Dupa Chrysler, si GM ar putea intra in faliment
Analistii auto din Statele Unite sustin ca o companie de complexitatea General Motors nu va putea sa evite intrarea in faliment.
Analistii auto americani sustin ca General Motors ar putea sa mearga pe acelasi drum pe care l-a abordat Chrysler, compania urmand sa intre sub protectia Legii Falimentului din SUA la sfarsitul lunii mai, atunci cand va expira termenul de gratie dat de Barack Obama pentru reorganizare.
"Falimentul ar putea sa fie, intr-adevar, ultima si cea mai buna optiune pentru restructurarea General Motors. Acest lucru se intampla din cauza multitudinii de provocari cu care se confrunta compania si actionarii acesteia. Insa e putin probabil ca acest proces sa aiba loc usor si rapid. Compania e una extrem de mare, operatiile sale sunt complexe si exista o multime de potentiale parti care nu ar fi de acord cu aceasta masura" , sustine Doug Bernstein, directorul unei companii de audit din SUA.
Presedintele Barack Obama sustinea, in momentul in care a declarat falimentul Chrysler, ca "GM si Chrysler vor reveni in forta. Insa nu putem sa mentinem GM - sau oricare alta companie - intr-un val nesfarsit de ajutoare financiare acoperite de taxele bugetare".
Primul Ministru al Canadei, Stephen Harper, a anuntat, la randul sau, ca guvernul Statelor Unite si al Canadei "vor insista ca toti actionarii sa faca sacrificiile necesare pentru a asigura viabilitatea General Motors pe termen lung. In cazul in care nu se va intampla asta, cele doua guverne nu vor participa la restructurare".
Pentru a evita intrarea sub protectia Chapter 11, GM ar trebui sa ajunga la un acord cu 120 de institutii financiare majore (de la banci la fonduri de pensii) si cu alti circa 100.000 de actionari individuali. Spre comparatie, Chrysler avea nevoie de acorduri cu doar 100 de creditori principali, compania americana nefiind insa in masura sa ajunga la intelegeri cu 20% dintre acestia.
Ultimile stiri din SUA au inaintat ipoteza prin care Renault-Nissan urmeaza sa cumpere GM dupa modelul FIAT-Chrysler. Initial va primi 20 % din GM fara sa plateasca un $ (la fel ca FIAT) urmand ca in 5 ani dupa ce GM va restitui imprumuturile de la guvernul american, cei de la Renault-Nissan sa preia controlul companiei.