Designerul Jaguar: ”Mi-ar plăcea să avem un automobil de talia lui Mini”
Ian Callum, şeful de design Jaguar, susţine că şi-ar dori să vadă în gama constructorului englez un automobil de talia unui Mini. Eforturile se vor concentra însă asupra unui urmaş pentru X-Type.
Jaguar simte nevoia de a-şi extinde gama. A făcut-o recent cu varianta break a actualului XF şi pe viitor ar putea încerca să atace clasa medie cu un rival pentru BMW Seria 3 şi Audi A4. Totuşi, există şi dorinţa de a vedea un reprezentant al constructorului britanic în segmentul mini.
O susţine chiar Ian Callum, designerul şef Jaguar. Într-un interviu acordat unei reviste britanice, Callum a declarat: “Ne-am gândit la o mulţime de produse pe care Jaguar ar putea să le propună publicului. Trebuie să recunosc că ideea mea preferată este aceea a unui automobil mic. Îmi place să mă gândesc că într-o zi am putea avea un Jaguar de dimensiunile unui Mini. Din păcate, în acest moment, un asemenea proiect nu ar fi destul de matur pentru evoluţia brandului“, a concluzionat Callum.
Tot el a subliniat şi faptul că trebuie urgentată strategia de extindere a gamei. “Suntem conştienţi de acest lucru. Trebuie să o facem. Şi nu doar din raţiuni economice, ci şi pentru că trebuie să creştem vizibilitatea brandului.“
Cele mai plauzibile scenarii pentru viitorul brandului britanic anunţă un model de clasă medie, urmaş al lui X-Type. Ipoteza este întărită de o declaraţie a aceluiaşi Ian Callum: ”Suntem în căutarea unor proiecte contemporane pe care le-am mai încercat”.
via l autoblog
...ca vorbesti prostii... :) Fa tu inlocuitorul lui X-Type si mai vedem noi...