Dodge SRT Viper ajunge şi în Europa cu un preţ de 140.000 de euro

Publicat joi, 23.05.2013 13:28 de Bogdan Mirică

O companie germană va importa cel mai puternic model existent în gama Dodge: supercarul SRT Viper. Preţul exclusivităţii este unul destul de mare, 139.900 de euro, cu mult peste cel din Statele Unite.

Deşi noul Dodge SRT Viper face furori deja în Statele Unite, Chrysler a decis să nu treacă Oceanul Atlantic cu supercarul său. Europenii sunt privaţi de cel mai popular şi mai performant model Dodge al momentului pentru că americanii nu-şi asumă riscul unui alt eşec comercial pe Bătrânul Continent, iar brandul nu este reprezentat de dealeri capabili să îndeplinească condiţiile stricte impuse de conducerea companiei.

Chiar şi aşa, noul Dodge Viper va ajunge în Europa. O companie germană, GeigerCars, a anunţat deja disponibilitatea modelului pe listele sale de comenzi. Totuşi, ca orice lucru rar, Dodge SRT Viper are un preţ pe măsura efortului de a-l aduce: 139.900 de euro. Este cu mult peste valoarea cu care maşina se vinde în Statele Unite (97.395 dolari, echivalentul a 75.305 euro).

Pentru cei aproape 140.000 de euro, puţinii clienţi europeni se vor putea bucura de cel mai puternic motor aspirat din lume, unitate V10 de 8.4 litri 640 de cai putere şi 814 Nm. Resursele sunt exploatate de o cutie manuală cu şase trepte, care garantează un sprint de la 0 la 100 de km/h în aproape 3 secunde şi o viteză maximă de 331 km/h.

via WCF

  • Andi, joi, 23.05.2013 13:57

    Cu costul transportului plus taxele vamale cred ca tot mai ieftin iesi! :)

  • uitam si nu e bine, joi, 23.05.2013 14:36

    Motorul e super , acest motor cu o turbina, pusa pe el, bate orice , si un v + v = w , Sa nu uitam ca Bristol UK are un motor de viper pe el , si chiar dupa aparitia lui Veyron , este f performant . Pacat ca tinerii , nu prea le au cu constructotii auto mici , pacat ca un om simplu evalueaza o masina in fct de taxe si impozite si consum . performantele Bristol , pana in 2003 erau cele mai bune din tot regatul unit ca si cuplu motor si putere .Cu un veyron nu te poti plimba prin europa , cu un viper , sau bristol da .CATI BARBATI CITESC MANUALUL TEHNIC AL UNEI MASINI INAINTE SA O CUMPERE ? CATI BARBATI STIU INDICELE AERODINAMIC DE LA MASINA LOR ? VA ROG NU MAI VORBITI DESPRE TAXE , VORBITI DESPRE CALITATILE SI UTILITATEA MASINII .

  • uitam si nu e bine, joi, 23.05.2013 14:41

    Stiti ca motoarele AMG TESTATE INTR UN DESERT AMERICAN AU CONSUMAT APROAPE DUBLU CAT ERA IN FISA LOR , ACEASTA EXPERIENTA FIIND PREZENATATA IN REVISTA ENGLEZA Tgear ? nU MA VAI UITATI LA CONSUM ! SI LA TAXE VAMALE

  • NeaNelu, joi, 23.05.2013 14:43

    Eu zic ca totusi pretul nu e chiar asa de mare(bineinteles pt cei care isi permit).Costa mai putin decat un Ferrari,desi performantele sunt asemanatoare.Acum noua generatie dispune si de un interior foarte bine realizat,cu materiale scumpe.NU e cu nimic mai prejos decat supercarurile europene.Totul tine de gusturi si mentalitate.

  • ciurik, joi, 23.05.2013 16:30

    cred ca motorul e doar motorul cu cea mai mare cilindree in productia de serie. cel mai puternic motor aspirat, din cate stiu eu, este cel de pe aventador, de 690 de cai putere.

  • gelu, joi, 23.05.2013 16:54

    - pai dai o caruta de bani si DACA ii pui TURBINA bate orice? Pai bine frate platesc cat pentru un super car european si bag masina in garaj sa o potentez? Nu merci... - trebuie sa cad in fund pentru ca CANDVA prin anul 2003...bla-bla? Am cazut in fund cand am vazut-o prima oara la Bucuresti prin ''95, parca, la Salonul Auto Internanational. - comparatia cu Veyronu' e uschita rau bro...Ala costa, cat? milionu'? Chestia asta cat e? Iar comparam mere cu pere? - vaca asta americana in afara ca e "exotica" nu bifeaza mare lucru. Faptul ca vanzarile in Europa au fost DEZASTRUOASE (iti mai spun odata? - DEZASTRUOASE) demostreaza ca "super"carul american de 75.000Eu nu e mare scofala. Da, e mare cat o vaca, urla ca vaca la monta, mananca la fel, arata la fel...si daca ii pui materiale scumpe in interior, o daaa! Laser, frate! pe scurt....e o masina tipic americana. Iti place o iei acasa in pat. Altfel, ai o oferta europeana muu...lt mai rafinata. PS BMW obtinea prin 2000(?) 100CP/litru dintr-un motor aspirat. Cat era ala E46, sau ceva de genu'? Si motorul asta de viper o fi cel mai puternic aspirat dar pentru ca e cel mai mare, nicidecum ca e supertehnologizat. Pentru o diferenta de 13 ani, americanii (inca) mai au de invatat cand vine vorba de motoare. Si de sasiuri. Si de rafinament. Si de interiorare. A, si de masini in general.

  • ala, joi, 23.05.2013 17:01

    A fost gelu paralelu!!Stie el de masini luati aminte!

  • NeaNelu, joi, 23.05.2013 17:20

    @gelu Ma amuza teribil prostiile pe care le-ai spus!! ''Vaca'' asta americana(de fapt generatia veche) a scos pe NURBURGRING un timp mai bun decat orice Ferrari,Porsche sau alt supercar european. Ce zici de asta?? Si mai e o ''vaca'' americana sus in topul ala,se numeste ZR1. Retine ce iti zic,''vacile'' americane se p*** pe ''oile'' europene la orice ora.

  • @nelu, joi, 23.05.2013 17:33

    pe mine ma amuza cum te ataci tu :D. Keep dreamin'...realitatea cruda e alta. Viper ramane exact ce e...o vaca pe roti. Viper bifeaza pe NURBURGRING iar restul la vanzari si cam....la restul capitolelor.

  • @gelu, joi, 23.05.2013 17:35

    Stie Gelu de masini:)))))))...de Bburago,poate. Ce spune Gelu nu are nici o legatura cu realitatea,nu mai vorbim de trecut.Americanu' stie ce vrea,stie fe poate si mai stie si cui sa vanda....adica, vinde americanului,care vrea v8 sau v10,care vrea un truck sa-i traga si rulota si barca ,care plateste intre 3.5 si 4.5 $ per galon( de la 1 € la sf anilor 90),care nu plateste taxele imense ca europeanul,care a crescut in cultura auto cu v8 si muscle car si care ,la fel cum Gelu vorbeste despre ei, asa si el,americanul se prapadeste de ras cand aude de motoare in 2,3 si 4 cil apartinand ,cica, europenilor ecologisti. Americanii mai au de invatat la motoare????? :))) A,da,ce-i drept nu stiu sa faca motor de scuter in 3 cil:))) Au de invatat ce e ala rafinament si interioare???? Pffff, arunca-ti o privire in trecut, in anii 70 de exemplu, incepand cu Chevrolet si Dodge si terminand cu Buick si Lincoln....pai sint modele europene care din acum nu ajuns la nivelul lor...sunt cam cu 40 de ani in urma.E usor sa dai din gura ,dar fara nici un argument

  • @noname, joi, 23.05.2013 18:17

    argumentul amintirii anilor '70 e genial. Tu traiesti in alt timp puisor....Sunt masini care n-au ajuns la "rafinamentul" americanelor de pe vremea bunicii virgine. Asa si? Americanele de rand actuale ai uitat sa le pomenesti. despre restul retardismelor gen burago" ma abtin. Iar analiza optiunilor americanului care stie ce vrea dovedeste o incredibila neintelegere a realitatii domeniului auto american. Poate ne povestesti frumos, @noname, cam cum e faza cu SUV-urile americane ce satisfaceau "nevoile" redneck-ului pana cand a ajuns sa plateasca juma' de salariu pentru juma' de rezervor? @noname....argumentele tale care sunt? Ca traiesti in vise erotice cu masini? Hai sa-ti dau o veste crunta....americanul de rand incepe sa accepte motoarele mici. Nu stiai? Evident, crezi ca toata lumea doarme cu postere cu muscle-car sub perna? hai, noapte buna!

  • inexorabil junior, joi, 23.05.2013 18:21

    Gelu de dush, Veyronu' face milionu', dar sfertu' de mila tot sub Buick GN '87 de 1000 CP single turbo. Si chiar nu se compara pere cu mere: 8.0 W16 cu 3.8 V6. Baietii de mai sus ti-au reteza-o scurt, cu explicatii imbatabile. Mi-am permis sa folosesc armura lui @inexorabil contra americanofobiei hilare. Sper sa nu se supere. Nici n-ar avea de ce.

  • @prepubertaru', joi, 23.05.2013 18:35

    imi place la maximum tipul de abordare...in haita si fara macar sa aveti (imaginatia?) sa va puneti naibii un nickname....Buuun. Nu sunt un fan al veyronului dar placinta aia germana macar are cam tot ce doresti de la o masina (adica vreau sa spun ca este o masina) Buicul ala e? Ce? a facut sfertu de mila de cartea recordurilor si restu' drumului.... in remorca? Ce altceva mai ai de scos din desaga? explicatii imbatabile...ce absolut esti tu omule.

  • bdg, joi, 23.05.2013 19:25

    Gelule , esti invidios pe american ca el o are mai mare, nu?:)))

  • FISHU92, joi, 23.05.2013 19:34

    Park cel mai puternic motor aspirat din lume era a lui aston martin one-77 cu 750 cp:)

  • Sam, joi, 23.05.2013 20:00

    Gelule hai sa fim seriosi. Te plangi ca Chrysler nu scoate decat 640 de cai putere din motoru de 8.4 V10 dar totusi nu-ti trece prin cap ca poate n-au vrut sa scoata mai mult. Crezi ca o companie asa mare ca Chrysler nu are tehnologia necesare sa scoata mai multi cai putere din acest motor. In plus iti garantez ca un motor American asa mare si cu putere moderata avand in vedere cilindreea trece lejer de 1 milion de mile. Puteau sa puna un turbo oricand si sa-l faca si de 1000 de cai putere dar nu vor pentru ca nu-s cretini. Iti dai seama ca si asa 640 de cai putere ii o putere imensa avand in vedere ca merge numa' pe rotile spate ? Te rog frumos gandeste umpic inainte sa vorbesti !

  • inexorabil, joi, 23.05.2013 20:13

    Nu ma supar, "juniorule", dar nu vezi ca americanofobii sunt "setati" sa vada numai ceea ce le maguleste ego-ul barosan: nivelul de vanzari?! Pana una alta, ca volum de operatii comerciale, VAG este sub GM, cine poate nega? @gelu, numai tu ai inflamat spiritele, fara niciun rost! Si ce balmajeste colegul tau de suferinta @@noname? Americanii din popor au schimbat foaia cu cilindreea ?! Ooo, cata tendentiozitate! Sa dau o sumedenie de exemple de motoare mici pe care le-au produs cei trei crai yankei de prin anii' 70 incoace? Iar dimensiunile multor modele de-ale lor s-au redus cu timpul nu ca sa se ralieze specificului constructiv european, ci ca sa tina piept invaziei "japonezelor" liliputane pe taram american. Dar, ma rog, ce remarcam astazi la curtile baronilor europeni? 6.2 la S-Klasse, 6.3 la A8, 6.0 la Seria 7, 6.75 la Phantom, 6.6 la Ghost, 6.5 la Aventador, 6.3 la F12 Berlinetta......Mici, a? Da, storc muuuuulti cai, dar cu pretul diminuarii fiabilitatii. Eu le propun amatorilor de europene (in afara de Volvo, care nu-i europeana, nici chinezeasca, ci pur si simplu.......Volvo) sa se manifeste mai moderat dupa ce odoarele lor germane s-au cam facut de ras la proba suprema a adevarului (IIHS-SOT), tocmai la cea mai birjarita clasa de pe batranul continent, adica de pe urma careia producatorii se aleg cu munti de bani: compact executive cars. Stiti ce inseamna asta, in fapt? Ca milioane de europeni se deplaseaza zilnic in sicrie pe roti, fara sa realizeze gradul si natura riscului......Daca am fi incercat sa le deschidem ochii mintii inainte de testul cu pricina si sa-i avertizam ca EuroNCAP este doar un foc de artificii, ne-ar fi blagoslovit cu fel de fel de epitete, desigur. Ii felicit insa pentru curajul cu atat mai spumos cu cat este inconstient, dar ar fi un gest nechibzuit sa ne "dea peste bot" tocmai dansii. Si, ca sa ating, totusi, si tema centrala, Viper ( "mare cat o vaca".......serios? - pai noul Porsche 911 este mai lung si mai inalt! ) reprezinta personificarea masculinitatii, care se poate potenta mai ales acum, cand rivala obisnuita - Corvette - a cazut examenul look-ului, taman al look-ului......Dar tot o bestie ramane pe dedesupt :) Asadar, dragi aparatori ai adevarului (nu ai "americanelor"!), inca o data se vadeste ca, dpdv automobilistic, nu ne-am nascut unde s-ar fi cuvenit (cu trupul).

  • Nu conteaza, joi, 23.05.2013 21:39

    Ma distreaza cand vad ca toti merg ori pe alb ori pe negru. In viata este mai mereu vorba de tonalitati de gri asa ca nu face bine sa fi extreme in gandire. Restaurez masini de multi ani si chiar colectionez anumite modele mai rare sau care mi le pot permite si sunt si europene si americane si japoneze.A generaliza despre o marca cava( ca fiind cea mai...in orice directive) este un infantilism. Ceea ce am precizat mai sus a fost ca sa se inteleaga ca mi-am facut o opinie muncind si zdrelindu-mi degetele cu acele masini si nu de la televizor sau de prin vreo revista. Si chiar daca am o slabiciune mare pentru o anumita marca nu o sa pot spune niciodata ca ar avea si o gramada de pete negre de-a lungul istoriei. De asemene trebuie vazut si piata pentru care a fost gandit un vehicol. Masinile americane din anii 60-70 erau facute fara prea mari restrictii de design sau consum pentru ca America era economic in pozitia de anu se gandi la cele 2 lucruri dar cu toate ca erau bine inchegate designul era mai degraba excentric decat rafinat. De asemenea, din punct de vedere mechanic, erau masini solide dar mai degraba rudimentare(aici nu ma refer la faptul ca multe aveau suspensia reglabila sau roti cromate ci la faptul ca sasiul nu era previzibil, ruliul era un dezastru iar de feedback-ul directiei nu mai vorbim, toate aveau senzatia de autobuz. Motoarele desi foarte solide , erau foarte gurmandesi putin rafinate. Personal V8-ul American imi place cum se simte si cum suna dar este o arhitectura rudimentara si simpla si poate devein obositor pentru cineva care gusta zgomotul si vibratiile. Cu toate acestea acele masini au fost apreciate datorita contextului-benzina ieftina, drumuri mari si drepte pe care masinile se pliau perfect(nu vrei sa faci un drum de 2000 de mile cu un 1.6L in 4 cilindri), calitatea asamblari...Dar incet incet industria fiind o afacere au inceput sa foloseasca material din ce in ce mai ieftine si slabe, datorita patriotismului american nu au mai investit bani in dezvoltarea tehnologiilor noi asa ca in anii 80-90-mijlocul 2000 I-a prins pe ameicani cu niste ieftinituri foarte putin fiabile, design teribil si consum pe masura. Au fost aproape de o catastrofa cand americanul de rand a inceput sa pretuiasca banul altfel si sa refuse a fi luat de fraier de catre industrie asa ca s-a reorinentat catre masinile japoneze(de volum) si europene(de lux-aici trebuie mentionate si Lexus si intr-o masura mai mica Acura si Infiniti(cresterea Infiniti a fost mare dupa preluarea Nissan de Renault si aparitia platformei FM pe care s-au bazat toate modelele lor mai putin QX la mijlocul anilor 2000. De atunci marcile americane incearca sa ajunga din urma pe cele japoneze si europene si au facut progrese foarte mari iar aici se incadreaza si actualul Viper. O masina interesanta construita cu mult ajutor de la Fiat(prin intermediul Ferrari) dar inca un pic in spate ca si imagine sau calitate absoluta. Am stat intr-una si desi mi-a placut mi s-a parut mai jos de marcile titrate din segment. Ceea ce am iubit la ea este motorul V10 care desi prea mare ca cilindree, este deosevit ca si configuratie. Un V10 nu este atat de obositor ca si un v8 dar pastreaza ceva din "cruzimea" lui. In concluzie ca si opinie personala masinile sport americane in cativa ani mergand in aceeasi directive vor fi o nuca tare pentru orice constructor European sau japonez. Dar in cativa ani, nu acuma. In ceea ce priveste Volvo sau Saab, exceptand faptul ca pe anumite perioade au reprezentat un etalon al sigurantei, nu au fost niciodata vreun varf in absolut nimic altceva. Masini mai totdeauna greu de lucrat la ele, fiabilitatea medie, motoare( cu mici exceptii) vechi conceptual( vezi varful Volvo-PRV) , cu un design deosebit dar nu neaparat frumoase, cumva pierdute intre marcile de volum si cele de lux, iar de motorsport cam putin.

  • Nu conteaza, joi, 23.05.2013 21:44

    Scuze pentru greseli-graba+corector

  • A M_C, joi, 23.05.2013 22:08

    Nu contest veleitatile sport ale Viper-ului chiar si SRT dar nu pot sa nu dau dreptate lui @gelu ptr asemanarea cu vaca.Am un vecin cu un Chevy Silverado rosu cu numere de america. Bai fratilor stiti cum urla cand demareaza(pardon se taraste) ca mai iute sunt eu cu Corsa C de 1.0 mpi.Il auzi de la jumate de km.Si fac pariu ca suge cateva galeti de benzina la 100 de km.

  • AndreiRN, joi, 23.05.2013 22:22

    Este cea ce si-a dorit sa fie. O bruta pe asfalt pe care orice pasionat o poate cumpara. Cu salariul pe un an sau doi cam oricine isi doreste asa ceva isi poate cumpara. In rest ......... e o placere sa o aud si sa o vad pe strazi.

  • Lache, joi, 23.05.2013 22:27

    @Nu conteaza,este prima data cand scrii aici. Multumesc pentru acest comentariu.

  • inexorabil, vineri, 24.05.2013 00:30

    Pledoaria pro-germana voalata a lui @"nu conteaza" nu iese din tiparul obisnuit al americanofobiei.......Ideea-vector care 'trebuie" sa razbata din virulenta contestarii marcilor americane este ca "germanele" nu prezinta niciun cusur ?! Iar daca omul nostru nu poate nega anumite calitati evidente ale masinilor pe care le socoteste "paria", atunci insera imediat conjunctia-minune: "dar...". DAR il asigur ca, la nivelul anului 1990, liderul tehnologic al Europei automobilistice era, indiferent ce credem unii si altii......Saab (urmata indeaproape de Volvo). Acesta este adevarul pur si obiectiv. Dincolo, peste Ocean, vedeta nu era o marca, ci o motorizare: 3.8 V6 de Buick. Insa, in perioada urmatoare, conducerea GM si-a batut joc si de Saab, si de Buick, astfel ca, pe acest fundal dezolant, au "explodat" constructorii "cu renume", iar lumea s-a lasat cucerita de "formatorii de opinie" din randurile ei, interesand-o mai putin adevarata calitate......Haosul globalizant al gandirii contemporane nu face decat sa acutizeze aceasta criza veche de autenticitate si chiar de identitate auto. Nu-i nevoie sa detii vreo mare cultura ca sa-ti dai seama ca totul va esua intr-un fiasco epic......Insa ochii sensibili de pretutindeni mai pot inca savura capodopere care sfideaza "trendul" prezentului, cum este emblematicul Viper, pe care eu il pretuiesc asa cum merita, chiar daca a fost invins frecvent in trecut, la "liniuta", de catre fiara fara varsta Grand National.

  • Nu conteaza, vineri, 24.05.2013 01:10

    @inexorabil-Nu am de ce sa intru in polemici pentru ca nu are rost. Daca vroiai sa ma intrebi ce marca am la suflet ti-as fi spus fara ocolisuri. Am o mare 'iubire' automobilistica si aceea este Renault, nicidecum germana.Dat fiind ca nu era vorba nici de nemti nici de francezi nu am mentionat ca nu era relevant fata de articol.Si spunand acest lucru( ca si mai sus in celalt post) iubesc renault cu toate masinile formidabile ca si cu petardele care nu sunt putine pe care le-au scos.Dar nu stiu cati ani ai sau cate masini ai avut sau macar cate ai atins ca sa purtam o discuti pe teme auto.Ti-am spus ca restaurez masini de multi ani si m-am lovit si de Volvo si de Saab si de la masini decente pana la "varf" tehnologic sunt ani lumina. Fiecare marca mai de doamne ajuta are din cand in cand cate o descoperire care trecuta prin marketing este prezentata ca inventarea apei calde-si asta e valabil la toate marcile, dar sa spui ca Saab a fost vreodata miezul industriei auto e ca si cum as spune ca nevasta-mea e cea mai frumoasa femeie din lume. Si ipotetic daca as fi aproape de adevar tot as fi penibil sa spun asa ceva cu voce tare. Nu am nici o afinitate pentru masinile nemtesti cu exceptia Porsche din care am 2 ( ca sa intelegi ca vorbesc in cunostinta de cauza) restaurate de mine, chiar am o aversitate pentru VW( chiar daca ar fi o rudenie cu Porschede foarte departe. Asa ca nu este nimic rau in a-ti place Saab sau oricare marca dar daca iti exprimi opinii total nerealiste nu te va ajuta sa fi credibil in ceea ce spui. Toate marcile incepand de la Ferrari pana la Tata Nano au avut colectia lor de nerealizari asa ca nu exista o marca suprema chiar daca unii simpatizeaza cu una sau alta. Si in ceea ce priveste americanofobia de care spuneai tin sa spun ca locuiesc la New york si am avut de aface cu atatea masini americane cate tu nu ai vazut la televizor. Iar despre Volvo fiind a doua marca tehnologic prin anii 90 aminteste-ti ca aproape au dat faliment si au fost ajutati de Renault o perioada de cativa ani primind motoare diesel si aproape au fost cumparati de ei. Dar asta e o alta discutie.

  • mip, vineri, 24.05.2013 02:15

    @Nu conteaza ... fain scri mestere ... te-am "citit" ca ai pus mina pe o cheie la viata ta si de nu ai fi specificat ca esti restaurator de masini ! ai idei si bun simt pe deasupra ! bucurie pe AM ca ai intrat pe-aci si ti-ai dat cu parerea !!!!!!!!!!! te-as invita sa-ti faci cont pe-aci ca de nu, te vei trezi cu surprize ... pe @inexorabil il cunosc relativ bine de pe acest site ... iti pot spune ca e om serios si poti avea cu el un dialog placut si civilizat chiar de e contradictoriu ... in cazul in care iti place stilul sau mai poetic si lipsit de ceea ce esti tu obisnuit: certitudinea data de socoteli, dimensiuni, masuratori, etc ... el e mai poetic sa zic asa ... personal m-am suit anul asta in viper, dar nu l-am condus ... la un salon auto ... iti da o senzatie pe care nu o pot descrie. cred ca cel mai bine i s-ar potrivi numele ce l-ai dat tu : "bruta" ... nu mi se pare nimic fin si rafinat la el ! nici la interior si nici la exterior ... dar nici nu cred ca producatorii au vrut intr-adevar sa fie un soi de "smiorcaitura" sau "fitoasa" !!!!! ... dupa mine mustangul e mai fain, mai finut, dar mi se pare ca nu ajunge la preformantele viper-ului ... personal cred ca mustang-ul s-ar vinde mai bine in europa decit viper-ul asta, oricit ar fi el de "musculos" ... depinde de gusturi ... si astea nu se discuta ... voiam altceva sa subliniez, asta am facut-o si cu alte ocaziuni ... ca tot vorbeai de calitate ... ar fi bine sa stie si restul cititorilor ... primele studii de calitate si implicit aplicatii ale lor au fost facute in armata americana. apoi au fost citiva specialisti ce au incercat sa intre si pe piata auto ... tot la americani, dar filozifia actionariatului american a vazut serviciul de asigurarea calitatii ca un serviciu ce cheltuia bani si nu aducea beneficii ... asa ca acei ingineri sa urcara in avioane (tot americane, sic!) si au mers in ... japonia !!! si aia s-au gindit ca e de cistigat, dar la termen lung, nu imediat !!!!! deh ... bietii japi erau pe nicaieri inainte de asta ... si aia (expertii americani) au primit tot ce au vrut si si-au pus in practica tot ce stiau si au mai si imbunatatit metodele ... asa ca acuma, dupa aproximativ 50 de ani si americanii s-au trezit ca e de rau fara asigurarea calitatii !!! de aia masinariile lor sint in urma ... au inceput si ei sa implementeze metodele si roadele incep sa se arate dar e totusi mare diferenta de timp si e destul de greu sa ajungi din urma pe unii ce oricum nu stau pe loc ! asa ca estetica, sau performantele, ori tinuta de drum ... sint alte subiecte ... mult mai subiective, ce pot fi interpretate de fiecare cum ii cade mai la inima, in schimb, calitatea ... e ceva masurabil, palpabil ... inclusiv la buzunar !!!!! viper in europa ... mai precis in germania ! pai unde sa se vinda ? e singura tara unde acestei "brute" i se poate pune (pe drumurile publice !!!!!) valoarea in evidenta ... culmea, nici macar acasa la ea in tara tuturor posibilitatilor nu e posibil !!!!! eu le doresc succes ... nu-mi permit sa dau 80.000$ aici peste ocean ... daramite sa fie vorba de 140.000 ... mai bine imi iau o casa sau un camion cu care fac ceva bani ! dar astea-s alte chestii ce n-au relevanta ! cine stie, poate oi apuca vreodat' sa-ti fac o vizita sa-ti vad colectia ... drumuri bune sa ai ! ... si sa ne mai scri impresii/pareri ca eu zic ca-s de folos !!!

  • Andy, vineri, 24.05.2013 12:47

    O bruta masculina care personal imi place mai mult decat orice alt supercar. Stiu, sunt multi critici ai masinilor americane care se plang de finisari, rafinament si motoare gurmande. Mai mult, sunt unii care zic ca americanii sunt paraleli cu automobilul. Le spun sa mai studieze istoria automobilului si sa vada cate "firsts" au facut americanii de-a lungul timpului. Sunt de acord ca o masina europeana e mai potrivita pentru drumurile si preturile carburantilor in Europa, insa pentru cine are bani sa dea peste 100.000 euro pe o masina chiar nu conteaza. Plus ca iesi din peisajul tern.

  • zarnesteanu, vineri, 24.05.2013 15:59

    @Nu conteaza & @mip, Foarte bune comentariile si ma intreb ce-o fi fost in capul celor care v-au dat voturi negative. Oricum ... foarte bine venite, dupa balacareala de 2 lei care se practica uneori pe-aici. Acum, daca tot ai pomenit, @mip, mi-ar place intr-o zi sa am timp sa detaliez un pic despre istoria calitatii. Cu vreo 2 luni in urma am scris o prezentare pentru cineva exact despre subiectul asta si pot sa spun ca sunt lucruri fascinante care se pot spune. Intr-adevar, contextul si imprejurarile care au facut ca cei mai buni statisticieni si ingineri ameircani sa ajunga sa lucreze pentru japonezi la sfarsitul razboiului, precum si "decaderea" industriei americane in anii 60-80 au facut sa curga multe valuri de cerneala. De exemplu dintre cei 4 mari fondatori ai Sistemului de Calitate modern, Water Schewhart, Eduard Deming, Philip Crosby si Joseph Juran, noi ca si natiune avem cu ce ne mandri. Pentru ca Joseph Moses Juran, a fost un evreu roman nascut in 24 Dec 1904 la Braila si alturi de Deming a fost unul dintre cei mai buni specialisti in Calitate. Din pacate, noi insine suntem primii care ne scuipam intre noi si ne caciulim in fata asiaticilor, de parca n-am avea in inima de cand ne-amnascut un Dumnezeu si un Mantuitor. Stiu, n-am s-o dau pe teme religioase sa nu irit prea tare spiritul "modern" al multora dintre noi. Dar ar fi cazul sa ne revenim la realiatate, sa lasam negativismele si pesimismul in urma si sa privim la viitor. Pentru ca nu depinde decat de noi insine sa alegem calea pe care vrem sa mergem.

  • inexorabil, vineri, 24.05.2013 22:01

    @zarnesteanu, tu ai dreptate in fond (si m-ai lovit subtil sub centura, adica ai facut-o cu stil, pentru care te apreciez, sincer!), dar da-mi voie sa-ti prezint cauza problemei. Citeste randurile urmatoare. @nu-conteaza, daca o iubesti cu adevarat, sotia ta chiar este, in ochii tai, cea mai frumoasa femeie din lume. N-am stiut ca esti amator de Renault. Da, am gresit suspectandu-te de germanofilie. Mitraliaza-ma la zid, daca asa crezi ca ar fi corect. Sper doar sa nu crezi si tu in mitul nastrusnic larg raspandit in zilele noastre: "american cars = heavy boats". Eu nu restaurez masini, dar am incercat destule (@mip stie), iar cu body-style american traditional tot am fost plimbat; in opinia mea, nu se compara cu nimic in lumea auto (nu pun semn de exclamare, ca sa nu par exaltat sau exclusivist). Luxul de inalta clasa, spatiul mai mult decat generos si confortul intotdeauna aristocratic nu intra in discutie (exceptand acea perioada mai bizara dintre 1994 si 2004, cand nimeni n-a inteles ce s-a intamplat in capetele liderilor / managerilor GM), dar detractorii neimpacati vad exemplarele de peste Ocean ca "sufragerii pe roti care monopolizeaza parcarile, nu masini in sensul palpabil al cuvantului". Referitor la ruliul "de balet" al masinilor americane si la manevrabilitatea lor "groaznica" din trecut, cu precadere constatata in abordarea virajelor (luandu-se in calcul si stabilitatea aferenta), sigur nu poate fi vorba despre Ford, care se bucura de traditie in WRC, dar nici de GM (sa nu uitam ca Chevrolet a instituit adevaratul show acrobatic pe roti, avand o influenta in istoria motorsportului mai pregnanta decat admit unii; astazi, in cursele NASCAR, Chevy ramane un competitor redutabil). Iar lui Cadillac, din postura de "long limousine", ii putea pretinde cineva abilitati de raliu?! Pentru asa ceva sunt menite Lancia, Saab, Ford, Citroen, Subaru, Toyota, Mitsubishi, Audi, Peugeot, chiar si Opel. Dar acum, Caddy, trecand la o categorie inferioara celei predestinate, a capatat si virtuti sportive (a se vedea, de pilda, demonstratia "Cadillac V Day in Shanghai"). In definitiv, am obosit sa ma "razboiesc" fara voia mea si de aceea tind sa renunt la AM, cum am anuntat deja. Insa vine un instigator de meserie precum @gelu si arunca cu mucii in fasole, insirand dezinvolt calomnii si insulte la adresa muncii staruitoare a unor oameni mai instruiti si mai cunoscatori decat el, respectiv creatorii noului Viper, Gelutu pronuntandu-se aprioric si sententios, fara sa fi atins macar vopseaua acestui supercar! Sau sa-si fi adus aminte, degajat de patima oarba a prejudecatilor subiective, de performantele reale ale lui Viper si Corvette la Nurburgring (cel mai dificil circuit de teste din lume, nu?). Cum ar fi fost sa porcaiesc si eu, de exemplu, Audi R8? Normal ca nu puteam ramane pasiv in fata unui sacrilegiu, a unei maculari fara justa cauza. Iar tu, @nu-conteaza, mi s-a parut ca-i dai apa la moara. Scuza-ma, m-am inselat in privinta ta! N-a fost cu rea-intentie. Deci sa nu ma intelegi gresit: nu sufar de germanofobie (nici n-am cum --- unu la mana: toata lumea cunoaste truismul truismelor: aportul stiintei si ingineriei germane la dezvoltarea autovehiculelor este urias, incontestabil si imuabil! - doi la mana: neamul meu se trage dintr-un neamt get-beget), dar ma irita la culme filogermano-cocalaria, care "progreseaza" la noi, pe fondul debandadei incontrolabile a invatamantului romanesc! Dar si orice tip de fanatism sovino-xenofil. La drept vorbind, si-ar inchipui cineva cu mintea limpede ca alde "coca" si "piti" ar reusi sa se integreze, atat profesional, cat si social, in tara fata de care ei nutresc un cult materialist, Germania? @zarnesteanu, daca tot iti plac notiunile calitatii, uite, citeste si umila mea expunere de pe AM, din 16.10.2012, la articolul "Spirit de echipa" (atunci ma semnam cu "Giga Motors"). Pe de alta parte, apreciez patriotismul tau local, "zarnestean", deci, daca voi (mai) trece vreodata pe acolo, poate vom bea ceva racoritor la un taifas :)

  • Lache, vineri, 24.05.2013 23:36

    @mip,@zarnesteanu,@inexorabil si @Nu conteaza.Cei 4 care stiu multe si au o rabdare imensa sa scrie atatea aici.Eu nu am rabdare si de aceea pot spune ca sunt 100% de accord cu voi.Mai sunt cativa cu care se poate discuta,dar in general nu ai cu cine.De aceea ati primit palmutzele rosii. Daca spui ceva concret care nu este exact ce au vrut ceilalti sa auda,ti se va baga fortat pe gat fiabilitatea japoneza si nesimtirea europeana. Ploconeala balcanica,atitudinea de slugi(care isi ucid stapanii pe la spate iar in fata le pupa picioarele) lipsa coloanei vertebrale,lipsa ambitiei,dar buni la "papagal".Si eu si @mip,nu mai suntem in tara.Unul e in nord,altul este in sud.Stim si noi cum merg treburile pe aici.Si am putea sa spunem ca nu-i chiar asa de perfect unde lenea e la ea acasa.Dar totusi lucrurile functioneaza mult mai bine.Totusi,o persoana nu trebuie judecata dupa masina pe care o are.Am cunoscut un tip foarte bogat.Stiti cu ce masina umbla? Cu un Isuzu 4x4 din anii 90.De ce? Pentru ca nu vrea sa iasa in evidenta ca puscariasii parlamentari.Heh,heh,heh.... Sanatate maxima,oameni buni !

  • Nu conteaza, sâmbătă, 25.05.2013 01:24

    @mip-Oricand treci prin NY esti binevenit.Termin acum un 300zx iar in iarna voi incepe un Lotus Esprit asa ca sunt lucruri de vazut daca iubesti masinile. @inexorabil-daca citesti cu atentie ceea ce am scris vei vedea ca nu am aruncat cu noroi in Viper. Am spus ca este un pas mare inainte facut de o masina sport americana ca de altfel noul corvette( daca exteriorul este discutabil, interiorul nu mai arata a duba de marfa). De altfel Corvette a fost aproape intotdeauna o masina foarte capabila asa ca foarte curand sper sa imi achizitionez una pentru colectie, deci nimic antiamerican in mine. Sunt lucruri fantastice ca si lucruri mai putin bune care vin din America dar ca patrie adoptiva( am sa fiu mereu roman chiar daca nu am mereu motive de mandrie), nu pot sa nu o respect. Masinile americane bine facute din anii 60-70 au fost si sunt bune pentru America, pentru Europa nu au nici cea mai mica relevanta- gandestete cum e sa parchezi o masina cat un teren de fotbal sau sa o manevrezi prin strazile mai inguste din romania.Iar daca mergi prea repede si vrei sa iei o curba mai brusc, ajungi in urzici.Dar aici drumuri drepte, distante mari, autostrazi late, benzinz ieftina(relativ) perfecte pentru acele masini. Ford a fost un pion major in motorsport prin Ford europa nu ford America asa ca toate raliurile si cursele in F1 ca motorist au fost dezvoltate in Germania sau Anglia, nicidecum in America.Cu exceptia Ford GT ( care daca imi amintesc bine a fost dezvoltat tot de un englez).Iar Chevrolet(mare francez stabilit in America) chiar daca a avut masini mai mult decat ok nu a rupt gura targului in motorsport exceptand Lemans-ul. Cu tot respectul dar Nascar si Indy sunt serii foarte putin relevante la nivel mondial, iar ca tehnologie sunt de asemenea departe de cursele populare in Europa si Japonia.Dar marcile americane merg in directia corecta(designuri din ce in ce mai bune, motoare mai eficiente, tehnologii noi-vezi Cadillac CTS-v care imi place mult) asa ca nu poate decat sa ma bucure faptul ca in curand ii va forta si pe ceilalti sa ridice stacheta-cel putin la ei acasa.Dar deocamdata le va fi greu sa puna presiune pe marcile europene pe alte piete-si aici ma refer in special la masinile de laun anumit pret in sus.

  • mip, sâmbătă, 25.05.2013 06:25

    @zarnesteanu ... multumesc prietene de informatii ... numele date de tine le stiam, dar amanuntul ca unul din ei sa fie din ro deloc ... chiar ca nu-l stiam ... @Nu conteaza ... revin cu invitatia sa iti faci un cont pe-aci ! asa vei fi si tu ferit de "binevoitori" ce vor scrie sub numele tau, iar pt. noi va fi mai usor sa urmarim comentariile tale ... ca un neserios ce sint ... m-am auto-invitat la tine ... dar iti multumesc sincer ca doresti sa ma primesti !!! ... problema majora ce-o am e timpul ... apoi nu stiu cum oi da de tine ... aci nu ai nici macar cont ... in fine ... despre masinarii vorbesc cu oricine oricit doreste ... e o pasiune pentru mine (automobilul). cer in schimb bun simt !!! si, din ce ai scris mai sus, am vazut ca nu esti din categoria celor ce duc lipsa ... si ma bucur, sincer ! de-mi permiti, legat de m. chevrolet ... mi se pare ca a fost elvetian de origina franceza la obirsie ... iar viper-ul ... sa-l cumpere cine-si permite, oriunde in lumea asta ... nu de alta dar stiu cit de cit ce inseamna un proces de proiectare si fabricatie (socoteli peste socoteli si incercari si teste si iar socoteli, etc ....) deci multi si-au batut capul sa creeze ceva extraordinar si vinzarea produsului ar fi incununarea si rasplata muncii lor ! drumuri bune tuturor !

  • inexorabil, sâmbătă, 25.05.2013 23:59

    @Lache, chiar ca ar fi greu de crezut la prima impresie ce relatezi tu despre respectivul nabab american. La noi, ehei, pana sa-i vizam pe marii rechini (inconfundabilii "borfasi cu gulere albe"), asistam cu nespusa lehamite (alternata cu resemnare frustranta) la parada de zi cu zi a neamului prost, care, cum a strans oleac' de "bruma" la ciorap, prin metodele neortodoxe arhicunoscute (si arhiacceptate de un guvern la fel de corupt, incompetent si nesincer, care se lamenteaza ca economia neagra prejudiciaza bugetul de stat cu cca 30 de miliarde de euro anual, dar doar atat, se lamenteaza! - si nu include in calcul si cea mai feroce forma de a dispretui productivitatea muncii: bisnita naparlita in "comert" ), cum hop-tzop, repede sa le faca in ciuda "fraierilor" pe care tot ei i-au inselat, adica sa-si ia masini "bengoase", sa-si ridice vile somptuoase (vorba lu' Vadim: "Vila reprezinta punctus terminus al coruptiei si cea mai clara dovada a ei" ) si sa-si depuna balotii de bani nemunciti prin banci greu accesibile investigatiilor de bun-simt, recte in zone "exotice". Deci cazul pe care l-ai prezentat tu releva cea mai rara virtute din istoria omenirii: cumpatarea unui anumit bogat. Dar vai de rapacitatea acelor saraci care viseaza "sa se realizeze" si ei......Din pacate, in rromanika nu "s-au ajuns" esaloanele 2 si 3 din defunctul PCR, ci "baietii cu ochi albastri" care operau "pe teren", luand pulsul multimii terorizate, si "pretinii" lor de catarama - "parlitii" de militieni batausi - ambele categorii grotesti tipologic remarcandu-se prin acea caracteristica blamabila pe care just ai mentionat-o: atitudine de slugi (fiind maestri emeriti ai lingusirii interesate). Pai da, pocneau calcaiele, umili si docili, in fata "prim-secretarilor" si a tuturor sefilor si sefuletilor desemnati de aceia, pe care nu-i scoteau din "sa traiti in sus, sa traiti in jos", iar dupa "Revolutie" si-au luat inima in dinti si i-au batut frumos pe umar: "Alo, toa'rasi, voi v-ati compromis total in ochii tarii, asa ca lasati-ne pe noi la butoane, iar voi multumiti-va cu politica sterila, ca sa nu va dam in gat oamenilor simpli cu toate obiceiurile voastre chiaburesti, neconforme cu etica socialista pe care v-ati jurat public c-o veti respecta". Ati inteles ideea de baza? Doar SANTAJUL te poate ridica pe culmi nevisate in tara asta, a nimanui - sau cel mult a autoritatii moarte din fasa. Cu aceeasi arma formidabil de eficienta a razbatut si actualul presedinte, un neica-nimeni in PCR (spre deosebire de nea Nelu Kaghebici), dar menit din tenebre sa fie "smecher-man", dincolo de bariere ideologice. Te felicit sincer (dar si pe @mip) ca nu mai esti in tara......Nu inseamna ca n-ati mai fi patrioti sau ca v-ati fi uitat obarsia (nici n-ati avea cum: cand veti muri, ca orice pamanteni, o veti face ca romani get-beget, in cuget si simtiri), doar ca noi, cei ramasi, suntem inzestrati cu piele aspra, tabacita, de reptile, care suporta orice intemperii sociale si umane. Dar, cand voi putea birjari si eu "americane de la mama lor", atunci voi picura un strop de America pe strazile noastre balcanice, insa ma voi comporta precum cu nuca: opresc miezul si arunc coaja (globalizarea si credincioasa ei unealta --- consumismul --- s-au nascut, totusi, in SUA).

  • Lache, duminică, 26.05.2013 21:28

    Multumesc @inexorabil. Ai perfecta dreptate. As face o mica precizare. La mine,acum,vine iarna!

  • Nu conteaza, luni, 27.05.2013 01:08

    @mip-emailul meu este [email protected]. Cand vrei sa vi la NY trimite-mi un email.

  • Alpine77, luni, 27.05.2013 03:34

    @mip- si daca tot ai propus sa imi fac cont uite ca mi-am facut. Eu sunt "Nu conteaza". Sper sa nu imi fac prea multi nervi pe aici...

  • zarnesteanu, luni, 27.05.2013 05:09

    @Alpine77 Welcome!!! E un castig pentru comunitatea de pe Automarket.ro sa aiba membri cu experienta si realismul tau. @inexorabil. Nu am avut nici cea mai mica intentie sa te "ating" nici sub centura, nici subtil si-n nici in alt fel. Nu am facut-o cu tine si nu vreau s-o mai fac de-acum inainte fata de nimeni, chiar daca sunt constient ca uneori n-o sa ma pot abtine. Cat despre invitatia la o racoritoare, cu cea mai mare placere. Din pacate, (sau din fericire) sunt multi ani de cand nu mai am domiciliul in Zarnesti ci undeva ... foarte departe :). Na c-am zis-o si pe-asta! Promit insa ca cu prima ocazie cand o sa fiu prin zona sa iti dau de veste si sa fac cinste. Cu cea mai mare placere. Cat despre Viper, generatia care tocmai a trecut a fost superba. Parerea mea. Eu am o slabiciune pentru decapotabile, iar masina asta putea intoarce capetele pe strada fiind chiar si in America de Nord o aparitie rara si insolita. Sunt ferm convins ca si in generatia actuala are un urmas demn de numele care l-a consacrat.

  • mip, luni, 27.05.2013 05:44

    @Alpine77 ... multumesc !!! 100 % de acord cu ce zicea @zarnesteanu mai sus ! in primul rind te protejezi pe tine insuti ... nu stiu de cind citesti inscrisurile de aci, ca de le citesti mai demult ar trebui deja sa sti pe cei ce sint seriosi cu care poti avea un dialog civilizat ... daca nu ... deja ti-au si raspuns citiva din ei ! ... nu merita sa te enervezi ... fiecare e liber sa se exprime. eu am cerut tututor, totdeauna doar bun simt si respect indiferent de parerea ce o are cineva despre un comentariu expus aci ! personal nu m-am enervat niciodata ... daca vei scrie ca mai sus nu vad de ce ar fi motive de suparare/enervare ... iti doresc succes in activitati si cit mai multe pareri exprimate aci ... sint sigur ca ai ce ne invata/prezenta ! si la tine e vorba de parctica, nu doar de teorie ! cum e cazul unui amic de pe-aci (ma refer la faptul ca si el e mecanic auto de meserie si stie ce zice, nu vine cu povesti de adormit copchiii !) ... mai demult isi zicea @kumite ... drumuri bune sa ai si tu si toti cititorii si redactorii am !

  • Lache, luni, 27.05.2013 09:52

    Ce s-a scris aici ,pana acum,eu nu am mai intalnit de mult asa ceva pe automarket. Bine ai venit @Alpine 77.Nu ai de ce sa te enervezi pe aici,dar ai sa vezi ce fauna este.....@mip,sa traiesti! @zarnesteanu, banuiam ca si tu esti stabilit departe. Candva am sa vin sa vad si eu nordul American.Pana atunci,aveti grija de voi!

  • Lache, luni, 27.05.2013 10:02

    Vechiul Viper,cand a fost prezentat,a fost doar un concept.Era o "bruta" fara tehnologie moderna pe el.A avut atat de multe cereri,incat au trebuit sa treca la productia de serie. Era o masina pe care trebuia sa o conduci.Nu te conducea ea.Acum,preturile vor fi mai mari pt.ca e greu sa mentina preturile jos,deoarece trebuiesc incorporate o gramada de sisteme .

  • inexorabil, luni, 27.05.2013 14:39

    Esti binevenit, @Alpine77. Inca o data te rog sa ma scuzi pentru incidentul regretabil de mai sus. Tratasem superficial prima data randurile tale (si din obisnuinta de a ma tampona cu "americanofobii") si de aceea a rezultat o interpretare eronata in mintea mea (chiar ma mira acum, de parca as fi deviat paranoic). Insa vei intalni si indivizi care n-au niciun fel de scrupule, placandu-le doar sa improste cu mocirla, asa cum te-au prevenit @mip si @Lache. Oricum, sa nu-ti faci griji: cat timp sunt eu pe baricade, nimeni nu te va putea macula aiurea, ca sa nu intre sub incidenta tirului meu verbal, caci eu am nervii tari si limba sloboda, dupa cum stie toata comunitatea AM. Acum, revenind la ceea ce ne reprezinta, tinand cont ca ai acces la multe marci si modele, te-as ruga sa-mi spui daca ai manevrat Buick Riviera (generatia '87-'93) si Buick GN (sau GNX) si, daca da, ce impresie ti-au lasat. Ar fi foarte importanta pentru mine opinia ta sincera. Iti multumesc anticipat! Toate cele bune si multa bafta! @zarnesteanu, deci si tu esti "american" :) Si eu credeam ca te cateri pe piscurile Fagarasului. Chiar imi surade inima stiind ca exista un palc de romani in tara unde automobilul este inca vazut ca o arta. Dar n-am mai auzit nimic de @kumite, @commodore, @SRT-8. Mai era cineva care se semna, simplu, @GM. Poate ni se vor alatura si ei.

  • Lache, luni, 27.05.2013 15:53

    @inexorabil,deschide bine ochii,citeste foarte atent,adu-ti aminte si-l vei descoperi pe @kumite. S-auzim numai de bine!

  • Alpine77, luni, 27.05.2013 16:32

    @inexorabil-nu exista o parere mai buna decat a ta atata timp cat ai sansa sa fie bazata pe fapte. De aceea iti doresc sa ajungi sa le conduci pe amandoua si s-ar putea sa-ti placa sau sa te dezamageasaca amandoua. Am avut contact cu amandoua si sunt 2 discutii diferite. Amandoua au fost o mica revolutie in modul in care GM isi motorize masinile ceea ce a rezultat in V8 schimbat cu V6 dar aici se termina asemanarile. Riviera e o masina tipica perioadei care nu iese cu aproape nimic din anonimat , iar astazi poti sa gasesti acea generatie foarte ieftina . In schimb GN-ul ewste lalta poveste. A ramas pana astazi una din mandriile auo americane si datorita ca au fost facute foarte-foarte putine sunt foarte scumpe-una in conditii bune ajunge in jur de 100K de dolari. Luata la bani marunti, a fost o bomba a perioadei respective mai ales pentru piata Americana. Foarte bine facute, un motor muuuult peste cele americane standard(aici s-a vazut ajutorul McLaren), foarte confortabile pentru un supercar (aproape un supercar),dar cu un mare minus-designul. Arata ca orice alta masina din aceea epoca cu nimic care iese in evidenta, chiar uratya as putea spune. Dar poate chiar asta ii este farmecul, cand vezi o asa aratare care nu iti spune nimic, iar cand porneste de pe loc ii vezi doar spatele. si asta in forma stock nu modificata.Modificarile nu le discut pentru ca aproape orice masina o poti modifica dar nu multe sunt atat de bune din fabrica. Deci daca as gasi una la un pret rezonabil pe care as putea-o restaura, as cumpara-o fara sa ma gandesc. Dar nu acelas lucru l-as spune despre Riviera pe care le gasesti la cateva mii in stare decenta. Si inca o chestier legata de GN-daca iubesti muscle car-urile clasice ai sa fi un pic dezamagit de cum suna motorul. Fiind v6 pare mai mult un motor European-chiar si in rafinament-decat clasicul v8 merican cu sunetul acela superb, dar si asa mie imi place foarte mult.

  • Alpine77, luni, 27.05.2013 16:36

    Scuze pentru greseli. Calculatorul imi corecteaza textul si nu iese totul cum trebuie.

  • mntsn, luni, 27.05.2013 16:43

    @Lache: ce-mi place cand mi se confirma banuielile. Imi era nu-stiu-cum sa te intreb daca ....... Oricum, ma bucur sincer ca esti pe aici si ca ti-ai facut cont ;) In alta ordine de idei, in sfarsit, datorita a ceea ce vad mai sus, forumul AM incepe sa-mi placa din nou. Si lui @Alpine77, un calduros bine ai venit si sa nu te superi pe mine daca din cand in cand o sa mai critic Renault-ul. O fac pentru ca tot ce-mi doresc este sa vad marca asta stralucind din nou si nicidecum pentru ca as fi hater Renault, asa cum m-au catalogat unii mai superficiali in intelegere. Cine ajunge sa urasca o anumita marca si sa arunce cu noroi in ea doar pentru ca poate, ala nu se mai poate numi pasionat de automobile, asta cred eu.

  • Alpine77, luni, 27.05.2013 16:57

    @mntsn-Daca ai citit comentariile mele am precizat ca iubesc Renault cu masinile fantastice pe care le-a creeat dar si cu petardele inerente pe care le produce din cand in cand. Critica e binevenita atata timp cat este argumentata iar masina judecata este incadrata correct in contextual pietei. Exemplul simplu este sa spunem Clio Symbol-masina urata, calitate mediocra, dar a umplut un gol de piata, iar financiar a fost un success. Nu acelas lucru il pot spune despre Modus care desi interesanta in anumite privinte, a fost o risipa de resurse, chiar daca a fost la un nivel calitataiv destul de bun. Deci Symbol si-a atins scopul desi cocosata cum a fost(nu toate masinile sunt facute sa ne tresara inima cand le vedem) iar Modus a fost o petard.

  • mntsn, luni, 27.05.2013 18:12

    @Alpine77: bun, deci, cu voia ta, aici e o prima diferenta intre noi :) Eu nu pot sa iubesc petardele, indiferent de marca, doar le accept (cu greu) si le inteleg rostul pe piata dpdv commercial ca oricarui alt bun de consum gen frigider, ac, masina de spalat, etc. Stiu ca nu toate masinile sunt facute pentru inimi, dar cum ar fi peisajul fara ACELE masini si totul s-ar reduce la auto=produs de consum? Nici nu vreau sa-mi imaginez. Apoi semnificatia de "petarda" difera de la persoana la persoana. Mie "petardele" Symbol, chiar si cele cocosate mi-au placut, pentru ca am regasit in ele elemente cu care am fost de acord si am putut sa trec peste dezavantaje. Pe de alta parte nu gasesc absolut nimic atragator si nu pot sa fiu de accord cu derivate gen Grand Modus/G. Scenic/G. Espace (asta ca sa ma limitez doar la Renault), chiar daca ele si-au gasit utilitatea si aprecierea vre-undeva candva la cineva. Sunt oarecum reticent sa ma lansez in analize de produs si studii de marketing. Mi-e de ajuns ca asta fac la serviciu si macar cand ma relaxez pe AM prefer sa vad totul prin ochii unui pasionat si sa las analizele de rentabilitate la o parte. Iar ca si parte tehnica, neajunsurile Renault si ale oricarei alte marci o sa le critic intemeiat daca am ocazia. De ce niste banale si nenorocite de suruburi de prindere a scutului motor se strica intr-o veselie? De ce costa 20 lei un nenorocit de surub in reteaua Renault Romania? De ce sistemul este atat de prost proiectat iar raspunsul celor de la Renault este schimbarea cadrului motor de la niste nenorocite de suruburi? De ce exista sub capota furtune si conducte care nu-s facute cap coada dintr-o singura bucata, ci din mai multe bucati unite cu inele de strangere? Chiar o fi mai ieftina metoda asta, cu tot cu riscurile aferente de a plesni pe la imbinari, iar americanii, nemtii sau japonezii n-au aflat inca chestia asta? Astea sunt doar cateva exemple agasante, dar care nu ma fac per ansamblu nemultumit de Megane, ba chiar am suficiente alte motive sa fiu in tabara celor multumiti. Acum schimb subiectul. Poti sa confirmi te rog daca platforma de LeSabre MY97 (tren rulare, motor V6 3.8 si cutia aut.4 trepte) este aceeasi care s-a folosit si pe Riviera din aceeasi perioada? Daca da, eu mi-am spus deja parerea cu +/- despre LeSabre dupa ce l-am avut o perioada pe mana si banuiesc ca mari diferente fata de Riviera nu sunt, Riviera fiind de fapt modelul coupe derivat din sedanul LeSabre. Ma insel? Asta-n caz ca-i poate fi de folos cumva lui @inexorabil. @inexorabil: Hei, mai esti suparat pe mine? Eu - chiar daca n-am primit ce-am cerut de la tine - nu mai sunt. Pt mine faptele inseamna mai mult decat vorbele, iar tu vad ca incerci sa-mi spui ceva prin fapte - am inteles si ma bucur de ceea ce vad, chiar daca, sincer iti spun, la postul de la 25.05.2013, 23:59 m-am plictisit dupa primele randuri si m-am lasat pagubas.

  • inexorabil, luni, 27.05.2013 18:28

    @Alpine, mersi pentru lamuriri. Imi place ca scrii mult, condensat, viguros, coerent, relevant. Despre motorizarea aceea, intr-adevar, bine facuta (plasata intre primele zece ale secolului trecut de catre reputata Ward's AutoWorld) - 3.8 V6 Buick - mai toata lumea de pe forumurile americane este de parere ca scoate un sunet inconfundabil, de autentic muscle-car. Stiu de contributia McLaren la realizarea lui GNX, dar cica n-ar fi adus in plus decat 30 CP si 7 Nm fata de modelul de baza, Grand National, produs 100 % al lui Buick. Tolomacii din varful GM au oprit insa productia ambelor versiuni (care n-a tinut nici macar un an), motivand ca GN, fiind mai rapid decat emblema sport a corporatiei, Corvette, i-ar fi umbrit calitatile si de aceea le-a fost teama sa nu-i afecteze vanzarile ?! Cioace de-ale lui GM. Insa stii ce trancanesc unii pe Youtube, legat de subiectul de aici, Viper? Ca, desi este un supercar solid, puternic, impresionant, greu de stapanit, totusi cica n-ar fi construit in asa fel incat toata puterea bruta de care ar fi capabil sa imprime masinii o reactie adecvata si asteptata, chit ca "plaja", acoperita intr-un timp remarcabil, este respectata. Pe undeva, asa mi s-a parut si mie. Adica, in urma cu 6-7 ani, am vazut Viper de serie invins clar la "liniuta" de un......familist de doar 2,2 litri (ce-i drept, tunat), recte Audi 200 turbo quattro 20v 540 CP. Iar in fata lui GN (evident, tot modificat, dar nu cu mult: pana la 600 CP) a pierdut constant. Ma intreb daca noul Viper ar avea vreo sansa in fata unui Aventador, de pilda. Deocamdata, bijuteria lui Dodge propune cam aceiasi parametri (CP si Nm) precum Corvette ZR1 din vechea garda. Dar nu inteleg de ce 8,4 litri V10 echivaleaza in putere cu 6,2 litri V8 ! Ambele motoare sunt "supercharged". Diferenta ar face-o fiabilitatea? Sa fie oare inclinata spre Viper? Si cei de la Dodge sa fi actionat cu buna stiinta, in sensul unei cresteri moderate a dimensiunilor de performanta? @Lache aka @kumite ?! Frumoasa surpriza mi-ai servit, maestre :)

  • mntsn, luni, 27.05.2013 19:37

    @inexorabil De-mi permiti o rectificare: nu sunt ambele supercharged, ci doar ZR1. Viper-ul are motor aspirat. Deci pana la urma e oarecum normal ca un V8 de 6.2 + compresor sa fie cam egal ca putere unui V10 de 8.4 atmosferic.

  • Alpine77, luni, 27.05.2013 19:41

    @inexorabil-Cred ca faptul ca au oprit productia nu este tocmai un lucru rau. Faptul ca un Corvette din aceeasi perioada care a costat sensibil mai mult atunci nou, acuma il gasesti la 10-11k de dolari pe cand GN este cum ti-am spus intre 50-100k spune ca exclusivismul conteaza. Iar ca o consecinta, cand o masina este mai rara si deci mai greu de obtinut va fi ingrijita si protejata mai bine ceea ce face ca exemplarele ramase sa fie in stare mai buna. Iar marimea motoarelor raportat la putere este data de obiectivul companiei cu motorul respective. Se ia in considerare fiabilitatea unui motor(se pot oricand obtine mai multi cai dar cu pretul unui stress mecaic mai mare in motor, iar atunci trebuie schimbata compozitia anumitor piese care cere bani si tot asa).De obicei un producator isi propune o anumita putere inca din faza de proiect si incearca sa ajunga acolo cu costuri cat mai mici. motivul ca Supra si Skyline au fost atat de populare printer tunneri este ca sunt unele dintre putinele masini care nu au respectat reteta enumerate mai sus. Au fost concepute la niste parametrii mai mari decat ar fi trebuit deci componentele suportau puteri mai mari decat cea standard. @Mntsn-Renault nu au avut niciodata un compartiment motor logic ca al masinilor nemtesti sau japoneze, altele sunt atuurile lor. Cand lucrez la un Renault e ca atunci cand imi bat copilul: cu un ochi rad si cu unul plang:). Dar nu este alta firma care a facut din nimic masini extraordinare la condus. Ii iert pana si interioarele caudate, sau greierasii(care au cam disparut) pentru satisfactia condusului. Ii iubesc pentru ca au fost una dintre primele marci care s-au gandit la aerodinamica, la a reduce masa in loc de a adauga putere, au venit cu inovatii ieftine dar foarte eficiente in motorsport, dar e o lista prea lunga de plusuri ca sa fie umbrita de minusuri. Dar pot sa-ti spun ca nu e o marca pentru oricine. Nu as putea sa-ti raspund la intrebarea legata de LeSabre dar daca daiun google sunt sigur ca vei avea raspunsul.

  • inexorabil, luni, 27.05.2013 21:51

    @mntsn, da, ai dreptate, ma uitasem in prealabil, pe Youtube, la versiunea SRT-10 supercharged si nu mi-am dat seama ca ma refeream la cea de fabrica. Ma simt foarte obosit psihic si de aceea gresesc des in ultima vreme, chiar si la nivel elementar! Iar suparat pe tine n-am cum sa fiu, de ce crezi asa ceva? Am avut o polemica, OK, dar de aici pana la a-mi casuna pe tine ar fi cale astronomica. Ce anume mi-ai cerut si eu nu te-am servit? Poate te-am tratat cu lipsa de respect si n-am realizat. Crede-ma, pana si memoria imi joaca feste; traversez o perioada mai mult decat critica. Zi-mi tu, te rog, despre ce era vorba, caci acum n-am dispozitia necesara sa caut in arhiva. Cat despre LeSabre: daca observi topul meu personal de pe cont, primele trei au ceva in comun :) Riviera 7h gen. devine un obiectiv tot mai apropiat pentru mine. @mip stie bine: teoretic, fortandu-i acceleratia, Riviera poate trece de......300 km/h, fix varianta stock, de 173 CP !! Insa nu pentru viteza o vreau. 5k (cu tot cu "timbru") sunt suportabili. Dar GN ramane prohibitiv si, intr-adevar, @Alpine77 a prezentat suma corecta de vanzare. Pofta-n cui pentru mine! Ma rog, lui nu i se pare prea reusit estetic, dar, in viziunea mea, nu exista model sportiv mai radiant in masculinitate decat GN. Iar in areal supersport, Corvette ramane taticul (tot in acceptia mea, subliniez). @Alpine77, fiindca mi-ai devenit brusc simpatic, te voi intreba transant: ca fan Renault, cum vezi......Megane RS? Mai ales versiunea 2.0 turbo 265 CP. Eu, unul, cred ca ar "rupe niste funduri" mai celebre pe sosea. Si, apropo, stii care interior de masina mi se pare cel mai frapant din intreaga istorie auto ? - (uite ca asta imi aduc aminte ca am mai spus-o, @mntsn :P). Pai nu-i niciun secret: Renault 25! Cel mai SF si cel mai "aero". Chiar si acum ma uluieste, dupa 20 de la oprirea seriei. Culmea este ca eu tot conduc Renault-uri de serviciu in ultima vreme si, desi stramb din nas si fac greturi, blindat de pretentii premium, totusi, in partea mea de gandire strict pragmatica, le consider exact ce trebuie pentru glumele de strazi din rromanika. In plus, recunosc: acel RS pe care l-am invocat parca nu mi-ar prisosi in dotare personala.

  • mntsn, luni, 27.05.2013 23:53

    @inexorabil: ma bucur ca ai lasat in spate ce-a fost. Oricum, nu mai conteaza cu ce nu m-ai "servit" si nu mai vreau nici eu sa rascolesc arhiva, ti-am spus ca ma declar multumit ca ai luat atitudine fata de cine trebuia si verbal si faptic. Drept urmare, incepe sa se vada o imbunatatire in atmosfera de pe forum si asta mie mi-e suficient. Sper sa fie ok pentru toata lumea. Acum legat de ce ai spus mai sus, sper ca glumesti sau ai facut o eroare fara sa vrei. Un motor de 173 CP poate atinge pe un model construit dupa tipicul european aproximativ 220-225-230 km/h cu o manuala cu 6 trepte si cu o aerodinamica foarte buna, nu asa oricum. Tot 173 CP dar din motorul stock de pe Riviera/LeSabre cuplat cu automata lor cu 4 trepte abia o sa treaca de 200 km/h, daca trece. Apoi, nimic dintr-un Buick din perioada respectiva nu este proiectat pentru asemenea viteze, incepand de la anvelope, tren de rulare pana la aerodinamica. LeSabre-ul cu care am mers avea, daca nu ma insel, un top speed de aprox. 120 mph, ceea ce inseamna putin sub 200 km/h. Deci nici teoretic, nici practic n-are cum sa atinga 300 km/h, e 100% imposibil... Apoi, ce intelegi prin fortarea acceleratiei??... doar nu vrei sa treci cu pedala prin podea :)) Abia un Porsche Turbo al anilor '96-97, care avea peste 400 CP depasea cu foarte putin bariera de 300 km/h. Poate ai vrut sa zici 200 km/h pentru Riviera si atunci e ok, desi nici pentru aia 200 nu bag mana in foc. @mip: asa este? Un Riviera de 173 CP atinge 300 km/h? Pana sa vina raspunsul tau, din nou zic: imposibil. @Alpine77, @Lache: cum e? ca voi le stiti mai bine tot mesterind la ele?

  • mip, marţi, 28.05.2013 00:26

    @inexorabileeeeee ... ce ti-am zis nu demult ? @kumite e pe-aci prin zona !!!!!!!!! acum ai priceput ? nu am vrut sa-l dau de gol ... nu aveam permisiunea lui ... acum sti ... de vrei, il voi intreba de doreste sa-ti furnizez adresa lui de e-mail sa poti povesti cu el in direct ...in fine ... sint bucuros ca @alpinu'din 77 e printre noi si vad ca nu-s singurul ! @Lache ... prietene ... multam de urari ... la fel si tie si familionului ! vorba ta ... poate cinda vi pe la noi si-i tragem o adunatura ah-hoc a la AM pe tarimuri nord-americane .... asta chiar ca "ar fi-fi una ca sa zic asa" drumuri bune s-aveti prieteni !

  • Lache, marţi, 28.05.2013 10:02

    Ar fi perfect,dar viata ne arde de nu ne vedem cu ale ei probleme.A venit Primavara pe la voi? Sunt de acord sa discutam cu totii in direct.@mntsm,eu am lucrat si lucrez cu japoneze in general.Am 10 ani de cand lucrez cu ele.Cu o gramada de modele.Am lucrat si cu Hemi.Am vazut si cateva muscle cars.Care m-au impresionat? Godzilele rup asfaltul.Mi-ar place una.Un singur motor de Skyline l-am vazut cu biela iesita prin bloc.Subaru STI m-a dezamagit si ma dezamageste in continuare. Motoarele cedeaza foarte usor din cauza suprasolicitarilor..Cel mai mult imi plac Hemi.Am fost si intr-un Viper SRT 10 .Ca pasager.Am incercat sa-l conduc,dar este prea puternic.Ai nevoie de balls pt.asa cevaasa ca am lasat-o balta.Nu puteam risca.E vorba de masinile clientilor.Japonezele,dupa 10 ani......A trebuit sa schimb regulatorul geamului, de la un EL GRANDE(parca).Cand am desfacut fata de usa,aproape tot ce-i din plastic pe usa,a explodat.Asa de copt era plasticul.Suzuki Swift nou .Ce le faceam in garantie dupa numai cateva saptamani?Trebuia sa demontam bordul si sa punem adeziv de parbriz pe la tubulaturi si intre panourile de plastic ,ca sa nu mai faca"cri,cri,cri.."Toti producatorii au cam inceput sa mai imbunatateasca calitatea materialelor,pt.ca nu au incotro.Concurenta. Pisele si manopera,la majoritatea japonezelor sunt mai mari ca la europene.Garniturile de la capacele culbutorilor ,la Subaru costa mai mult decat garniturile de la BMW.250 dolari vs 70dolari.La subi lucrezi cam 3 ore,iar la BMW doar o jumatate de ora.Si exemplele pot continua.Cel mai rapid schimb de curea de disstributie:isuzu big horn,doar o jumatate de ora.Toate modelele au avantaje si dezavantaje si de aceea nu recomand nimanui nici un model.In alta ordine de idei: cred ca pana acum au fost peste 30 de comentarii fara nici o urma de jinsulte,aronganta samd.Se poate,daca ai cu cine. Respect!

  • Lache, marţi, 28.05.2013 10:06

    Prietene,oboseala psihica este cea mai pacatoasa.Ai grija de tine,ca altcuiva nu-i pasa. Sanatate maxima !

  • inexorabil, marţi, 28.05.2013 12:28

    @mntsn, ti se pare nostima faza cu Riviera, dar uite dovada: pe www.automobile-catalog.com, daca selectezi "Buick Riviera 1991-1993", la rubrica "speed range (max speed on gears, top gear value theor.) - kmh/mph", vei gasi scris: "I: 73/45, II: 136/85, III: 214/133, IV: 304/189". Precizez, ca si in postul anterior: "theoretically". Deci, daca a mintit acest site, implicit te-am mintit si eu :) Drumuri bune tuturor si spor la lucru in tot ce intreprindeti!

  • zarnesteanu, marţi, 28.05.2013 17:12

    @Lache daca vrei sa vezi vreodata Niagara, da-mi un email inainte sa iti faci rezervarile la hotel. [email protected]

  • Alpine77, marţi, 28.05.2013 20:12

    @zarnesteanu-S-ar putea sa vin sa vad Niagara in vara. Poate imi arati si mie pe-acolo daca ai timp.

  • Lache, marţi, 28.05.2013 21:37

    O sa vreau sa o vad candva.Si am sa-ti trimit un email.Multumesc mult de tot.

  • zarnesteanu, marţi, 28.05.2013 22:02

    @Alpine77, Cu cea mai mare placere. Vorbim pe email.

  • Alpine77, marţi, 28.05.2013 22:33

    @inexorabil-Daca GN a fost o masina deosebita in America nu acelas lucru se poate spune despre Riviera car o gasesti la tot pasul pe marginea drumului. Chiar acum e unul de vanzare pe ebay cu mile putine pentru vreo 3500 de dolari si nimeni nu o vrea. Le gasesti in conditii normale pentru vreo 1000- 2000 si nu prea le vrea nimeni. ( http://cgi.ebay.com/ebaymotors/Buick-Riviera-COUPE-1993-BUICK-RIVIERA-TRIPLE-BURGUNDY-PERFECT-CONDITION-/251277350396?pt=US_Cars_Trucks&hash=item3a814c15fc&vxp=mtr sau http://cgi.ebay.com/ebaymotors/Buick-Riviera-Luxury-Coupe-2-Door-1992-Buick-Riviera-Luxury-Coupe-2-Door-3-8L-/281113317169?pt=US_Cars_Trucks&hash=item4173a8cf31&vxp=mtr) In ceea ce priveste viteza maxima cine a pus numerele acelea acolo a fumat ceva pentru ca nici nu se pune problema sa se apropie de 300 km/h. Ma indoiesc foarte mult si de 200 km/h ca sa fiu sincer.

  • mip, miercuri, 29.05.2013 02:15

    ehei ce am zis mai sus ? si vorbeam la bascalaeala ! clumea ... barem 3 din noi ne putem aranja asa scurt si fara multe fasoane !!! @zarnestene ... fi pe faza ca-ti scriu pe e-mail si sper sa nu te superi pe mine ... cit de invitatia cu @Lache ... ti-l "suflu" eu ... de-o vrea sa vie pe la noi ... o putem pune de-o intilnire: niagara-2013-club suporteri AM-RO ... urrrrrraaaaaaaaaaaa !!! numa @Lache mai tre sa gaseasca o bresa ... de nu ... mer'em noi la anu' la el !!! ca sa nu mai zic si de @inexorabil-ul sau / si @mntsn ... ca sa nu mai zic si de altii gen @LauCalin si @Azazel ... da' astia-mi vin acuma iute-n scafirlie si pe care as vrea sa ii intilnesc ! buni baietii ... si joaca bineeeeeeeee !!! poate ne ia valu si inchiriem si un viper sa-l forjam asa la fandoseala ! ca tot la discutia asta ne-au apucat nabadaile ... mai ficiori de la AM ... multumesc ! multumesc ! multumesc ! uite cum reusiti sa faceti ceva fain ! indirect ! meritul vorstru ! bravooooooooooooo !!!!!!!!!!!! de reusim sa ne intilnim va trimitem poze si comentarii !!!!!!!!!!!!!! (bun-inteles, de vor si restul participantilor !) drumuri bune tuturor !

  • mip, miercuri, 29.05.2013 04:16

    @mntsn ... si pt @inexorabil ... uite-aci baieti ce am gasit ... va scrisesem deja un mesaj si din greseala mi s-a sters inainte sa vi-l trimit ... specificatii riviera ... cam cum ma asteptam, undeva intre 170-220 CP si 175-200 km/h ... nu am gresit prea mult ... va pun legaturile unde sa va documentati si sper ca dup-aia veti fi cu totii multumiti ... parerea multora despre motoarele de 3.8 L ... tin mult si bine ! dar nu-s sportive ! aci e un tabel ... coboriti pina-l gasiti ... si vedeti valorile ... http://www.thecaryoudrive.com/en/022419b7 alta sursa ... care zice cam la fel cu cea de mai sus ... http://www.autoevolution.com/engine/buick-riviera-1990-38.html aci puteti gasi valori si despre alte marci ... http://www.carspecsdirectory.com/Bugatti_Buick.htm aci o alta sursa ... zic eu interesanta si credibila ... http://www.automobile-catalog.com/car/1992/318545/buick_riviera.html lectura placuta ... tuturor !

  • inexorabil, miercuri, 29.05.2013 13:16

    @mip, pai ce-ai zice si de-o reuniune in tara ta de bastina, in Bucale? Pe aici nu vom gasi Viper la reprezentantele Fiat Group (nici din vechea generatie), dar putem sa ne dam in barci cu un Corvette Z06 de 7 litri si "doar" 512 CP :) cu care se poate face drive-test. Si, apropo, stii care sunt cele mai rapide masini din lume in acest moment, nu? La viteza maxima: Ford GT PPR: 455,72 km/h. La "plaja" : Lingenfelter Chevrolet Corvette: 0-100 km/h in 2,1 sec. Comparam cu altceva? Nu comparam, ne bucuram! ;)

  • mip, miercuri, 29.05.2013 23:51

    @inexorabil ... nu m-ar deranja, atit ca nu-mi place la bucuresti ... nu e orasul meu preferat ... dar de-o fi vreodata sa fie ... m-oi duce si acolo in cazul in care majoritatea doritorilor ar dori asta. cit despre "amaritele" alea de care vorbesti ... ai mare dreptate, mai bine sa ne bucuram !!!

  • Blower0, luni, 18.11.2013 16:34

    Mai lume. NU conteaza raportul CP/L (putere/volum). Asta NU e indice de performanța!!!! Puterea iese din benzina arsa. Cu cit mai multa benzina arzi, cu atit se produce mai multa putere!!! Indicele de performanța trebuie sa fie (calul putere)/ (L / 100km). El ne arata ciți CP îi revin unui litru de benzina consumat pe distanța de 100km.