Dacia încheie vara pe val în Franța: creștere de aproape 22% a vânzărilor în luna august

Publicat luni, 04.09.2017 17:51 de Daniel Popescu

Dacia a comercializat aproape 7.800 de mașini în luna august în Franța, cu 21.8% mai multe decât în perioada similară a anului trecut, corespunzător unei cote de piață de 7.3%.

Dacia a încheiat vara cu rezultate excelente de vânzări pe piața din Franța, acolo unde reușește în mod constant să crească într-un ritm mai rapid decât piața.

Potrivit datelor oficiale furnizate de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), marca de la Mioveni a comercializat 7.792 de mașini noi în luna august, în creștere cu 21.8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în condițiile în care piața franceză a crescut în ansamblu cu 9.42%. Datorită acestor rezultate, cota de piață în Franța a celor de la Dacia a ajuns la 7.3%.

În total, în primele 8 luni ale acestui an, Dacia a înmatriculat 80.388 de unități în Franța, în creștere cu 5% comparativ cu perioada ianuarie - august a anului trecut, corespunazator unei cote de piață de 5.8%. În paralel, piața auto franceză a crescut în acest interval cu 4.25%, la 1.39 de milioane de unități.

Alte date interesante de pe piața franceză arată că 31% dintre mașinile vândute în Franța în primele 8 luni ale anului sunt SUV-uri, în creștere de la cota de piață de 27% înregistrată anul trecut. De asemenea, motorizarea diesel continuă să scadă și a ajuns acum la o cotă de 47.8%, după ce anul trecut deținea 52.7% din piață.

Via Automotive News

  • Edikkk, luni, 04.09.2017 22:51

    Adevărul este că ultimele modele de Sandero, Logan, Duster arată foarte bine şi sunt foarte fiabile Preţurile excelente ajută mult... Bravo Dacia / Renault.

  • jafuri, marţi, 05.09.2017 20:05

    mai bine imi iau un passat sau un bmw 2.0 diesel decat logan nou