De Crăciun, un MINI electric a fost îmbrăcat în peste 1000 de LED-uri, în România
Moș Crăciun a avut un aliat inedit anul acesta în România, un MINI Electric decorat special pentru sărbătoarea cea mai îndrăgită de cei mici.
Despre MIMI v-am mai povestit. Este primul MINI Electric de curse din lume și este o producție românească, aproape în totalitate. Ei bine, după un sezon tumultuos, cu performanțe remarcabile, se pare că nici măcar de Crăciun nu se poate odihni. MIMI a devenit MIMI Evo anul acesta, mulțumită îmbunătățirilor consistente pe care le-a primit iar pentru a mulțumi celor care au susținut-o, aceasta s-a îmbrăcat în peste 1000 de LED-uri, și-a pus un brad pe acoperiș și a plecat la colindat.
Mașina de curse a primit dispensă de la cei de la Engage Engineering și a fost starul unei ședințe foto pe străzile pitorești din centrul Brașovului dar și pe drumul spre Poiana Brașov, cunoscut pentru peisajele sale de poveste dar și pentru faptul că găzduiește două etape în Campionatul Național de Viteză în Coastă.
Început în 2019, proiectul Racing MIMI a ajuns la al treilea an de competiții. De-a lungul ultimelor 36 de luni, mașina a primit îmbunătățiri substanțiale, numele MIMI Evo fiind pe deplin meritat. 15 curse în 3 campionate și 9 evenimente importante chiar și în afara competițiilor oficiale sunt trecute în CV-ul mașinii electrice de curse.
În acest moment, MIMI Evo are o greutate de doar 1.270 de kilograme, grație unei diete de circa 150 de kilograme. Pentru a reuși o astfel de performanță, s-au folosit uși din fibră de sticlă și plexiglass, s-au eliminat toate elementele care nu erau necesare la interior și s-a adăugat un sistem de răcire suplimentar. Diferențialul cu alunecare limitată de pe puntea față a fost transplantat de pe un BMW i3 S, fiind pentru prima oară când acesta este oferit ca piesă aftermarket pentru o mașină de către producătorul său, Drexler.
Cum se traduc toate aceste eforturi în rezultate în competiții de viteză? Față de performanțele din 2021, MIMI a coborât constant timpii, chiar și cu peste jumătate de minut. O dovadă a îmbunătățirilor tehnice, dar și a unei strategii tot mai bune de pilotaj. Cea mai bună performanță a fost o clasare pe locul al optulea și primele puncte pentru MIMI la Open în cursa de la Măghirani.
Cea mai importantă performanță a venit la București, cu un loc trei în clasa două roți motrice, împotriva unor competitori importanți. Performanța a venit într-o luptă a sutimilor cu piloți cu palmares valoros, majoritatea pilotând automobile pe benzină, de putere similară, în pregătire de cursă după specificații de fabrică. Rezultatul a marcat o premieră importantă în România - primul podium al unei electrice în luptă directă cu automobile convenționale într-o competiție de vârf a Federației Române de Automobilism Sportiv.
În noul Campionat de Vehicule Electrice, organizat după regulamentul etapelor de Super Slalom, MIMI a participat la patru etape cu un total de nouă piloți. De fiecare dată a câștigat clasa de sub 250 CP și a obținut cel puțin locul al doilea în clasamentul Sport și Open - singurii competitori puternici fiind modelele cu o putere de două sau trei ori mai mare.
Eeee... poţi să îţi plimbi copii pe stradă şi să te uiţi cum trece o maşină, fără să te împuțească cu emisiile diesel de îţi vine să verşi !! Bravo, deci se poate !