Diatto Ottovu va intra in productie

Publicat joi, 26.07.2007 16:02 de Bogdan Mirică

Exclusivistul supercar Diatto Ottovu realizat impreuna cu Zagato va fi produs in 99 de exemplare.

Renasterea brand-ului Diatto este tot mai aproape de a deveni realitate. Surse oficiale au declarat ca ultimul concept, botezat Ottovu, realizat impreuna cu celebra casa de design Zagato va intra in productie.

Prezentat in premiera mondiala la Salonul Auto de la Geneva in primavara acestui an, Diatto Ottovu va intra in productie in luna martie a anului viitor si va fi vanduta intr-o serie limitata de doar 99 de exemplare. Diatto incearca sa pastreze astfel traditia exclusivista a brand-ului care a luat fiinta in 1835.

Vor exista doua versiuni de productie echipate cu un motor V8 de 4.6 litri provenit de la Ford, care dezvolta intre 530 si 650 de cai putere. Bagajul urias de putere corelat cu masa mica de doar 1450 de kilograme vor face ca exclusivistul coupe sa atinga peste 300 de km/h. Sprintul 0-100 kmh este asteptat sa se realizeze in mai putin de patru secunde.

De-a lungul timpului existenta Diatto s-a intersectat de foarte multe ori cu cea a casei Zagato care a dat viata mai multor modele ale constructorului italian. Masinile celor de la Diatto se adresau italienilor bogati si era considerat un brand exclusivist precum Bugatti. Nume mari precum Ettore Bugatti, fratii Maserati si Tazio Nuvolari se lega de istoria constructorului italian.

  • cristi, miercuri, 01.08.2007 23:39
    frumos

    este un coupe frumos,reusit,si destul de performant.nu inteleg faza cu 530 si 650 de cai la aceeasi motorizare si aceeasi cilindree..odd