Dacia Duster se lansează în acest weekend în Anglia la Goodwood Festival of Speed
Divizia britanică a celor de la Renault va lansa Dacia Duster în Albion în acest weekend. Ocazia e una specială, Duster urmând să fie prezentat la celebrul Festival al Vitezei de la Goodwood.
Dacia Duster îşi va începe în weekendul 28 iunie-1 iulie cariera pe o nouă piaţă europeană importantă. Este vorba de Marea Britanie, acolo unde clienţii care îşi doresc SUV-ul Dacia pot să-l comande începând cu această săptămână.
Pentru a celebra lansarea noului model într-o piaţă care a devenit curioasă de produsele Dacia mai ales după apariţia acestora în câteva episoade ale celebrei emisiuni Top Gear, momentul ales pentru dezvelirea maşinii este unul special. Astfel, Duster va fi lansat efectiv în Marea Britanie la Festivalul Vitezei de la Goodwood, unul dintre cele mai cunoscute evenimente auto care au loc în Marea Britanie.
La capitolul detalii interesante, trebuie amintit faptul că Dacia Duster cu volan pe dreapta va fi produs la uzina Renault-Nissan din Chennai, India, iar livrările pe piaţa din Marea Britanie vor începe în luna ianuarie, atunci când noul sit de producţe asiatic va putea să ajungă la o capacitate de producţie îndeajuns de ridicată. Vă reamintim că Dacia inaugurează odată cu lansarea lui Duster în Marea Britanie garanţia de 7 ani, o premieră mondială pentru marca de la Mioveni, şi că preţul anunţat pentru modelul românesc în Anglia este de circa 10.000 de lire sterline, echivalent al 12.500 de euro.
via IAB