După Dieselgate, mulți viteji se arată: celebrul Ford F-150 va putea fi comandat și cu un motor diesel
Ford a lansat o versiune îmbunătățită a modelului F-150 cu ocazia Salonului Auto de la Detroit. Printre noutăți se află și un motor diesel.
La început de an am aflat că Ford F-Series a fost în continuare în preferințele americanilor când vine vorba despre achiziția unei mașini noi. Pick-up-ul Ovalului Albastru bifează astfel anul cu numărul 35 de când se află în fruntea clasamentului celor mai bine vândute mașini din SUA.
Pentru a consolida poziția de lider a pick-up-ului, Ford anunță că modelul F-150 va primi o serie de revizuiri odată cu versiunea 2017.
Asta înseamnă o nouă grilă, un nou spoiler frontal, un design diferit pentru jante și stopuri cu o altă semnătură luminoasă.
Cea mai importantă modificare se află însă sub capotă, acolo unde Ford a sfidat recentul scandal Dieselgate și a decis să instaleze un motor diesel Power Stroke de 3.0 litri. Ford vrea să le ofere astfel americanilor o alternativă la Ram 1500.
Cei mai tradiționaliști vor avea de ales între motoare pe benzină de 2.7, 3.5 și 3.3 litri, precum și între un V8 de 5.0 litri. Acesta din urmă va putea fi cuplat la o transmisie automată cu 10 rapoarte, o premieră în segment.
Lista de tehnologii va fi și ea îmbunătățită, urmând să includă conexiune 4G, un sistem audio Bang&Olufsen, sistem de detectare a pietonilor și pilot automat adaptiv.
motor diesel....asta e sub "inaltul" patronaj al lui Donald cel Portocaliu fara de chelie rednecksii vor avea motive de bucurie....sa vezi filmulete cu maimutoii aia care dau fum biciclistilor si masinilor mai normale