc doar amintindu-mi, așa că pun punct aici.
-
seat, sâmbătă, 23.04.2016 02:53
eu dintotdeauna am zis ca iarna vecinii imput tot cartierul cand incalzesc aiurea motorul pe loc(adica foarte incet).
-
marius, sâmbătă, 23.04.2016 09:15
pai bmw are probleme cu X3 modelul nou ,asta se stie nu vor sa recunoasca au tot fost bruiati sa recunoasca dar vor recunoaste ca nu au ce face, eu sunt in germania si stiu, motorul de 2.0 diesel e cu probleme,iar mercedesurile au probleme din cauza renaulturilor pt ca are pe clasele mici, motoare renault pe a klasse si b klasse +ca mercedesurile au pe motoarele ,lor probleme deci dubla problema la mercedes odata motoarele lor +motoarele venite de la reanault ,iar vad ca si nissan si mitsubishi sunt praf ,ma tem ca mishtubisi scuze nu stiu sa scriu corect ,o sa dea faliment ca nu au bani
-
Sergiu.Andrei, sâmbătă, 23.04.2016 14:07
Salut zarnesteanu ! Vad ca esti fan japoneze ! Mazda are cele mai mici emisii conform linkului tau . Oricum, s-a spus de anul trecut dupa Dieselgate, faptul ca toti producatorii depasesc pragul de emisii. Doar ca VAG a manipulat testele cel mai mult, peste 15%. Dupa cum ne amintim si BMW depasea cu 10% , apoi brusc presa auto a scazut la 6,7 %. Dupa cele citite din diverse articole, japonezii au cel mai mic procent. Toyota si Lexus, avand in medie consum si emisii cu 0,8% mai mari in realitate decat cele indicate, apoi vine Mazda cu un procent la fel de mic, dupa care Jaguar cu rezultate in mediu cu 11,4% mai bune decat cele oficiale. In timp ce cele mai mari devieri le-au demonstrat modelele Peugeot (+14.4%), Renault (+14.3%) , Fiat (+12.8%) si Volkswagen ( 17% ). Asadar dragii mosului . De anul trecut s-a vorbit de faptul ca aproape toti producatorii au devieri de noxe mai mari sau mai mici, doar ca VAG e ''lider'' inconstestabil, manipulatorul numarul unu al industriei auto.
-
@sergiu, sâmbătă, 23.04.2016 17:20
Daca te iei dupa date ajungi de rasul lumii. In 'topul' tau nici nu apare mitsu care acum s-a dovedit ca o manareau. Oricum mor de ras cand vad cati frustrati apar dupa diselgate :))
-
dan_grc, sâmbătă, 23.04.2016 19:26
@sergiu Inca un cont ? De noul LS ce se mai aude?
-
Vali, duminică, 24.04.2016 08:48
Si nefiabile și poluante, asta sunt mașinile germane. S-au scris articole în ultimii ani, dar cine să citească? Ăștia care cred că în afară de mașini germane nu mai există altceva? Mașinile sunt proaste, șoferii niște incapabili să le folosească.
-
marius, duminică, 24.04.2016 10:55
Alfa Romeo, Chevrolet, Dacia, Fiat, Hyundai, Jaguar, Jeep, Landrover, Nissan,Suzuki, dar si germanii Opel, Volkswagen, Porsche, Audi si Mercedes si francezii Renault, la care se audaga acum si Mitsubishi +BMW pe x3 motor de 2.0
-
Geo, duminică, 24.04.2016 12:39
Autoritățile din Germania au descoperit nereguli legate de nivelul emisiilor poluante la 16 mărci auto, printre care se numără și Dacia... CUm ati redus in articol la 5 marci?????
-
Marius, duminică, 24.04.2016 13:43
Cocalari din toate țările uniți-vă! Germanii fără oameni ca voi ar da faliment! Trebuie să îi susțineți în aceste momente deosebit de grele. Alții ii înjură, ei interzic anumite mașini în orașe lor germane, iar românii proști ii suportă și le cumpără rebuturile. Vai de nația noastră. Cu proști din ăștia și conducători corupți nu avem cum să ieșim la lumină. Nu e de mirare că la volanul BMW-urilor vezi mulți tineri care nu pot explica proveniența banilor la 21 de ani, dar care se cred experți și conduc cu peste 200 km/h pe autostrăzile din România.
-
mda, duminică, 24.04.2016 14:14
ha ha ha ha ce bine ca am ....peugeot....ha ha ha vreau sa-l vand si piata nu vrea sa-l cumppere....deci degeaba vreau eu sa vand o masina neminarita(ppina la proba contrarie) pt ca piata din romania tot la masina nemteasca se-nchina,asa ca obiectiv privind titlul articollului e tam-tam si nimic altceva...acolo sus e un razboi total pt ca pe piata sint prea multe masini si se pproduc mult prea multe ....ori cineva da faliment ori pur si simplu se vor da niste legi mascate(in numele mediului bineinteles)in care ne vom incolona toti si vom merge cu masinile la fier vechi si ne vom duce bineinteles tot incolonati la banci sa facem datorii pe urmatorii 20 de ani pt masini hibride sau electrice....voi nu pricepeti ca altfel asa zis economia de piata nu va supravietui??!
-
Vali, duminică, 24.04.2016 15:26
Ce se invata la scoala pentru BMW-isti: http://gdlauto.com.au/bmw/are-all-bmw-drivers-jerks/
-
@Dan_grc, duminică, 24.04.2016 23:00
Nici nu am așteptam la altceva din partea unora lipsiți de cultură :) Ăștia sunteți peste tot în lume. În România sunteți cocalari, în alte state "jerks", "assholes"
-
BMW, luni, 25.04.2016 03:49
Astia care mi-au dat DISLIKE sunt niste asshole ... Luati lectii de la BMW cum se fac motoarele si nu mai muriti de invidie.
-
Vali, luni, 25.04.2016 07:12
Oare de ce ofticatii simt nevoia să ascundă părerile celorlalți și să își dea singuri like? :)) O altă trăsătură comună cocalarilor obosiți :) Se pare ca haterii sunt chiar ei.
-
dgate, luni, 25.04.2016 23:49
acum cand citesc comentariile de pe aici, imi pare sincer rau de cearta cu userul vianu. omu era macar retinut in cocalarisme, aici iese in fata sa se faleasca toata crema cocalarilor cu bemeve rosu fa :) @vianu , scz !
Citeste si
-
INDUSTRIE | duminică, 24 noiembrieHyundai și Kia: peste 200.000 de vehicule electrice rechemate din cauza pierderilor de putereHyundai și Kia au anunțat săptămâna aceasta rechemarea a peste 200.000 de vehicule electrice din cauza unor pierderi de putere, conform Administrației Naționale pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA). Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieLotus renunță la planul său de a deveni marcă pur electricăLotus a anunțat oficial că renunță la planul său de a deveni o marcă pur electrică până la finalul actualului deceniu. Viitoarele modele ale mărcii vor fi hibride și electrice cu range extender. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieFord va concedia 4000 de angajați în Europa pe fondul scăderii cererii pentru mașinile electricePeste 4000 de angajați Ford din Europa urmează să fie concediați în următorii 3 ani. Forța de muncă a mărcii în Europa va fi redusă cu aproape 15% ca o măsură de reducere a costurilor. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieStellantis: platformă nouă, compatibilă cu motoare termice, electrice și cu hidrogenStellantis a dezvăluit oficial o nouă arhitectură care va fi prezentă la viitoarele SUV-uri și camionete ale Grupului. Noua platformă STLA Frame va oferi cea mai multă flexibilitate dintre toate platformele, deoarece va fi compatibilă cu motoare termice, hibride, electrice și chiar cu range extender și cu hidrogen. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieJaguar va avea o nouă identitate de marcăJaguar trece printr-o transformare și se repoziționează în industria auto ca o marcă de lux de vehicule electrice. Această nouă direcție este însoțită de o serie de embleme noi pentru viitoarele modele Jaguar. Citeste tot
Nu mar mira faptul ca 70-80% din toate companiile auto din lume sa vina in fata in urmatoarea perioada si sa ateste ca folosesc sisteme de pacalire sau de a ascunde anumite reguli privind consumul si emisiile... Si ar fi bine ca toate sa colaboreze si sa recunoasca in acelasi timp......pt ca in acesta situatie toti ar fi la fel......si nu pot fi tras toti la raspundere......