De pe telefoane pe maşini: noul Ford GT va avea parbriz Gorilla Glass care va îmbunătăţi consumul, acceleraţia şi eficienţa frânării
Gorilla Glass, sticla de protecţie de pe ecranele telefoanelor, va ajunge şi pe parbrizul supercarului Ford GT şi va permite îmbunătăţirea consumului, acceleraţiei şi eficienţei la frânare.
Ford este pe punctul de a împrumuta o tehnologie modernă din industria telefoanelor mobile pe viitorul său supercar Ford GT, prezentat în varianta de concept înainte de lansarea unei versiuni de serie.
Gorilla Glass, celebra sticlă de protecţie pentru ecranele smartphone-urilor, va ajunge şi pe parbrizul lui Ford GT, prin intermediul unui parteneriat iniţiat de constructorul american cu Corning, producătorul sticlei pentru telefoane.
Noua sticlă Gorilla Glass va fi utilizată inclusiv pe carcasa motorului şi va permite reducerea consumului de carburant, îmbunătăţirea manevrabilităţii şi a acceleraţiei, dar şi sporirea eficienţei la frânare. Toate aceste avantaje decurg din faptul că parbrizul Gorilla Glass este cu circa 32% mai uşor decât un parbriz tradiţional, ceea ce oferă maşinii un centru de greutate mai potrivit pentru şofer.
Noua sticlă folosită de Ford pentru parbriz este formată din trei straturi: un strat interior de protecţie, un strat de mijloc care atenuează zgomotul şi un strat exterior. În plus, stratul Gorilla Glass este cu 25-50% mai subţire şi are o rezistenţă cel puţin la fel de mare cu cea a unui parbriz tradiţional.
"Pe parcusul dezvoltării am încercat mai multe tipuri de sticlă înainte să găsim combinaţia care a oferit o reducere de greutate şi duritatea necesară pentru geamul exterior al unei maşini. Am învăţat că întărirea stratului interior al parbrizului este cheia succesului unui geam hibrid", explică Paul Linden, inginer Ford.
Noul parbriz a fost testat de inginerii Ford în condiţii dificile, inclusiv prin aruncarea unor proiectile, prin răsturnări şi evaluări în tunelul de vânt. În schimb, un parbriz tradiţional este format din numai două straturi unite prin intermediul unui strat termoplastic de legătură.
Via Ford
Ma lasi...Gorilla Glass auzi :)))