DS va lansa anual câte un model nou cu propulsie electrică sau hibridă
DS a dezvăluit că va lansa în fiecare an câte un model nou, iar fiecare dintre acestea va beneficia de un sistem de propulsie electric sau hibrid.
DS, brandul premium al Grupului PSA Peugeot-Citroen, va cunoaște o expansiune majoră de modele în următorii ani, dar și o electrificare puternică a gamei.
Astfel, francezii au anunțat că vor lansa câte un model nou în fiecare an, iar modelele vor avea fără excepție și o versiune electrică sau hibridă. Primul model pe listă este chiar noul DS 7 Crossback, care a primit deja o versiune hibridă cu motor pe gaz și unitate electrică, iar acest sistem are o putere totală de 300 de cai putere.
"DS intră pe scena vehiculelor electrice. Până în 2025, mai mult de o treime dintre vehiculele DS vândute vor fi electrice sau hibride. Modelele de performanță vor fi dotate cu versiuni hibride, iar primul din serie este DS 7 Crossback E-Tense, viziunea DS pentru putere hibridă cu 300 de cai putere și autonomie electrică de 60 de kilometri", spune Eric Apode, directorul de produs și dezvoltare al DS.
Informațiile vin la scurt timp după ce Grupul PSA a anunțat că brandul DS va fi primul care va beneficia de tehnologii autonome. La fel ca și în cazul modelelor electrificate, primul pe listă este DS 7 Crossback, care se va putea parca singur. Până la sfârșitul deceniului, DS vrea să dezvolte tehnologii care să corespundă nivelului 3 de autonomie.
Via Motor1