Designer-ul Ciprian Andruş a desenat Honda Pegasus
Honda Pegasus este un nou studiu de design semnat de românul Ciprian Andruş. Prototipul acestuia foloseşte ca mijloc de propulsie un motor turbojet.
Honda Pegasus este un studiu de design gândit şi conceput de designer-ul roman Ciprian Andruş. Nu este pentru prima oară când românul ne încântă cu creaţiile sale, el fiind autorul lui Hummer HB, Mazda RX-Z sau Dacia MC. Honda Pegasus reuşeşte să îmbine look-ul maşinilor clasice din anii ’50 cu design-ul modern, agresiv şi sportiv al modelelor din ziua de astăzi.
Influenţele generate de masinile anilor ’50 pot fi observate în forma spoilerelor, a aripilor sau a sistemelor de admisie a aerului. Ca mijloc de propulsie pentru Honda Pegasus, designer-ul român a ales un motor turbojet poziţionat în partea din spate. Ciprian Andruş a aplicat o serie de spoilere şi eleroane astfel încât prototipul să nu părăsească solul. În ceea ce priveşte jantele, acestea au un design special pentru a asigura o ventilaţie corespunzătoare a sistemului de frânare.
Via | Diseno-Art
Totul e la superlativ ! .....cu o eroare. Pai marele desenator a uitat sa-i deseneze si oglinzile ! =))