Din 2017, Nissan Qashqai se va putea conduce singur. Sistemul Nissan ProPilot permite rularea semi-autonomă pe șosea, dar cu mâinile șoferului pe volan

Publicat miercuri, 13.07.2016 12:57 de Mircea Meşter

Nissan va lansa pachetul semi-autonom ProPilot pe Qashqai în 2017. Pentru a evita neplăcerile semnalate în cazul modelelor Tesla, sistemul japonezilor nu va funcționa decât dacă șoferul ține mâinile pe volan.

Nissan se pregătește să lanseze un sistem propriu de pilotaj semi-autonom, iar primul model european care va primi "botezul" va fi Qashqai, în cursul anului 2017.

Pachetul tehnologic poartă numele oficial ProPilot și îi permite mașinii să țină banda, să accelereze, să păstreze distanța față de mașina din față, să frâneze până la oprire și să vireze conform benzii de rulare. Conform celor de la Nissan, sistemul semi-autonom ProPilot va putea fi accesat prin apăsarea unui buton și doar pe șosele cu o bandă pe sens. Pachetul tehnologic funcționează la viteze între 30 și 100 km/h.

Doar cu mâinile pe volan

Pentru a evita problemele prin care trece Tesla Motors, al cărui sistem Autopilot este încă în stadiu Beta, dar e utilizat de unii posesori ai lui Model S în ciuda atenționărilor constructorului american, cei de la Nissan anunță că tehnologia lor obligă șoferul să țină mâinile pe volan, chiar dacă acesta nu este controlat efectiv. Dacă senzorii de pe volan sesizează faptul că șoferul a ridicat mâinile, îl atenționează pe acesta printr-un martor acustic și luminos, iar după câteva secunde dezactivează funcția ProPilot, oprind mașina în siguranță.

Din 2017, pe Nissan Qashqai

Primul model pe care va fi disponibil noul sistem dezvoltat de Nissan este Serena, un monovolum compact vândut exclusiv în Japonia. Ulterior, pachetul va veni în Europa pe Qashqai, urmând să ajungă ulterior pe modelele Nissan din toată lumea.

Conform celor de la Nissan, lansarea sistemului ProPilot este primul pas în dezvoltarea unui pachet complet autonom care le va permite mașinilor să traverseze intersecțiile fără a avea nevoie de acțiunea șoferului. Acest lucru se va întâmpla, spun japonezii, în 2020.

  • jeje, miercuri, 13.07.2016 13:23

    Cum va fi autonom daca soferul tine volanul? Si daca auto-pilotul doar actioneaza frana si acceleratia, care e diferenta fata de un sistem de pastrare a distantei fata de vehiculul din fata, de ce se cred mai cu motz si ii spun ProPilot cand e doar un sistem de asistenta fata de alt vehicul?

  • gigi, miercuri, 13.07.2016 13:26

    Draga Renault, aceste sisteme exista deja si pe alte masini, nu e nimic nou. In plus, nu au limitari de viteza (sunt facute pentru a fi folosite si pe autostrazi) si nici nu au nume pompoase, ci sunt incluse in pachete standard de asistenta a soferului, sau Cruise Control.

  • Frontier, miercuri, 13.07.2016 14:31

    mda.....nissan a descoperit apa calda!

  • Sam93, miercuri, 13.07.2016 15:49

    Cum dracu' se conduce singur daca tii mainile pe volan? Deci in realitate este doar un pilot automat adaptiv, dotare care exista pe multe masini si in urma cu 10 ani. Mare branza!