Dacia: Vânzările globale au crescut cu 24% în primul semestru din 2023
Constructorul de la Mioveni raportează vânzări în creștere, după prima jumătatea a anului 2023. Concret, Dacia a comercializat 345.432 de vehicule, cu 24.2% mai multe comparativ cu același interval din 2022.
Prima jumătate din 2023 a trecut, astfel că a venit timpul ca producătorii de automobile să tragă linie și să vadă cum se prezintă situația din punct de vedere al vânzărilor.
În primul semestru al anului, Dacia a comercializat 345.432 de vehicule, cu 24.2% mai multe decât în același interval din 2022. Vânzările de autoturisme s-au ridicat la 342.809 unități, adică o cotă de piață de 4.7% (+ 0.2% comparativ cu prima jumătate din 2022).
De departe cel mai popular model din portofoliul Dacia rămâne Sandero, cu 138.978 de unități, o creștere de 24%. Așadar, Sandero rămâne cel mai vândut model către persoanele fizice din Europa, poziție pe care o ocupă din 2017.
Avem apoi SUV-ul Duster, cu 111.891 de unități comercializate în prima jumătate din 2023. Și în cazul lui vorbim despre o creștere, de 13% de această dată. Totodată, Duster rămâne în Top 3 cele mai vândute SUV-urile pe segmentul de retail din Europa.
50.569 de clienți au optat pentru Dacia Jogger, cu 130% mai mulți decât în primul semestru din 2022. În consecință, Jogger a depășit pragul de 100.000 de unități comercializate de la debut.
Și vânzările modelului cu zero emisii Spring au crescut cu 38%, ajungând la 27.438 de exemplare.
SITUAȚIA PE PIAȚA DIN ROMÂNIA
În primul semestru al anului, Dacia a comercializat în România 24.733 de vehicule, cu 51% mai multe decât în același interval din 2022. Cota de piață a mărcii în segmentul autoturismelor ajunge la 33.4%, o creștere de 5.7 puncte.
Tot în țara noastră, Dacia domină topul 5 al celor mai vândute vehicule de persoane, cu Logan, Duster, Sandero, Spring și Jogger. Mai mult, are o cotă de 40.8% pe piața de retail.
În ceea ce privește piața vehiculelor de persoane din Europa, Dacia a înregistrat și aici o creștere a vânzărilor cu 29.5%. Această evoluție a dus la majorarea cotei de piață până la 4.5%, cu 0.4% mai mult față de perioada similară din 2022.
PREMIERE ÎN EUROPA
Pentru prima oară, Dacia a urcat pe locul 2 în clasamentul celor mai vândute mărci persoane fizice din Europa, cu o cotă de 8.4%. În segmentul de retail (vânzări către persoane fizice) din Franța, Dacia ocupă locul 1. Pe aceeași poziție se află și în Italia.
O altă premieră este performanța înregistrată în Germania. Acolo, Dacia a urcat pentru prima oară în istoria sa pe locul 3 în segmentul de retail, cu o cotă de 5.7%.
via Dacia
Nah, asa le trebuie daca se incapataneaza sa faca masini accesibile sau accesibile in comparatie cu altele.