Drive-test Logan 1.6 16v
Am condus cea mai noua versiune Logan, Prestige, pe ruta Bucuresti-Mamaia. Evolutia este evidenta, desi nu trebuie sa va asteptati la nimic spectaculos.
Stiti ce se intampla in momentul in care o duzina de exemplare Logan 1.6 16v, o versiune abia lansata, isi face aparitia pe strazile capitalei? La volanul masinii te simti ca intr-un Maserati avand in vedere faptul ca toate privirile partenerilor de trafic se indreapta spre tine. Mai bine zis, spre spoilerele vopsite in totalitate in culoarea caroseriei, spre eleronul incorporat, spre noile jante sau pur si simplu spre butonul de deschidere al portbagajului, elemente care fac toate parte din arsenalul nou aparutei versiuni Prestige.
Ultima versiune Logan pe care am condus-o pana ieri a fost cea de 1.4 litri, fiind vorba de un exemplar care facea parte din chiar primul lot scos de Dacia in toamna anului 2005. Ei bine, diferenta dintre aceasta masina si Prestige, versiunea care de acum reprezinta varful gamei Logan, este imensa.
Primul lucru cu care ai de face cand privesti Logan Prestige este look-ul nou. Ma intereseaza butonul care a facut valva: cel de deschidere a portbagajului. Ajuns in spatele masinii observ, pe langa acesta, cu ajutorul unei paralele facute cu un Logan vechi aflat in aceeasi parcare. Eleronul incorporat face ca noul “spate” sa para mult mai coborat decat in cazul versiunilor vechi.
Intru in habitaclu iar pe prag observ imediat insertiile Dacia si triunghiurile specifice siglei constructorului roman. Acelasi motiv este prezent si pe noua tapiterie. Ma asez, verific oglinzile laterale mai mari (“pentru ca asa a cerut publicul” – conform declaratiilor oficialilor Dacia), iau la cunostinta volanul imbracat acum in piele, pornesc casetofonul detasabil dotata acum cu cititor MP3 (numai muzica sa fie!) si pornesc. Din pacate, inghesuiala orei pranzului din centrul Bucurestiului nu ajuta foarte mult in verificarea potentialului versiunii Prestige. Mi se pare ca tasneste mai bine de pe loc, fapt confirmat si de seful departamentului ethnic/motoare al Automobile Dacia: “Motorul are mai multa disponibilitate la regim jos de turatii, 90 de procente din cuplul total (148 Nm) fiind atins la 2000 de rotatii pe minut. Iar clientii apreciaza acest lucru”. Fiecare parte pozitiva are insa si reversul ei: Consumul urca in traficul capitalei pana la valori ridicate: 11-12 litri/100 km, in conditiile in care sistemul de aer conditionat este pornit.
Scapat din nebunia Bucurestiului si ajuns pe Autostrada Soarelui, observ faptul ca treptele de viteza sunt mai bine delimitate iar la acest lucru contribuie si levierul, imprumutat de la Clio, care pe langa plusul estetic aduce astfel si un avantaj practic. Il asez in treapta a cincea si ma intind linistit in scaun. De aici, singurul lucru verificabil este viteza la care ajunge Prestige. Daca in cartea tehnica este avansata valoarea de 183 km/h, am reusit sa ating 180, desi de la 160 de kilometri pe ora volanul incepe sa vibreze. Scot piciorul din acceleratie si merg constant, la 150. Consumul ramane si el constant, undeva la 9 litri/100 km.
Imediat ce autostrada se termina (prea repede, motivul fiind acelasi: eternele reparatii), consumul coboara, media finala situandu-se undeva la 9.5 litri/100 km, In conditiile in care nici nu am fortat nota, nici nu am lasat de la mine. Motorul produs la uzina Renault din Valladolid reprezinta insa o evidenta evolutie, cei 105 cai putere facandu-si datoria cu brio la nevoie.
Excursia organizata de Dacia a avut ca punct terminus statiunea Mamaia, o localitate pustie in aceste zile, apele marii fiind insa perfecte pentru cateva raiduri cu Skijet-ul. Trecem insa peste aceste detalii si ajungem la declaratiile oficiallilor Dacia referitoare la noile elemente de pe Prestige, care nu vor face parte, cel putin deocamdata, din dotarile vechilor versiuni Logan. “Prestige trebuie sa dispuna de elemente care sa il individualizeze de celelalte”, este explicatia oficiala. De altfel, aceasta individualizare nu se face si prin pret. Desi pare ciudat, cel mai ridicat pret nu il va avea Prestige, care costa 9900 de euro, ci nivelul de top al versiunii diesel: 10.000 de euro. Noua Colectie Logan, asa cum a fost numita noua serie a modelului, se rezuma astfel, pe langa evolutia clara denumita Prestige, la putine schimbari pentru celelalte versiuni.
In rest, despre Logan numai de bine. Oficialii constructorului roman nu se tem nici de o eventuala amenintare din partea celor de la Fiat, care au planuri avansate in privinta unui viitor model de 5000 de euro. De fapt, filosofia acestora este foarte simpla: “Trebuie sa vindem multe masini pentru a castiga multi bani”. Perfect adevarat si complet real pana acum, in conditiile in care Logan este una dintre suprizele pietelor europene si mai ales est-europene. Sa continue saga Logan si dupa lansarea atat de asteptatului Logan Break?
-
cristi, duminică, 10.12.2006 18:20logan prestige
sunt proprietar si e O.K. Pacat doar de cei din reteaua de distributie dacia care sunt niste nesimtiti
-
ruben, sâmbătă, 20.01.2007 13:48despre logan
arata bine,dar e prea scumpa dar si consuma prea mult fata de celelalte tipuri de masini
-
Christnacht, joi, 22.02.2007 18:24Logan Prestige
Mi se pare o masina foarte buna la banii pe care ii dai. La Prestige pretul este 10 500 euro si ai urmatoarele dotari : - aer conditionat, ABS +EBD, airbaguri frontale si laterale , inchidere centralizata, geamuri electrice fata spate , deschidere portbagaj interior , CD MP3. Sa nu mai fim asa rai . La dotarile astea alta masina costa 12 13000 euro, stiu ca m-am interesat si sincer mie unu imi place PRESTIGE. Sa auzim numai de bine si orice masina am avea FARA INCIDENTE !!! Nu-mi sariti in cap mi-am spus doar parerea :)
-
Adryanos, joi, 22.02.2007 19:46Logan Prestige
Totusi mi se pare ca Prestige consuma destul de mult, mai mult decat 1.6 8V. Poate este doar o impresie gresita.
-
victor, duminică, 25.02.2007 16:51logan.......
8000-9oooE la ce va asteptati de la DACIA LOGAN testata PRESTIGE merge bine ...... Testate de mine si SHEVROLET CALOS SI FIAT ALBEA ,recunosc LOGAN PERSTIGE este m-ai dur,adaptat m-ai bine la drumurile din tara robust nu stiu m-ai solid senzatie de mare si siguranta ,ALBEA pe drumul dintre BUCURESTI SI COM HOTARELE DE GIURGIU am inebunit a inceput sa trozneasca si bubuie in nenorocitul ala de drum ....surpriza la CALOS si parbrizul scirtiia in keder nu m-ai vorbim de geamuri laterale, nu laud LOGAN dar tine m-ai bine la drum prost si la trecerea peste lini de tren,tramvai canale si alte pacate .....
-
mihnea, joi, 01.03.2007 11:58logan
motor puternic....suspensie deplorabila
-
rudy2007, sâmbătă, 03.03.2007 11:50logan1.6mpi
am in proprietate un logan full 1.6mpi si sincer sunt multumit! ce nu am :bani de benzina cit as vrea eu sa ma car!as face turul europei!
-
mihai 5.03.2007,21:06, luni, 05.03.2007 21:26Logan
Am un logan de 1,4mpi din mai 2005(25000km) vreau sa va spun ca nu pot compara decit cu cea ce am avut inainte si anume dacii,care erau masini ptr. distrus oameni,cineva imi spunea ca au fost bune la vremea lor ca ne-am facut treaba cu ele,la care eu le spuneam ca mi-am facuto dar numai eu stiu cat de prost,(ba se infunda jiglerul de relanti si se oprea motrul la semafor, ba curgea apa prin aeroterma cind ploua samd.cred ca am scrie o carte despre defectiuni)asa ca la loganul pe care il am nu am patit nimic pina acum ,deci in final eu cred ca cei de il critica au acasa vreo masina de cel mult 1000 eur. si nuprea ajung sa il cumpere(vezi vulpea cu struguri)si ca sa inchei vedeti ce a patit miliardarul cu rolsul de 600000 eur. si pe urma sa vorbim cit de fiabil este este LOGAN
-
dan, sâmbătă, 24.03.2007 11:16logan 1.6 8V
am studiat piata de vreo 3 luni pana sa ma hotarasc ce masina sa-mi iau. am cautat pe toate forumurile de specialitate si pana la urma m-am hotarat: am dat banii pe un logan ambition de 1.6. am vazut ca sunt si ceva probleme. totusi la banii pe care-i dai cred ca este o afacere. o masina cu dotarile de pe logan si performantele acestuia o cumperi cu minim 1000 de euro mai scumpa. cele care au acelasi pret ca loganul sunt slabute rau ca motorizare si dotari. nu stiu daca ati vazut cum isi apara nemtii industria (nu doar cea de automobile). neamtul este foarte nationalist. cred ca si noi romanii ar trebui sa pastram banii la noi in tara, mai ales ca in sfarsit incep sa apara si la noi produse de calitate.
-
B-99-P C H, vineri, 06.04.2007 19:291.6 16V
Am un 16 valve si sunt SupeR multumit. Fuge de mananca pamantul, facelift, fara zgomote in interior fata de modelele concurente( Aveo, Hyundai, Albea) sper sa nu fi deranjat pe cineva :D Dar in schimb ai de tras cu dealerul. Au cea mai proasta organizare ( cobalcescu cazul meu)
-
Daniel, duminică, 22.04.2007 16:50logan
parerea mea este ca masina este buna spatioasa ieftina tare pentru drumurile din romania deci in concluzie e o masina facauta pentru romani si nu va mai luaiti dupa alti ca nu e buna ba e buna si la bani astia ce mai vrei dute la alta marca si fai comparatia si dupeaia sa mai vb .
-
anton_yo, joi, 17.05.2007 17:44
cei de genul "nu-i bun loganu" sunt aceia care nu-l au, kiar daca zic ca detin un logan. aceasta dacie nu mai este dacia din 98-99..este enorma diferenta intre logan si o solenta sau supernova..raport calitate / pret este f buna masina..a, vrei masina tare? a8, clasa e de la mercedes, un seria 5, sau seria 7 de la bmw..sunt masini bune daca vrei, cum sa nu? BANI sa ai! iar daca-ti cumperi un prestige, ti-o cumperi pt ca este o necesitate, nu fudulie...la revedere
-
rzn, duminică, 01.07.2007 21:01
sal ,loganul este una dintre cele mai proaste masini din tara de la noi,mai buna este o berlina ,nu am auzit berlina sa se rastoarne la 65km ,normal ca lumea care a mers pe jos sau cu olcit isi iau logan si cand se vad in el mamamama....
-
astra 101 cp, duminică, 01.07.2007 22:40logan
sal! mey ce pot spune mie unu nu imi place logan mi se pare instabila la viteza si prea putzine dotari! iar cuplul motor e totusi mic 148Nm!!!
-
astra 101 cp, luni, 02.07.2007 14:47logan
oricum le doresc tuturor posesorilor de logan cat mai multi kilometri fara niciun eveniment
-
claudiu, joi, 12.07.2007 09:39vand logan 1.6 16v 105 cp
Buna ziua. Am un prestige si vreau sa il vand.vreau 9600 de euro pe el.e o masina mai mjult decat buna si este full dotari.e-mail [email protected] sau 0747057865
-
logan, vineri, 20.07.2007 23:48logan
sunteti toti nishte imbecili... dreaq ce vo facut mashina asta cu nume de LOGAN? creka dacar fi fo construita prin germania sau frantza cum e VW GOLF(ca toti vi-s mari amatori de golf) sau Renault care e tatal noii dacii romaneshti cu nume de logan... creka atuncea Logan ar fi avut alt loc in ochii vostrii... toti stiti sa comentati fara sa avetzi argumente profunde... ceea ce demonstreaza ca suntetzi in continuare niste comunisti retardatzi si luatzi vechiturile si cacaturile second hand folosite si rejectate de altii... deci pt incheiere NU MAI CRITICATZI LOGANUL... sunt multe tipuri de mashini in lumea asta si nici una nici una va asigur eu ca nu e perfecta... de fapt in lumea asta nimika nu e perfect
-
1.6 16 V, sâmbătă, 18.08.2007 22:35Prestige
romanul e fudul si prost si mai ales SNOB, masina asta este cumparata de nemnti,francezi si alte natii iar noi o criticam fara sa fi mers cu ea.Asa e, mai bine imi iau un Accent gol,care costa cat un Logan full ca de, mare marca ce e Hyundai sau un SH cu mii de Km care se va strica pana la urma si atunci iti dai seama ce prostie ai facut doar pt. a te da mare ca ai masina straina.(in concluzie fiecare face ce vrea cu banul lui dar nu mai criticati Loganul doar din auzite si nu din fapte)
-
EDi, vineri, 14.09.2007 22:45concluzie
Sunt posesorul unui Logan 1.4 MPI de 2 ani. Dupa 25 000 km parcursi nu am avut nici o problema cu aceasta masina. Totusi nu are rost sa ne consumam energiile cu sloganuri gen"care e cea mai buna masina " Cea mai buna masina este cea pe care ti-o permiti. In ceea ce ma priveste pt cei 7380 euro pe care i-am investit, sunt multumit. Asa cum daca as fi avut 15 000 euro, m-as fi multumit cu o Skoda Octavia. Si asa mai departe. Si as fi fost si atunci multumit. :)) Repet: Cea mai buna masina este cea pe care ti-o permiti. Numai bine
-
claudiu, luni, 15.10.2007 19:36prestige
motor nu glume,dotari si se cam uita lumea dupa el!
-
de marian, marţi, 16.10.2007 10:34logan prestige
cei care critica prestige sunt cei care nu-l au.exact ca in povestea cu vulpea si strugurii.in momentul in care mergi cu el intelegi.
-
de claudiu, marţi, 16.10.2007 13:59prestige
cei care zic ca loganul este treaba lor dar daca lar fii incercat sa vada cede dotari si ce putere poate sa aiba cred ca si-au fi schimbat concluzia...
-
dan, luni, 22.10.2007 17:05logan
eu am 19 ani,tatal meu are un logan din 2005,are 73500km parcursi fara vreo reparatie.eu stau la tara si sa aj la sosea de fiekre dat treb sa parcurg 10km ,drum de tara pe kre merg numai cu viteza intai si a 2-a la relanti.eu cand mai fac vreo tura fiind mai tanar mai fac si un raliu cu el,vad k se tine fb.dak imi permiteam imi luam q7,passat etc.dar treb sa le mai si intretii(ma refer numai la taxe)presupunand k nu se strik nimic la el.loganu il are luat in rate.dak puteam sa-mi iau un passat nou,0 km cu o rata de 80euro at,avanas2000-2500 imi luam.dar......numai bine ps:krativa voi cu masini de dincolo cu nr de italia cu "acte foarte in regula".sa sp am bmw,dar nu sp k are 20-30 de ani si acus il arunc k e gata
-
bogdan, miercuri, 24.10.2007 20:29105CP
am logan 1.6 16v de 3000km si pana acum nu am avut nici o problema.
-
georgel, marţi, 30.10.2007 15:26prestige
"sal! mey ce pot spune mie unu nu imi place logan mi se pare instabila la viteza si prea putzine dotari! iar cuplul motor e totusi mic 148Nm!!!" Mic in comparatie cu ce? vw g5 1.6 102 cp cuplu 148......si am studiat un pic dupa ce ai scris...hmmm cuplul se cam invarte in jurul valorii asteia 145-160....
-
Marian, duminică, 18.11.2007 08:57Nou proprietar de PRESTIGE...
Domnilor,sunt nou proprietar al unui PRESTIGE(Full). Mentionez ca pana acum nu am avut niciun autoturism proprietate personala, DAR lucrez ca sofer la o institutie, unde am avut posibilitatea sa compar cu mai multe modele auto. CONCLUZIA: Sunt foarte multumit de el, nu mai spun in privinta pret/calitate/intretinere. P.S. - Poate singura problema la voi(cei catcotasi) este problema psihologica. Daca era fabricat in CONGO sau CUBA etc ... atunci o laudati, de ... era fabricat in "strainatate" ...
-
petrica, duminică, 18.11.2007 14:36logan 1,5 DCI
AM 60.000 km fara nici o reparatie (1 AN si 4 luni)revizii la timp SI CRED ca mai duce inca pe atat
-
Mishu, miercuri, 28.11.2007 21:4411-12 l ..... enorm
12 l/100 km in oras cu aer... este enorm... chiar cu toate performantele lui ca motor, mai bine un turbo-diesel de 90 de cp, cam tot pe acolo e ca performanta iar la consum 6.5 l/ 100 km si e motorina...
-
bogdan, sâmbătă, 01.12.2007 16:32105CP
am crescut la 4500km si parca si-a mai dat drumu[motoru].totusi dupa 140km/h parca nu te mai simti asa sigur pe masina desi raspunde bine la comenzi. ps.drive safe
-
DAN, luni, 03.12.2007 16:381.6 16V
CINE NU ARE NU-I PLACE
-
patrocle, duminică, 09.12.2007 14:07105cp
e super frate
-
larry, duminică, 09.12.2007 23:58
ba baieti eu sunt super multumit de el am cu el 114000 miii de km pe taxi taxi intrun an si 9 luni si e beton masina mor pe toti taranii loganu e prost loganu nush ce drak mai are .si cu treaba viteza sunteti multi dusi am 1.4 motor ii dau in 11 sec suta am mers cu el 180km/h pitesti bucuresti asa ca lasati basinile din cap cine ma contrazice sau vrea sa facem liniute sa ma contacteze 0740800700 sau cu treaba cu rasturnatu vai de voi am fac multe masini dastea dale voastre bmw golf bora etc si pe curbe si demaraj etc astept telefoane e super masina cel putin 16v rupe .o pana la 210 e cot la cot cu un bmw 320 sau ce sa mai contactatima si ne dam cu ele in final e super bun
-
larry, luni, 10.12.2007 00:02
deci chiar va rog sa nu uitati astia care sunteti contra logan sa ma contactati cel putin cei care stati in pitesti astept pe nr meu
-
viorel, joi, 13.12.2007 13:551.6-16v logan
ce ziceti merita banii aceasta masina
-
DAN, sâmbătă, 15.12.2007 17:391.6 16V
ISI MERITA BANI CU VARF SI INDESAT
-
ady, vineri, 28.12.2007 16:481.6 16v
Ma fratilor sa stiti k masina ii super am deja 15000km cu ea si nici o problema , am mers si cu 182km/h cu ea .sa stiti k poate p bune si cum zicea cineva intr-un comentariu mai sus treaba cu rasturnatu' sau k nu are stabilitate ii vrajeala .
-
tinu, sâmbătă, 29.12.2007 23:211.6 16v
mi-am luat un 16 v in august si parca a fost un vis urat! mi-au dat masina direct defecta cand am pornito tremua la relanti, au zis ca e din cauza ca nu are benzina! am luat benzina din curte de la service si am plecat ! abia am aduso inapoi, imi murea motorul in mers in ultima faza abia mai merea in viteza I! au duso sus in service si 21 zi si jumatate au tot puso pe tester si sau mirat de ea, si o turau de o lua dracu! pana la urma au sunat la pitesti si le-au spus aia sa schimbe o piesa corp cu clapeta! oricum e inadmisibil ce sa intamplat sa dai masina direct defecta,incredibil! acum am facut in 5 luni 13000 km si cand e calda cand e rece! dupa faza cu motorul sa stricat mp3-ul de vreo 2 ori pana lau schimbat, acum scartaie volanul cand il rotesc pe loc ca dracu(au zis ca se ocupa de el dupa sarbatori)!totusi am da pe ea 10500 euro din pacate o mare dezamagire! pacat, in rest merge bine!
-
1.4 mpi, luni, 31.12.2007 18:061.4 mpi
SINCER DUPA TOATE CACATURILI SH CARE LEAM AVUT DE LA NOI SI DE AFARA MAM OPRIT LA UN LOGAN 1.4 ABS PLUS SI SUNT SUPER MULTUMIT E NOUA ARE GARANTIE CE SA MAI CERI LA 7200 ? E SUPER OK .CIT DESPRE CEI CARE SPUN K E PROASTA K ARE ZECI DE DEFECTE NICI NU AU BANI DE UN BILET RATB DAPAI O DACIA DIN 1970 NISTE CACANARI .LA MULTI ANI
-
florin, joi, 03.01.2008 12:39eu
sal! Am citit parerile voastre si vreau sa adaug ca: am avut si eu un Logan 1,4 mpi pe care l-am vandut anul trecut. Cu banii de pe el + diferentza mi-am luat un seat ibiza sh germania 1,4 16 v 90 cp. acum vreau inapoi Logan dar ceva mai sus decat cel pe care l-am avut adik Prestige nou si cred ca nu am sa o mai schimb!
-
Mihai, duminică, 13.01.2008 20:40Dacia Logan Prestige
sal!sunt posesorul unui Logan Prestige de 2 luni si jumatate.Sunt extrem de multumit de masina:motorul face toata diferenta(consum este mai mult decat multumitor 7,5-8 l cu vit de 100-130km/h iar in oras, acum iarna,fara aer conditionat,consuma in jur de 8l max 9.PS:isi merita toti banii. Am doar o singura intrebare pentru cei ce tot critica Loganul:CE MASINA ITI MAI POTI LUA CU 10000 DE EURO CU 4 AIRBAGURI,GEAMURI ELECTRICE ETC. SI UN MOTOR PRECUM CEL DE LA RENAULT 16.16v CU 105 CAI SI UN CONSUM MULTUMITOR?????multa sanatate si km fara incidente
-
Adi, duminică, 20.01.2008 00:07Logan Prestige( si nu numai )
Mai fratilor, sa fiu al naibii daca eu mai inteleg pe cineva cand zice ca Loganu nu e bun sau zic nu mai stiu eu ce.Se pare ca cei care nu-l au zic treburi dinastea, vorba unui coleg de mai sus, poate n-au bani nici de un bilet de RATB.In sfarsit se fac si la noi maini de calitate fata de conservele sau frigiderele pe roti care se faceau la noi, acum e cu totul altfel.Am un Prestige gri metalizat si un Ambition alb, dar nu am avut nici cea mai mica problema cu ele, inca o data o spun, se pare ca cei care nu o au spun lucruri de care nici ei nu au habar.Treaba aia cu rasturnatul e super vrajeala, cine o crede inseamna ca are creierul dezvoltat la nivel de gradinita, din cate imi aduc aminte pe autostazi merg mai tot timpul cu 170 - 180.Multi km fara evenimente.
-
CRIS 21 01 2008, luni, 21.01.2008 22:50LOGAN PRESTIE
Am si eu 16 16v si sint foarte multumit am 26000 km si nu am avut nicio problema cei care comenteaza sint dusi Am fost in Italia dus intors 4005 km mia consumat 292.L si o medie 150/h cu aeru C pornit cam 3 sferturi din drum asta find in mai si in masina find 4 persoane + bagaje
-
cris 21 01 2008, luni, 21.01.2008 23:07LOGAN PRESTIGE
Am mers pe A1 cu 195km/h si este forte stabila
-
lake, sâmbătă, 26.01.2008 18:04pt posesorii de 1.6 16v
cei care umbla mult cu ea in special vreau sa ii intreb. 1)nu se aud inauntru zgomote prin usi k la celelalte modele? 2) cam cat e consumul in afara la mers linistit? 3) se merita banii? va multumesc
-
Logan 16 16v 27 01 2008, luni, 28.01.2008 23:14logan 16 16 v
Zgomtul care se aude in usi este de la o bucsa care se afla in broasca daca ii dai cu vasilina sprei si nu se mai aude nimic .Zgomote se aude si la scoda si la megan ...Cit despre consum pe austrada la 130km\h este de 6,2L si isi merita bani cu vrf si indesat
-
RAZVAN, joi, 31.01.2008 00:47LOGAN 16 16V
AM UN PRESTIGE DE 3 LUNI SI SUNT FFFFFFFFF MULTUMIT DE EL.IN CEEA CE PRIVESTE CONSUMUL ESTE CA BOIERIA TE COSTA.ORICUM ISI MERITA BANII.ESTE O MASINA PUTERNICA.
-
------------------------------, marţi, 12.02.2008 20:27------------------------------
masina noua la puterea si dotarile astea nu mai gasiti sub 10.000 euro in romania
-
solomon, duminică, 17.02.2008 01:34Logan 55.000 km
am un Logan 1.6 MPI din 2005 cu care am parcurs 55.000 km fara nici o problema, am strabatut tara in lung si-n lat fara absolut niciun fel de problema. Cei 90 de cai isi fac datoria cand ai nevoie de ei, eu am atins 180 kmph pe unul dintre putinele drumuri bune din romania si volanul nu trepida deloc, in schimb pe drumuri mai denivelate e destul de inconfortabil daca depasesti 120 kmph din cauza suspensiilor relativ moi care te balanseaza destul de serios. Dar asta nu e o problema, pentru ca loganul este o masina de familie si nu de curse. Merita toti banii. La fel ca persoana de mai sus, afirm ca loganul este o masina de necesitate si nu de fitze...si una chiar foarte buna
-
mihai, vineri, 22.02.2008 20:22logan1.4 75cp
am cu ea 2600km de aproape 2ani si nu am avut probleme.de viteza am mers cu 160km dar nu m-am mai riscat,de la 150 trepida volanu,in rest toate bune si frumoase aah si mi se aude un zgomot in bord in dreptul volanului si cam atat.la banii acestia este o masina extrem de buna sunt foarte multumit de ea.ahh si masina a inceput sa se infiga dupa 20000km.
-
csa, duminică, 02.03.2008 12:44logan 16.16v
il am de 1 an si n am avut nici o problema si are 35550km si il folosesc zi de zi pe toate tipurile de drumuri.am mers si cu 200km/ora cu el si na m avut nici un moment vreo senzatie de nesiguranta .deci lasati barfele despre logan ca nu este bun ca naveti de unde sti daca na ti condus masini ci doar trotinete
-
EU, sâmbătă, 08.03.2008 19:31proprietar prestige
Mai baieti, voi astia cu TDI intradevar consuma mai putin dar daca bagi benzina de aia 2000 E care ii dai in plus pe un diesel te plimbi de iti vine rau... si lasati'va de carcoteli ca e nesigur.. am mers cu 210kmh sai inca va scriu aici... iar cei cu roata rupta la 65kmh.. se vede ca dati crezare tuturor prostiilor inventate de nemti pt ca le'au scaazut vanzarile de cand cu "rabla" asta numita logan!!!!!!!!!!
-
logan UTA, luni, 10.03.2008 11:451,6 16 V 105 CAI
Salutari, am un logan 1,6 16 v 105 cai....am 60000 kmmmm ,il am de 1 an,2luni fac naveta zilnic 250-300 kmmm nu am avut probleme ATENTIE pt cei care sant tare suparati pe masina NATIONALA cum au numito UNII[care viseaza doar masini Audy, Mercedes,Ferari,BMW,Infiniti1!) dar care au salarii Romanesti...se trezesc dupa lungi drumuri facute prin europa dupa masini de 150000-200000 de kmmmm si le tin prin cutile socrilor s-au prin fata blocurilor ca nu au bani pt prima inmatriculare....pe cand NOI ASTIA MASINI NATIONALE circulam in fiecare zi si facem kmmmmmm in ciuda celor care tin masina pana pica TAAAAAXXXXXAAAA!!!!!!! si amu astept critici de la cei care au masini de MASINI nu de astea NATIONALE!si nu uitati de Poli-UTA.....CEEEAUUUULESSSS 0-2
-
Audy Q7, vineri, 14.03.2008 10:24taxa taricenescu(ceausescu)@vosganescu
mancavar NOXELE cum va zbateti pt cetateni patriei.....da nu uitati ca vin alegerile!!!!nu-i asa d-nule FALCA mancatear rechinii si eleconul de afacerist corect si drept.
-
mihai f., duminică, 16.03.2008 12:091,6 16V 105CAI
am masina din iulie 2007,am 4000km fara probleme sant multumit de ea,am avut si 1,4 dar se simte diferenta la motor in rest cu putine modificari pe bani multi e aceeasi masina LOGAN (aceeasi marie numai cu alta palarie)
-
16v, joi, 20.03.2008 18:39Logan
Raspund pt cineva de mai sus. Am si eu Logan Prestige dar nu ai cum sa scoti un consum 6.2 la 130 km/h sa fim seriosi.Eu la viteza asta am un consum de 7.5 7.6.O fi ea masina buna ( chiar sunt multumit ) dar nu trebuie sa infloriti ca nu-i frumos :).Numai bine
-
andrei - 24ani, sâmbătă, 22.03.2008 19:37logan !!!!nu va sfatuiesc...
este cea mai prosta masina in conparatie cu ce poate oferi concurenta .nu sta deloc bine la consum,design k sa nu mai vorbim despre performanta si siguranta ;dar dak vrei sa ai o masina care sa o mai folosesti si la "munci agricole" k sa spun asa logan este alegerea PERFECTA
-
logan 1,6 16 v 105, marţi, 22.04.2008 17:00consum titei
la 100 km cu viteza constanta de 90 km/ora am avut atentie 5,7...cu clima in stare de functionare am 6,6 ....asa ca sa vedem ce va luati!ceauuuulllleeeesss
-
cip, miercuri, 30.04.2008 23:52dacia
am si eu 16 v si rau e ca am luat asa ceva.ot tigae domnilor si nu am decat 4300 si am avut grija de ea dar e tigae.scataie din toate incheieturile ,consum ca la raba 16 la suta iarna asta fara altae aere.
-
lucian, sâmbătă, 24.05.2008 01:11logan 1,6 16 v * partener
este o masina f.buna pt. o familie .se comporta excelent pe toate tipurile de drumuri.depinde si de cum e exploatata.consumul e super - acceptabil
-
alx21dkp, joi, 05.06.2008 14:31
sal baietzi... am un logan din nov 2005 1.4 laureate si vreau sa zic k la cei 50000 ai lui merge super. nu am avut nici o prbl cu el in schimb am un hynday akcent 1.5 crdi de 119 cai si sunt complet dezamagit. am probleme cu el din prima luna:( sincer nu mai criticati loganul dak nu stiti. nu va mai dati cu presupusul.... Loganu e o masina buna... vrei fitze ia-ti mercedes... mai bine un logan decat un golf sh din germania in care am bagat o carutza de bani) loganul e perfect pt noi la banii astia
-
catalin, miercuri, 18.06.2008 21:25logan1,6 16v partener
este o masina foarteeee buna
-
viorel, vineri, 11.07.2008 22:031.4 MPI
O masina foarte buna.Dupa 51000 km in 2 ani nu are nici o problema.Sa auzim de bine!
-
cris, duminică, 24.08.2008 22:32eeeeeeeee
nu am avut si nici nu o sa cumpar vreodata marca dacia(problema mea)dar au prietenii mei si e o masina buna
-
Daniel Mindruta, duminică, 14.09.2008 22:20Dacia Logan
Sunt un proprietar de Logan 1,4 MPI, angajat la Dacia. Ati putea spune ca sunt subiectiv. Pur si simplu nu sunt. Dacia Logan e o masina foarte reusita atit din punctul de vedere al mecanicii cit si din punctul de vedere al rezistentei si fiabilitatii. Cit despre Logan 1.6 16V, numai cuvinte de lauda : 90% din cuplu disponibil la 2000 rpm, 105 CP, consum mai mic decit al versiunii 1,6 MPI deoarece pe fiecare cilindru sunt 4 supape, astfel realizindu-se arderea completa a carburantului, de aici rezultind si cei 105 CP. Asa ca acele persoane care critica Logan-ul sa se abtina de la comentarii.
-
florin, vineri, 19.09.2008 09:47logan 1,6 16v
Vad ca multi din cei de sus isi dau cu parerea,multi dintre ei neavand habar de ceea ce spun.Lasati fratilor loganul in pace,e o masina foarte buna pt noi romanii.Am un PRESTGE de 4 luni,7000Km,si pana acumsunt super multumit de el,consum undeva pe la 7,1-8,1 L,depinde de siuatie
-
Marius, duminică, 09.11.2008 00:34super
super tare logan la pretul lui
-
Gino, vineri, 26.12.2008 19:07Logan16 16v
Am Logan Prestige de 1 an jumate are 22 mii km...probleme: un greier mic in partea dreapta fata unii zic ca e de la scaun altii zic ca e de la centura de siguranta a pasagerului...In rest nici o problema cu masina... Ii invit pe toti carcotasii( ManeloCocalarii) care isi cumpara BMW din 90' cu 3 mii de heuro oricand la o liniuta...pe niste drumuri romanesti desigur (presarate cu gropi )....sa vedem care din noi iese primu' la liman.
-
GIULIA, miercuri, 28.01.2009 21:57tot dacie e...
www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1218248-test-controversat-rasturnat-dacia-logan nu-mi arde prea mult de comentat...tatal meu a avut un logan..la care tinea enorm...acum i-a devenit un cosmar....a incercat sa evite un biciclist..din contasens ii venea o masina ..asa ca a pus frina si a girat dreapta..si s-a trezit cu rotile in sus..!!!si retineti nu avea nici 60 la ora..cum va explicati asta...nu au dreptate nemtii??? caroteria...geamurile si farurile..ZOB.....!!!!DE REPARAT???2200EUROOOOOOO!!!CACI CASCO CINE ARE???CINE DISPUNE DE BANI...NU UN BIET PENSIONAR CARE A FOST SOFER 40 DE ANI!!!.........era un incepator...mai zic si eu!!!........DUMNEZEU SA NE PAZEASCA PE TOTI!!!
-
cartasul, joi, 12.02.2009 14:16Logan 1,6 16V
Salut! Vreau sa va spun ca am loganul de 1 an,dar nu am avut probleme cu el pana acum,am mers chiar si cu 180/h si nici decum sa trepideze volanul,cum zicea cineva mai sus.Referitor la consum,sa stiti ca la 130-140/h consuma 6,2 l, fara sa exagerez,asta la drum mai lung.In oras nu depaseste 8,1 l,asa ca nu va mai luati atat de masina asta ca nu e chiar atat de proasta,asta a spun ca proprietar de logan 1,6 16 V.
-
poli timisoara, marţi, 24.02.2009 21:02logan 1,6 16 v 105 c
salutari...tuturor loganistilor din romania si nu numai...tin sa va anunt ca am 100000 km in ATENTIE 2 ani si o luna...fara reparatii neprevazute adica mai pe romaneste nu am avut probleme...am facut revizile la fiecare 15000 la auto europa timisoara...si le multumesc pt seriozitatea cu care se lucreaza la servis...DACIA-NISAN auto europa timisoara....pt cei care doar viseaza la o masina si baga de vina la masina nationala asa cum o critica uni...va intreb daca era facuta in germania sa zicem ara buna?ASA SATEM NOI ...UNI ...ROMANI invidiosi in loc sa ne bucuram ca avem o asa industrie auto care se vinde in toata europa....nemtii stau la rand sa o cumpere si stiti ce pretentiosi sant nemtiii....asa ca acum astept criticile unora...ca asa santem noi romanii....salutari la toata lumea!
-
bulgaru, joi, 26.02.2009 18:14logan prestige
AS VREA SA MI IAU UN LOGAN MA M GANDIT LA UN LOGAN PRESTIGE 1.6 16 VALVE AS DORII SA AFLU PARERIL;E VOASTRE DACA MERITA BANII
-
poli timisoara, duminică, 08.03.2009 20:34liga 1
lupta poli ....datile punctele ....huoooo hotilor de la liga 1 care a gresit .....sa va dati demisia daca se va constata ca voi santeti de vina cu actele trimise cu intarziere....nu te lasa iancule ...sandule mancatear ....culorile care daca primeste punctele e peste echipa de mitici....va supara ca exista poli....no ceeeeeaaaauuullleeessss.stefy....
-
poli timisoara, duminică, 08.03.2009 20:38logan
salve, pt bulgaru...merita bani...citeste mai sus sint poli tm am 100000 km ....si merge...nu cum zic uni... mai vb....salve ca incepe meciul panduri-poli tm si am pus la pariloto 2 ca bate poli.....salve
-
myhay, vineri, 13.03.2009 07:46logan
loganul e mai bun ca sandero pt ca eu am loganul din 2005 si nu zdrancane ca sandero dupa 5 luni
-
vasy, vineri, 20.03.2009 02:19logan
eu am un logan 1.6 full.....este in regim taxi......zboara de manca pamantu.....si consum 10% in oras....in regim taxi.....(ma refer o mie de porniri pe zi.....si alea alea..)......nu stiu daca ma credeti......pe sprint am facut si bmw 320 d.......apoi peugeot nu mai zic.......oricum urmatoarea masina este 1.6 16v.......pt banii astia merita.....
-
anonim, sâmbătă, 02.05.2009 20:08
mai bine logan nou decat un second in care o sa cheltuiesti diferentza care ai da-o pe masina noua si ai ramane pana la urma tot cu o masina veche ,uzata si platita ca una noua
-
anonim2009, duminică, 10.05.2009 23:29logan
Multi oameni frustrati cu liniute .....ati cumparat o masina corecta si nu una sport.... De ce simtiti mereu nevoia sa va comparati cu alte marci? V-ati intrebat de ce ceilalti nu isi pun mintea cu voi, atunci cand credeti ca i-ati depasit datorita performantelor extraordinare ale masinii dumneavoastra??? Poate ca e nevoie sa va ganditi ca atunci cand depasiti pe cineva cu vitezele fanteziste pe care le enumerati, poate mai luati si pe cineva cu voi....si poate masina nu raspunde la comenzile voastre...asa cum ar trebui, mai ales daca aveti de evitat ceva. Loganul este o masina OK, dar nu se poate compara la altceva decat la motor cu celelalte firme. Conduceti si alte masini mai mult timp si o sa ramaneti surprinsi....si veti realiza ignoranta dumneavoasta. Daca nu va permiteti alte masini...nu incercati sa va convingeti ca ati facut afacerea vietii. Va doresc sa fiti mai intelepti!
-
ionut, miercuri, 13.05.2009 15:04viteza
am avut okazia sa inkiriez doua loganuri :unul diesel 70 cai si un 1.6 benzina am fost surprins sa constat cat de sensibila era directia la 130k/h cu benzinaru insa diselul era total diferit ...nsht ce sa zic poate nu avea servo ...habar nam daca miscai volanu un pic pe la 130 la ura aveai senzatia ca intri in sant.. :| in rest o masina bunicica
-
sorin lautaru, vineri, 12.06.2009 17:15automarket
am un logan de 2 ani si am 80 000 km nu am avut nici o problema pana acum masina nu are nici o dotare asa ca se discuta prea mult de aceasta masina daca aveti bani luati va masini scumpe dca nu decat o jeanghina la mana a 2a nu conteaza ce mai b ine un logan nou
-
ionutz, vineri, 26.06.2009 11:31Prestige 1.6 16v
in curand voi fi posesorul unui logan 2 Prestige 1.6 16v . sunt foarte incantat de achizitie (si inca nu a venit). voi reveni cu parerea mea despre masina. P.S. Tatal meu are un logan 1.6 90 c.p de 2 ani - e ca noua... nu a avut nici o problema, e foarte multumit de ea.
-
Liviu, sâmbătă, 25.07.2009 04:37Logan 1.6 16 v
Pentru baiatul care a spus nu ca se rupe roata la 65KM, ci ca se rastoarna la 65 de KM... Intr-adevar, masina nu este facuta sa-i rupi dintzii, sa faci ceculete si astea, pentru ca este o masina innalta cu roti mici, deci stabilitatea nu este atat de buna, insa daca o vrei pentru asa ceva, ia-ti tati suspensii sport, amortizoare sport, roti mai late si rupe-i gura dupaia. In rest, eu cred ca pentru oamenii cu un salariu normal, loganul este o masina perfecta. Cei care aveti bani, probabil ca de aia spuneti ca loganul este praf, pentru ca va permiteti alta... Normal, exista o gramada de masini mai bune, dar nu la 9000 de euro.
-
ronard, duminică, 30.08.2009 13:20logan 1.6 16v
am un logan Pretige 1.6 16v sunt placut surprins de masina .Am luat masina pentru nevatsa eu traind in Anglia,nevasta in Romania .Atit zic,sunt placut surprins de masina este super si mai ales am luat masina la oferta si a costat doar 8400 de euro ful luati voi alta masina noua cu dotarile aste a la acesti bani.In rest numa bine va doresc
-
alex, marţi, 27.10.2009 14:36logan 1.6 16v
Am un prestige cu 53.000 km... Merge foarte bine, am fost si in afara cu ea de multe ori; se aud unele mici zgomote interioare, dar in rest e ok. Pe drumurile din afara nu se aude absolut nimic. Se comporta impecabil; benzina din UE e mult mai buna ca a noastra, desi e mai scumpa, se constata diferenta; in rest toate bune... Consuma mai putin ca un logan 1.6 mpi (stiu asta pt ca am avut si unul din acesta) in conditiile unui mers destul de sportiv. Se comporta foarte bine in panta, are demaraj bun. N-am avut probleme cu ea. Revizia de 60 000 de mii o voi face la un service obisnuit chiar daca pierd garantia, ma va costa mult mai putin si putinele luni de garantie ramase nu justifica banii in plus pe care ii dai la un service autorizat. Am schimbat decat un singur bec de la plansa de bord care a costat 1 leu! (lumina cu intermitente). Recomand masina!
-
sus passatul, vineri, 04.12.2009 22:25cotetul
da ma fratilor ceea ce cred eu despre logan este ca ii un cotet pe roti decat sa dati 10 mii e euro mai bine va luati o masina sau chiar 2 straine si o sa fiti de 2 ori mai multumiti
-
dan, vineri, 11.12.2009 00:02nu-i masina ca loganu
acum 2 ani cand mi-am luat masina am oscilat intre 1.5 dci si 1.6 16v, si am luat dieselul de care sunt foarte multumit, e impecabila dar a 2 oara imi iau 1.6 16v
-
traian, duminică, 13.12.2009 18:16
e bine sa alimentezi cu acelasi tip de benzina .( simte schimbarea dar nu e pretentios ) cu benzina 98-100 scade si consumul .da, are zgomote in usile fata ,probabil ceva tije sau cablaje lovesc panourile . il am de 3 ani fara probleme de vreun fel . nota proasta pentru reprezentanta GHIMBAV _ BV .
-
emi DB, duminică, 14.03.2010 14:19
mai fratilor dacia a fost cea mai reusita masina pentru romani din toate punctele de vedere! eu am 2 papucuri ;unu de '99 cu 575000 de km! are motoru facut de 4 ori si inca prinde 150km]h si unu cu 160000 km de 2004,ambele pe benzina cu gpl! si daca astea au mers atat nu stiu de ce nu ar merge loganu care este mai modern ,na
-
Dragos, luni, 19.04.2010 17:37cumpar logan
cumpar logan din 2009
-
Client multumit, miercuri, 28.04.2010 11:17Subscriu
Deci domnilor, Posed f2 (facelift) 1,6 16 V, are 11 luni. Probleme - zero (am ridicat capota doar ca sa vad cum arata motorul :d), impresii - motorul excelent, putin cam galagios pentru gusturile mele peste 3000 de rotatii (daca fac comparatia cu altele e chiar multumitoare antifonarea compartimentului motor), in rest nimic de reprosat - la banii astia no comment.
-
rika, miercuri, 05.05.2010 14:17suficient de bun
Am un 1,4 din 2005 si 140000 de km. Nu am fost la nici o revizie, eu i-am schimbat consumabilele, mai putin distributia. In rest nu am schimbat nimic nici macar un bec.
-
coc, vineri, 15.10.2010 21:54varza
la 50 la ora se das cu craci in sus varza varza mai stabila dacia 1300 feritiva de masini daca gasiti logan pt ca bicicleta e la fel de periculoasa asa mai bine una la mana a doua
-
georgyan, joi, 30.12.2010 17:00foarte tare
ba you cred ca am cel mai tare logan din Romania am dat pe el 400 de milioane akum 3 ani dik vro 11 mii de euro si am motor de 1.6 16V este tot albastru inchis si mai toti din jud Buzau se uita la loganul meu chiar dak you sunt din Rm Sarat
-
cris, vineri, 01.04.2011 22:59ce sa iau?
dati -mi un sfat ca nu mai pot! care se merita?logan 1.6 16V 105CP sau sandero stepwey 1.6 85 CP. la prima ma tenteaza dotarile ,la a doua designul exterior.
-
Mircea, sâmbătă, 02.04.2011 21:06ce sa iiau?
Ti-as recomanda sa-ti iei MASINA! Dupa parerea mea, nici o Dacia nu merita 9000 - 10.000 euro. La banii astia iti iei o masina din 2007-2008, ergonomica, SIGURA , si cu o multime de dotari, pe care la dacia nu le ai: ESP, clima, air -baguri complete si min. 4 stele la crash test. Bafta!
-
octavb, joi, 07.04.2011 17:06Logan 1.6 16V
Salut! Sunt posesorul unui Logan Prestige 1.6 16V, din noiembrie 2007. N-am tare multi km facuti cu ea, mai exact vreo 31.000. Va spun ce-am constatat eu cu ea, poate ajuta pe cineva care cauta sa-si ia masina. Motorul se comporta bine, n-am avut probleme cu el pana acum. La drum, se simt cei 105CP, adica poti merge vara cu AC pornit si mai poti face si-o depasire in siguranta, fara sa ai senzatia nasoala ca "te lasa", lucru pe care cu versiunea 1.4MPI nu prea il poti face. Te ajuta destul de bine si intr-o intersectie aglomerata, cand trebuie s-o tai fuguta din loc. Cutia de viteze e OK, cu toate ca parca tare bine ar mai prinde inca o treapta de viteza. Sta destul de bine pe drum, chiar si in curbe, dar recomand sa nu intrati prea tare in curbele stranse pt ca masina este destul de grea si poate face surprize. Daca apuca sa intre in derapaj, cam greu o mai scoti! Ce nu-mi place la ea: peste 3000 de ture, face galagie, daca ajungi pe la 4000 deja e insuportabil; daca ajungi pe la 160-170km/h, incepe sa trepideze volanul (eu am dus-o de vreo 2 ori pana la 180 dar am lasat-o repede pt ca nu ma simteam in siguranta); "plasticele" fac zgomot, dupa o vreme, in usile fata; habitaclul nu e tocmai confortabil, nu se regleaza volanul pe verticala, doar scaunul si ori ai senzatia ca tii volanul pe genunchi, ori ca stai prea jos; comenzile electrice sunt puse aiurea si incomod de folosit in mers (ex. nu are comenzi pt geamuri pe portiere ci doar pe tabloul de bord pt fata si undeva in spatele franei de mana pt spate(!), cand actionezi pompa cu lichid pt parbriz nu pleaca automat si stergatoarele, trebuie actionate manual, lucru f deranjant cand ai de depasit un TIR, pe ploaie, comenzile pt faza lunga si "blitz" nu sunt separate si trebuie sa fii foarte finut cand vrei sa dai doar un blitz, altfel comuti pe faza lunga); daca o conduci mai "sportiv", vei avea un consum mediu destul de ridicat, peste 8%. Una peste alta: este o masina de familie, facuta sa merga cu max. 120-130km/h si NU merita cei ~10.200EUR dati pe ea! Cine are banii astia, sa se orienteze spre altceva, nu Dacia, e clar. Mai mult de 6.000-6.500 EUR nu merita nici o Dacie noua, indiferent de varianta si dotari! Mai tineti cont si de costul ridicat al intretinerii...
-
Mihai, sâmbătă, 14.05.2011 01:49Logan prestige
Am un 16 valve, am ajuns cu ea la 200 km/h fuge cat ii dai, daca mergi incet consuma convenabil, merita toti bani ! am 50000 de km si nici o problema, revizii si consumabile foarte ieftine. P.S: daca vrei sa-ti cumperi o masina, si n-ai destuli bani sa-ti iei cel putzin un bmw, ia-ti frate logan nu prostiile alea de hyundai, chevrolet sau cine stie ce ragalie.
-
George 600 SOF, miercuri, 02.03.2016 14:50
1,6 16 V este cel mai reusit Logan Prestige. Am 230.000 de Km parcursi, atat pe asfalt cu gropi cat si pe dealuri, Babele, Transalpina, Gutai, Tibles, Tihuta, drum forestier cu noroi spre stana din Ghitu, Balea, pante de peste 18%, iarna zapezi de Maramures la Izvoare, Cavnic, Borsa, Mogosa, strat de zapada de peste 30 cm grosime pe carosabil, etc ... totul fara probleme, daca stii sa mergi! Este o masina de fuga, puternica, plecarea de pe loc te unge la suflet. La 197 Km/h se asaza bine pe asfalt. Pe serpentine, la urcare este dementiala. In viteza a 2-A ajung cu ea la 90 Km/h iar in a 3-A 130 Km/h. Important este ca masina sa fie mereu verificata in service-ul autorizat de producator. Pacat ca acest model nu se mai fabrica. Este o masina accesibila, sportiva si de familie cu un portbagaj de 510 L. Ce vrei mai mult?
Citeste si
-
INTERN | miercuri, 27 iunieREPORTAJ: Restart în Bănie - Craiova a revenit pe harta producătorilor auto mondiali cu noul Ford B-MaxAm fost la Craiova pentru a vedea cum România reporneşte a doua uzină auto a ţării. Lăsând la o parte show-ul pus în scenă de organizatori, Craiova reintră pe harta marilor producători auto. Citeste tot
-
INTERN | luni, 25 iunieFord B-Max a intrat în producţie la uzina din CraiovaFord a introdus în producţie noul B-Max la fabrica din Craiova. Debutul producţiei lui B-Max la uzina românească are loc la patru ani şi trei luni de la preluarea fabricii din Craiova. Citeste tot
-
INTERN | miercuri, 20 iunieNoua generaţie Fiat Panda costă 11.550 de euro în RomâniaFiat a lansat astăzi în România a treia generaţie a modelului Panda. Modelul citadin pleacă de la 11.550 de euro în versiune pe benzină de 1.2 litri şi 69 de cai putere. Cu oferta de lansare însă, preţul ajunge la doar 9950 de euro. Citeste tot
-
INTERN | miercuri, 13 iunieLexus GS, în România de la 53.300 euroLexus a lansat noul GS pe piaţa din România. Versiunea GS 250 pleacă de la 53.300 euro cu TVA inclus, în timp ce hibridul GS 450h pleacă de la 63.950 euro cu TVA inclus. Citeste tot
-
INTERN | vineri, 1 iunieYoung Creative Chevrolet 2012: Câştigătorii etapei din RomâniaEdiţia 2012 a concursului de arte aplicate "Young Creative Chevrolet" şi-a ales câştigătorii etapei naţionale. Trei studenţi îşi vor reprezenta ţara în faţa juriului european al YCC 2012, câştigătorul final urmând să fie anunţat în a doua parte a anului. Citeste tot
cred ca e vrajeala ca si la celelalte variante .tot o minciuna. sint mai proaste decit 1,4 si 1,6.am un logan 1,4. sint satul de minciuni.nu mi as mai lua niciodata o masina renault.ferrari daca se face in rominia nu mai iau.nu se merita sa cumperi masina fabricatie romineasca.