Danezii de la Zenvo pregătesc un supercar hibrid în 2023

Publicat vineri, 17.09.2021 17:03 de Alexandru Monenciu

Potrivit celor mai recente informații, danezii de la Zenvo pregătesc lansarea unui supercar hibrid. Acesta ar urma să debuteze până în 2023.

Zenvo Automotive a luat ființă în 2004. În ultimii 17 ani, constructorul danez s-a făcut cunoscut pentru supercar-urile de nișă, produse într-un număr destul de mic de exemplare. Între 2009 și 2016, olandezii au produs 15 unități ST1, iar în prezent construiesc 5 mașini pe an.

Între timp, Zenvo se pare că lucrează la un nou supercar. Este vorba despre un supercar hibrid, care ar urma să debuteze până în 2023. În cadrul unui interviu pentru publicația Autocar, șeful de produs al mărcii, Alberto Solera, a dezvăluit că va fi bazat pe șasiul lui TSR-S și ca va avea tracțiune integrală.

Noua mașină va fi desenată de Christian Brandt, șeful de design de la Zenvo și cel care stă în spatele fiecărui model din portofoliu.

Pentru a păstra o masă proprie cât mai scăzută, viitorul Zenvo hibrid va avea, cu siguranță, o serie de elemente din fibră de carbon și unele fabricate la imprimanta 3D.

Pe viitor, danezii speră să mărească numărul de mașini produse și să se extindă pe alte piețe, cum ar fi Statele Unite și Orientul Mijlociu.

via Autocar

  • inexorabil, vineri, 17.09.2021 21:50

    Zenvo, Elektron, astea maşini sport adevărate, tati, başca tradiţionale, nu tâmpeniile alea de care n-a auzit nimeni, gen Porsche, Ferrari, Lamborghini. PS. Gata, m-am hotărât. Ce, eu n-aş putea??? Voi deveni producător auto. Aici, în camera mea, cred că aş avea destul loc să pun o imprimantă, pardon, să amenajez o fabrică. Deja m-am gândit la un nume de firmă mai sofisticat: Drink e-uro and then MISA levitation.

  • Aladdin, marţi, 21.09.2021 17:18

    inexorabil abia astept urmatoarele modele,ne putem asocia pentru a construi o platforma mai ieftina :))