După cea mai ieftină maşină, Tata promite cea mai ieftină casă: 500 de euro

Publicat luni, 25.07.2011 18:02 de Bogdan Mirică

Tata Nano a fost un experiment reuşit. Aşa că de ce nu ar fi un succes şi o casă care costă mai puţin decât celebrul automobil low-cost? Tata vrea să lanseze o casă care costă doar 500 de euro.

După ce a dat naştere celei mai ieftine maşini din lume, Nano, şi celui mai ieftin filtru de purificare a apei, cei de la Tata sunt determinaţi să ducă mai departe renumele companiei. Şi cum altfel, decât cu cea mai ieftină casă.

Conglomeratul, din care face şi constructorul de automobile, intenţionează să scoată la vânzare cea mai ieftină casă din lume, estimată la numai 720 de dolari, echivalentul a 500 de euro. Un adevărat chilipir, care poate fi construit în doar o săptămână.

Casa, care vine la pachet, măsoară doar 20 de metri pătraţi şi este construită din fibră de cocos şi pereţi din iută. Durata sa de viaţă este estimată la 20 de ani, primele teste, desfăşurate deja în Bengal, urmând să confirme această previziune optimistă. Kitul locuinţei va oferi cumpărătorului geamuri, acoperiş, uşi pereţi. Va exista însă şi o variantă ceva mai mare, care va oferi o verandă şi panouri solare pe acoperiş.

Tata intenţionează să vândă cea mai ieftină casă din lume celor care deţin un loc de pământ sau autorităţilor care vor să ofere un acoperiş celor neajutoraţi. 

via | egm

  • Eu2, luni, 25.07.2011 20:56
    tata

    O cumpar si-l mut pe boc acolo.

  • Koss, luni, 25.07.2011 22:13

    Căpoşi rău indienii ăştia de la TATA..

  • unckle, marţi, 26.07.2011 09:07

    lu' hop-poc-Boc ii putem oferi macheta acestei case ... nu ar da cu capu' de sus ;)