Designerul Ford responsabil pentru Fiesta şi Focus părăseşte compania
Martin Smith, omul care a desenat modelele Ford ale ultimilor ani, va părăsi compania la finele anului. Locul său va fi luat de cel care a desenat noul Ford Mustang.
La Ford se anunţă o „schimbare la faţă”, după ce Martin Smith, omul care a condus biroul de creaţie al Ovalului Albastru, a anunţat că va părăsi compania la sfârşitul acestui an.
Smith se va retrage din activitate la 64 de ani, lasând în urmă moştenirea numită „kintic design”, responsabilă pentru modelele mai vechi şi actuale ale Ford. Mai exact, designerul şi-a pus amprenta asupra unor best-seller-uri cum sunt Fiesta şi Focus, dar şi asupra primelor generaţii S-Max şi Kuga. A patra generaţie Mondeo şi a doua generaţie C-Max poartă, de asemenea, semnătura sa.
Alături de aceste produse pe care le vedem şi astăzi pe stradă şeful biroul de design For Europa a desenat şi mai multe concepte: Iosis, Iosis X, Iosis Max, Verve, Evos şi S-Max Concept.
În locul lui Smith va fi numit Joel Piaskowski, în prezent şeful conceptelor strategice, ajuns la Ford în 2010 ca director de design al companiei în Statele Unite. În această funcţie el a fost responsabil pentru crearea unor modele extrem de bine primite, cum sunt noile Ford Mustang şi Ford F-150, clasicul pick-up american.
Piaskowski îşi va prelua noile atribuţii începând cu iulie 2015, în vreme ce Smith va lucra la un proiect de dezvoltare a designului Ford până la finele anului. Smith va trasa liniile de design viitoare ale Ovalului Albastru.
Martin asta zici c-a lucrat singur intr-o garsoniera, toate modelele au aparut sub semnatura sa. Si uite asa, seful de design ia prima de Craciun si inca una de pensionare iar slujbasul ia o bataie (pe umeri)