Daimler vrea să producă noul Smart electric în China: negocieri pentru un joint-venture cu grupul local BAIC
Grupul Daimler negociază producția noului Smart electric în China cu un partener local, pentru a spori vânzările brandului pe cea mai mare piață auto din lume. Potrivit Bloomberg, Daimler negociază cu Beijing Electric Vehicle Co (BJEV), o subsidiară a grupului chinez BAIC.
Grupul Daimler a anunțat recent că brandul Smart va deveni unul 100% electric în Europa, urmând ca această tranziție să se finalizeze până în 2020.
Nemții nu se opresc aici și vor ca noile modele electrice Smart să fie produse în China, în parteneriat cu o companie locală. Potrivit Bloomberg, Daimler negociază cu Beijing Electric Vehicle Co (BJEV), o subsidiară a grupului BAIC, unul dintre partenerii grupului în China.
În martie, Daimler a cumpărat aproape 4% din BJEV pentru a scoate în evidență “angajamentul companiei faţă de dezvoltarea suplimentară a mobilităţii electrice.”
Un purtător de cuvânt al Daimler a refuzat să comenteze informaţia referitoare la negocieri, spunând că o cooperare mai strânsă cu BAIC şi BJEV este necesară "pentru a înţelege mai bine necesităţile clienţilor chinezi", în special în domeniul vehiculelor electrice.
Via Automotive News
DaimBaic, DaimBjev, Mer Tze Des.