Dodge prezintă Viper GTC, o variantă cu peste 25 de milioane de posibilităţi de personalizare
Dodge a anunţat o nouă variantă a lui Viper, numită GTC, care explorează toate posibilităţile de personalizare posibile în gamă. Caroseria poate fi vopsită în peste 8.000 de nuanţe, la alegerea clientului.
Dodge Viper, unul dintre musclecar-urile celebre ale americanilor, va fi oferit începând de luna viitoare şi într-o variantă care duce la extrem posibilităţile de personalizare. Americanii vor putea comanda Viper GTC, un model care poate fi comandat în peste 25 de milioane de variante diferite. Valoarea a fost obţinută luând în considerare cele 8.000 de nuanţe disponibile pentru exterior, cele 24.000 de culori disponibile pentru dungile longitudinale pe caroserie, cele 10 modele de jante, cele 16 variante de ornamente de interior şi cele şase pachete aerodinamice disponibile.
Versiunea GTC a lui Viper este bazată pe varianta GT, modelul aflat la mijlocul gamei. În standard, acesta prezintă un sistem de frânare mai performant decât al modelului entry-level, sistem de control al stabilităţii cu cinci moduri de rulare, o suspensie cu două moduri de rulare şi numeroase ornamente de lux pentru interior. Această variantă a lui Viper este echivalentul lui Chevrolet Corvette Z06 din oferta rivalului tradiţional al mărcii Dodge.
Pe piaţa din SUA, Viper GTC are un preţ de pornire de 94.995 de dolari şi va fi disponibil pentru comandă începând cu luna februarie a anului curent. Clienţii care aleg această variantă vor avea un responsabil din partea reprezentanţei care le va furniza informaţii şi imagini de pe lina de producţie cu privire la decursul procesului de asamblare şi personalizare al exemplarului comandat. Procesul de vopsire meticulos la care va fi supus fiecare exemplar durează între 140 şi 160 de ore, deci reprezentanţii vor avea de unde să asigure imagini exclusive pentru fiecare client în parte.
Via WCF | Dodge
prima poza este a unui viper care a nimerit la ora de creativitate a puradeilor si a fost umplut de tigle vopsite in toate culorile arata oribil, cum ar fi sa iesi cu ea pe strada?