După diesel, e rândul benzinei: Mercedes-Benz va monta filtre de particule pe motoarele sale pe benzină
După ce convertoarele catalitice au fost înlocuite pe motoare diesel de filtre de particule care oferă o eficiență mult mai ridicată în împiedicarea particulelor nocive rezultate în urma arderii, motoarele pe benzină se pregătesc și ele să adopte această tehnologie.
Filtrele de particule sunt piese pe care le găsim în dotarea mașinilor cu motoare diesel, iar rolul acestora este de a împedica eliminarea unor particule nocive rezultate în urma arderii prin sistemul de evacuare. Ei bine, Mercedes-Benz va merge mai departe cu acest sistem de filtrare și anunță că va dota și motoarele pe benzină cu un filtru de particule asemănător, chiar dacă substanțele rezultate în urma arderii benzinei nu sunt atât de nocive precum cele scoase de arderea motorinei.
Primele modele cu motoare pe benzină care vor beneficia de aportul filtrelor de particule vor fi cele din vârful gamei Mercedes-Benz, iar debutul acestui sistem va avea loc pe facelift-ul lui Clasa S, programat pentru anul viitor. În planul constructorului german este prinsă deocamdată doar piața din Europa, însă este foarte probabil ca mișcarea să se extindă ulterior pe toate piețele pe care este prezent constructorul german.
Mercedes-Benz testează filtrul de particule special conceput pentru motoarele pe benzină încă de acum doi ani, când a montat acest sistem pe un S500. Germanii nu oferă încă detalii legate de gradul de eficiență al acestor filtre și despre particulele fine nocive care nu mai ajung astfel în aer, dar probabil că aceste informații vor veni ulterior lansării oficiale a primului motor pe benzină dotat cu tehnologia specială de filtrare.
Nu stiu daca a remarcat cineva la stirea de ieri cu Mercedes, dar au fost doua puncte foarte importante. 1. Mercedes a inceput sa puna filtre de particule pe motoarele pe benzina. 2. Tot Mercedes a spus ca pana la introducerea pe scara larga a masinilor electrice, motoarele convenționale vor continua să fie stâlpul industriei auto. Deci, vrem nu vrem, masinile electrice la un moment dat vor fi nu doar majoritare, ci vor fi solutia adoptata unanim, asa cum sunt astazi masinile cu ardere interna. Asta bineinteles daca nu apare altceva intre timp.