Dirijabilele Goodyear vor vizita România
Dirijabilele Goodyear, imagini ale mărcii americane de anvelope, vor porni într-un turneu european de promovare a siguranţei. Acestea nu vor ocoli România.
Celebrele dirijabile Goodyear, obiecte iconice care se confundă cu marca americană de anvelope, vor începe un tur european între lunile aprilie şi octombrie, urmând să ajungă şi să poată fi admirate în 20 de ţări de pe Bătrânul Continent, implicit în România. Campania prilejuieşte revenirea dirijabilelor pe cerul european după 12 ani de absenţă, timp în care acestea au fost promovat marca în China şi Statele Unite.
Campania prin care dirijabilele vor atrage atenţia în Europa se numeşte Goodyear Safety Tour, marca de anvelope urmând să dezvolte mesaje şi campanii diferite în fiecare dintre cele 20 de ţări pe care "Spirit of Safety I" şi "Spirit of Safety II" - numele celor două dirijabile - le vor vizita în drumul lor.
CLICK AICI pentru a vedea unde se află acum dirijabilele Goodyear şi pentru a fi la curent cu traseul lor prin România.
CE ESTE UN DIRIJABIL?
Dirijabilele sunt aerostate cilindrice de secţiune circulară sau ovală, cu extremităţile alungite, umplute cu gaz uşor (hidrogen, heliu) sau cu aer cald, dispunând de organe de propulsie şi comandă care le asigură deplasarea în orice direcţie, la diferite altitudini, fără a fi la discreţia curenţilor atmosferici, aşa cum se întâmplă cazul baloanelor libere. Există două mari tipuri de dirijabile: cele cu structură moale, aşa sunt cele două dirijabile pregătite de Goodyear, şi zeppelin-urile, care au structură rigidă.
Primul dirijabil Goodyear a fost construit acum aproape 100 de ani, în 1917. De atunci, compania americană a profitat la maximum de aportul de imagine pe care i l-au adus aceste aparate de zbor, ele fiind prezente în cultura urbană şi naţională a multor state ale lumii, implicit într-unul dintre filmele seriei James Bond (Goldfinger, 1964). Dirijabilele pe care Goodyear le pregăteşte pentru turneul european au, fiecare, o lungime de 39 de metri, iar balonul este umplut cu două milioane de litri de heliu. Viteza maximă pe care o poate atinge un dirijabil este de 85.2 kilometri pe oră, distanţa maximă parcursă fiind fără oprire de 1000 de kilometri.
via | Goodyear
tot good year a ramas in frunte in topul anvelopelor. good year, dunlop(marca lor premium) sunt f ok calitate pret