Dacia Logan împlineşte astăzi 6 ani

Publicat miercuri, 02.06.2010 15:07 de Mircea Meșter

Renault a prezentat Dacia Logan în premieră mondială exact acum 6 ani, la Technocentre Paris. De atunci, povestea Logan a atins vârfuri pe atunci inimaginabile.

Cel mai de succes model din istoria Dacia, Logan, împlineşte astăzi exact 6 ani de la prezentarea oficială. Aceasta a avut loc în 2 iunie 2004, la Renault Technocentre Guyancourt (30 de kilometri de Paris), şi a fost punctul culminant al unei poveşti începute în 1999, când Louis Schweitzer, directorul de pe atunci al companiei franceze, a anunţat faptul ca Renault va construi sub sigla Dacia un model care se va naşte în urma proiectului X90.

Ideea lui Schweitzer a plecat de la faptul că modelele Lada reuşeau să se vândă foarte bine în Rusia, directorul Renault fiind de părere că acest lucru se datorează în special faptului preţului accesibil al modelelor ruseşti, care atunci costau 6000 de euro.

"Văzând aceste maşini antice, mi se pare inacceptabil ca progresul tehnic să te oprească să dezvolţi astăzi o maşină bună care să coste 6000 de euro. Am făcut o listă de trei caracteristici principale ale viitorului model: acesta va trebui să fie modern, fiabil şi accesibil. Toate celelalte atribute sunt negociabile", a spus Louis Schweitzer. Aşa cum se ştie, "bariera" de 6000 de euro a coborât ulterior în declaraţiile oficialilor francezi până la 5000 de euro, însă preţul final de lansare al modelului românesc a fost de 5900 de euro.

Deşi a fost prezentat în luna iunie, Logan a intrat pe piaţă abia în septembrie 2004. Designul a stârnit încă de la început controverse, însă succesul de vânzări a aruncat dezbaterea despre design în plan secund. Printre soluţiile găsite de ingineri şi designeri pentru a menţine preţul coborât se regăseau numărul redus de piese (cu până la 50% mai puţine decât pentru un model Renault), numărul limitat de elemente electronice, parbrizul aplatizat sau oglinzile laterale simetrice, artificiu care permitea montarea unor oglinzi de aceeaşi formă în stânga şi în dreapta.

În 2006, Logan a primit un facelift care a modernizat aspectul modelului românesc, interiorul fiind şi el adus la un nivel superior. De asemenea, Logan a fost derivat ulterior în variantele de caroserie MCV (break) şi Pick-up. Pe platforma lui Logan se produc şi Dacia Sandero şi noul Duster.

ŞTIAŢI CĂ...

1. ...Dacia Logan este vândut în 9 ţări sub sigla Renault? Este vorba de Argentina, Columbia, Brazilia, Chile, Venezuela, Africa de Sud, Egipt, Rusia şi Ucraina.

2. ...în Mexic, Logan este vândut sub sigla Nissan şi este denumit Nissan Aprio? Motivul: reputaţia bună a mărcii japoneze pe piaţa mexicană.

2. ...Dacia Logan este proiectat special pentru a face faţă drumurilor proaste din ţările în curs de dezvoltare? printre elementele proprii ale modelului se numără suspensiile moi dar durabile, poziţia înaltă de condus şi motorul care poate funcţiona fără probleme pe baza combustibilului de calitate inferioară.

3. ...Logan este produs pe aceeaşi platformă utilizată de vechile generaţii Renault Clio, Renault Modus şi Nissan Micra.

4. ...Logan S2000 a fost un proiect dezvoltat pentru a analiza oportunitatea de a produce o maşină de raliu. Renault a renunţat însă la idee.

5. ...Logan a adunat 3 stele la testele de siguranţă EuroNCAP? Acelaşi scor a fost realizat şi de derivatul in două volume Sandero.

  • ironR, miercuri, 02.06.2010 16:17
    ce mi-a placut:

    primul post de pe contul proaspat facut: Mi-a placut asa de la "Stiati ca" " poziţia înaltă de condus" si "Logan este produs pe aceeaşi platformă utilizată de vechile generaţii Renault Clio, Renault Modus şi Nissan Micra" - referitor la pozitia inalta le spunem clar celor de la dacia: s-au gandit prost, ii rugam sa o lase asa cum e normala: mai joasa! - acum, platforma e a unei subcompacte si loganul ce se vrea de fapt? o subcompacta? sau o compacta? ca nu inteleg! sa nu mai zic ca pe unii care i-am intrebat din ce clasa e sandero mi-au spus ca e clasa compacta, banuiesc ca daca avea logan imi spunea ca e clasa executive :))

  • unckle, miercuri, 02.06.2010 16:23

    tendinta la nivel mondial este de a produce masini mai inalte, cu pozitie mai inalta la volan -- dau senzatia de spatiu si "buna vizibilitate" , motiv pt care avem masini gen Matiz ... iar loganul este cam tot atat de inalt :)

  • mircea, miercuri, 02.06.2010 16:25
    @ironR

    Logan este un sedan de segment subcompact (clasa mică). Sandero este un hatchback de segment subcompact (clasa mică) Orice altă ipoteză este greşită. Numai bine.

  • ignis, miercuri, 02.06.2010 16:36
    tragi linie si aduni...

    După 6 ani, nici nu s-au oprit vânzările, nici n-a dat Dacia faliment (ca alţi producători mai mult sau mai puţin "coloşi"), nici nu s-au dezmembrat maşinile (aşa cum mulţi "români" încă se roagă să se întâmple). Ba mai mult, au mai urmat modele de succes. Vrâmd, nevrând, Dacia este printre singurele companii autohtone care merg împotriva curentului general din ţară, curent alimentat de incompetenţă crasă, şmecherie, prostie (+fudulie) existentă la toate nivelurile şi în toate cotloanele acestei societăţi bătute de soartă.

  • dmd, miercuri, 02.06.2010 16:48

    Bravo Dacia!

  • mihai, miercuri, 02.06.2010 17:02
    Bravo

    Atunci cand cifrele vorbesc, ghertoii amatori de sh trebuie sa taca. Multi inainte Dacia ! Chiar esti pe drumul cel Bun!

  • Marian, miercuri, 02.06.2010 17:10

    De ce este Loganul o masina de segment subcompact? Are dimensiunile clare ale unei masini de segment C si ma refer in primul rand la ampatament (2630 mm) care este mai mare chiar si fata de referinta segmentului compact care este VW Golf (2578 mm). In ce conjuctura ar fi gresita orice alta ipoteza? Intr-adevar Sandero pare ceva mai mic (2589 mm) dar tot este peste Golf.

  • raduvlase, joi, 03.06.2010 09:28
    @Admin

    Aveti cumva si cifre cu volumele de productie? Cred ca cifrele ar spune mai mult decat orice alte comentarii. Mersi.

  • ion, joi, 03.06.2010 09:44

    la multi ani,pe cand mormantarea sa mancati si voi un covrig

  • Rio, joi, 03.06.2010 14:17

    Bravo Dacia, bravo Renault, o treaba bine facuta. Ne-ati oferit exact ce aveam nevoie. Nu un BMW, nu un MERCEDES, nu AUDI sau VW ci o MASINA, care isi face treaba de masina intr-un mod ieftin si placut. Mai citez o data niste redactori britanici "Dacia, the fastest-growing car company in the world". La multi ani si la cat mai multe masini bune

  • M3, joi, 03.06.2010 18:53

    dac aveau si reviziile mai ieftine atunci kiar era o masina accesibila. dezavantaje > in curbe daca intri mai tare subvireaza, la volan cand stai zici k esti pe o banca in parc, etc.

  • Rio, vineri, 04.06.2010 15:44

    @M3 Lasa ca acum cu noua lege care nu te mai obliga sa iti faci reviziile la reprezentanta ca sa nu pierzi garantia poate o sa fie mai bine. Chiar si asa, preturile sunt mai accesibile decat majoritatea

  • igor, sâmbătă, 05.06.2010 00:13
    @mihai-ghertoiu sef

    prefer de 1000 ori sa imi iau seria 3 sh sau a4 sh decat un logan obosit in care ti se mucegaieste si plafonu confort si dotari pe care nu o sa le aiba coaja ta nici in 2100