Doar unul din cinci dealeri Chrysler va putea vinde noul Dodge Viper

Publicat marţi, 24.07.2012 13:24 de Bogdan Mirică

Chrysler a anunţat că noua generaţie Dodge Viper va fi un model exclusivist chiar şi pentru dealerii săi. Doar 20% dintre aceştia vor putea să vândă supercarul.

Noua generaţie Dodge Viper se vrea a fi un model cu adevărat special. Nu numai preţul şi performanţele vor trasa acest caracter, ci şi disponibilitatea modelului. Chrysler a anunţat recent că nu toţi dealeriisăi vor putea vinde supercarul american. O listă extrem de restrânsă de concesionari va fi întocmită şi apoi aprobată.

Potrivit comunicatului oficial emis de conglomeratul din Detorit, doar 20% din dealerii grupului vor putea vinde noua generaţie Viper, ceea ce înseamnă că maşina se va găsi doar la unul din 5 showroom-uri.

Ralph Gilles, directorul diviziei SRT, a declarat: ”Orice dealer va putea candida pentru a putea primi spre vânzare noul Viper. Trebuie să ţinem însă cont de nişte criterii. Fiecare candidat trebuie să îşi instruiască personalul, să adapteze structura showrrom-ului şi să beneficieze de suficient spaţiu pentru a putea expune supercarul”. Gilles a ţinut să precizeze că a luat această decizie pentru a oferi clienţilor cea mai plăcută experienţă posibilă.

Având în vedere că noul Viper va avea un preţ de pornire de aproximativ 100.000 de dolari, vor fi favorizaţi dealerii care îşi pot permite să vândă această maşină, situaţi în zone economice privilegiate. Debutul pe piaţă este programat la sfârşitul acestui an.

  • Mircea, marţi, 24.07.2012 14:25

    La banii astia iti iei Audi S7 Sportback , cei care dau 100.000 dolari pe Dodge sunt putini deoarece la banii astia cei mai multi vor si lux Daca ai milioane de euro atunci da , se merita sa iti iei si Dodge care ofera doar performante si o masina de lux

  • M6, marţi, 24.07.2012 15:27

    @Mirciulica Noul Viper e la fel de luxos ca un S7,ferrari,porsche...etc. Pentru cultura ta generala,supercarul american are la interior acelasi tip de piele care se regaseste si in interiorul lui Bugatti Veyron,plus tehnologie de ultima ora. Pretul e chiar mic,daca tinem cont ca un Ferrari cu performante inferioare Viperului,costa cel putin dublu. Jos palaria pt constructorul american!

  • AndreiRN, marţi, 24.07.2012 21:59

    Un pret rezonabil pt o masina sportiva deosebite. Va apare pe strazi destul de des in posesia celor pasionati.