De șosea, dar numai bun pentru circuit: Mercedes-AMG GT va primi o versiune de 570 CP inspirată din AMG GT3
Cu 60 de cai în plus față de actualul AMG GT S și cu o serie de modificări de caroserie care-l vor face mai agresiv, dar mai ușor, viitorul AMG GT R va fi versiunea radicală a celui mai sportiv model din actuala gamă Mercedes-Benz.
Vești bune pentru fanii Mercedes-Benz care își doreau o mașină cu potențial într-o bătălie corp la corp cu Porsche 911 GT3 RS, cea mai potentă versiune de stradă a modelului sportiv construit de rivalii din Zuffenhausen. Actualul Mercedes-AMG GT va primi o versiune extremă destinată celor care vor ceva mai multă putere și un look cu care mașina să iasă cu adevărat în evidență. Numele său va fi AMG GT R și va afișa 570 de cai putere în fișa tehnică.
Conform informațiilor venite dinspre Marea Britanie și publicate de publicația Autocar, noul Mercedes-AMG GT R va utiliza același motor V4 de 4.0 litri pe care-l regăsim pe actualul AMG GT S, versiunea care în acest moment reprezintă vârful de gamă al modelului german, cu 510 CP la purtător.
Pe lângă plusul de 60 de cai putere, noul AMG GT R va oferi și o listă de echipamente care-l recomandă ca o mașină de șosea cu pedigree real pentru circuit. În acest sens, noua versiune va împrumuta o serie de subansamble preluate direct de la AMG GT3, varianta de circuit pe care germanii o aruncă a luptă în cursele GT din întreaga lume. Rezultatul va fi o mașină care va renunța la elemente de confort considerate inutile pentru circuit și care va beneficia de părți constructive - capotă, capac al portbagajului, aripi - produse din fibră de carbon. În plus, câteva părți aerodinamice adiționale vor avea rolul de a ameliora comportamentul mașinii la viteze mari, efectul vizual fiind și el îmbuntățit cu această ocazie.
Chiar ma gandeam ca ar fi misto sa faca o varianta cu body-kit-ul versiunii de curse; evident sa pastreze si grila cu bare verticale specifica modelelor de curse 300SL din 1955. Pe alb si albastru se vede mai bine http://imgr1.auto-motor-und-sport.de/24h-Rennen-Nuerburgring-2016-Nordschleife-Sonntag-29-5-2016-fotoshowBig-b653629a-952889.jpg http://imgr1.auto-motor-und-sport.de/24h-Rennen-Nuerburgring-2016-Nordschleife-Sonntag-29-5-2016-fotoshowBig-beb04517-952892.jpg http://imgr1.auto-motor-und-sport.de/24h-Rennen-Nuerburgring-2016-Nordschleife-Sonntag-29-5-2016-fotoshowBig-3de180ba-952891.jpg