Doua seturi de jante anunta kitul Hamann pentru Ferrari 458 Italia
Casa de tuning Hamann a dezvaluit doua seturi de jante pentru noul Ferrari 458 Italia, anticipand astfel un viitor kit complet, ce ar urma sa afecteze exteriorul si performantele motorului.
Pentru a modifica un supercar de talia lui Ferrari 458 Italia este nevoie de un tuner cu experienta, capabil sa pastreze intacte valorile unui brand de succes. Hamann si-a luat inima in dinti si a decis sa ofere o nota personala supercarului italian cu un kit complet, ce urmeaza a fi dezvaluit in viitorul apropiat.
Pana cand vom putea face cunostinta cu festivalul de cai putere de sub capota si cu extensiile din fibra de carbon, Hamann ne propune doua seturi de jante, create special, cu un design aparte si cu o dimensiune de 21 de inch.
Primul set, botezat "Edition Race" vine cu spite bifurcate si cu prezoane din titaniu, in timp ce al doilea set, botezat "Unique Forged" este descris ca fiind o janta forjata, din aliaj ultra-usor cu un finisaj negru mat.
Mai multe informatii despre kitul pe care Hamann il pregateste vor fi publicate probabil in lunile urmatoare.
via | Carscoop