Detalii tehnice, neoficiale, Alfa Romeo Tonale: versiunea plug-in hybrid ar urma să aibă 240 CP
Potrivit celor mai recente informații apărute în presă, versiunea plug-in hybrid a viitoarei Alfa Romeo Tonale ar putea avea 240 de cai putere. Gama de motorizări va include, de asemenea, motorizări convenționale, pe benzină și diesel.
Alfa Romeo Tonale este, poate, unul dintre cele mai așteptate SUV-uri. Debutul modelului italian a fost amânat de două ori, dar potrivit reprezentanților mărcii, ar urma să fie lansat oficial în primul trimestru al anului 2022.
O publicație poloneză a dezvăluit acum câteva informații tehnice care, potrivit sursei, sunt preluate direct dintr-o prezentare internă. Desigur, detaliile nu au fost confirmate de Alfa Romeo.
Din această prezentare reiese că noul Tonale are o lungime de 4.528 mm, o lățime de 1.835 milimetri, 1.604 milimetri sunt trecuți în dreptul înălțimii, iar ampatamentul măsoară 2.636 milimetri.
Gama de motorizări ar urma să integreze un propulsor diesel, de 1.6 litri, capabil de 130 CP. Unitatea pe benzină, cu patru cilindri, va fi disponibilă în versiuni de 130 și 160 CP. Aceasta ar putea integra o tehnologie micro-hibrid.
În ceea ce privește versiunea plug-in hybrid a lui Tonale, aceasta ar urma să aibă 240 CP și tracțiune integrală, mulțumită motorului electric montat pe puntea spate.
via Motor1 și Spider's Web Autoblog
Nu știu cum fac dar Alfa Romeo arată foarte bine (din punctul meu de vedere)… bravo lor!!!