Dacia Duster cu jante de 20 de inch şi LED-uri, modificat de Elia

Publicat vineri, 27.07.2012 18:40 de Bogdan Mirică

Dacia Duster a primit din partea specialiştilor de la Elia două pachete de tuning: Colour Concept şi Darkster. Ele vin cu un look mai agresiv, dar şi cu mai multă putere.

Aşa cum Audi are ABT şi Toyota are Modellista şi Dacia are un tuner specializat în modificarea modelelor româneşti. Se numeşte Elia şi este una dintre casele de tuning care acordă o atenţie deosebită modelelor din Alianţa Renault-Nissan, în special produselor de la Mioveni.

Elia a decis să ofere clienţilor SUV-ului Duster o serie de accesorii noi, cuprinse în două pachete distincte, botezate Colour Concept şi Darkster.

Dacia Duster Colour Concept - portocala mecanică

Prima propunere, adresată celor care vor o apariţie ceva mai colorată pe stradă, vine cu o caroserie colantată într-o culoare portocaliu mat, cu bosaje ceva mai largi, negre, pentru a putea crea un contrast general. La fel şi pragurile laterale, dungile aplicate pe capotă, carcasele oglinzilor laterale, spoilerul frontal şi bara de protecţie, vopsite de asemenea în culoarea neagră.

Aceeaşi combinaţie de culori poate fi regăsită şi în interior, tapiţeria şi materialele fiind revopsite în negru şi portocaliu. Lista modificărilor include şi o suspensie revizuită, o evacuare înlocuită şi ceva putere în plus sub capotă.

Dacia Duster Darkster revine

Ediţia limitată Darkster este practic o reeditare a tuningului de acum un an, prezentat la salonul Auto de la Frankfurt. Kitul propune un look ceva mai agresiv graţie colantului de culoare neagră, de asemenea cu aspect mat. În cazul acestuia, contrastul se face cu finisajul cromat aplicat pe bara de protecţie faţă, pe pragurile laterale, pe carcasele oglinzilor, pe mânerele uşilor şi pe grila radiatorului.

Pachetul este completat cu jante de 20 de inch, din aliaj, finisate tot în culoarea neagră şi încălţate cu pneuri de 245/35. Nu lipsesc evacuările duble cromate, luminile LED din bara frontală, luminile LED ale stopurilor şi un interior îmbrăcat în piele.

Pentru cei care vor şi ceva mai multă putere, Elia foloseşte un sistem ECU recalibrat pentru a stoarce încă 16 cai putere şi 28 de Nm din versiunea de top a motorului 1.5 dCi.

via carscoop

  • dumy78, vineri, 27.07.2012 20:38

    ..... pacat de stopurile ale hidoase de cocalar ........

  • JULIANKKK, vineri, 27.07.2012 23:04

    excluzand stopurile spate masina arata foarte bine!!!!

  • antonny, vineri, 27.07.2012 23:12

    ce mari specialisti sunt cei de la Elia....???o colantare o face orice firma de publicitate ,la vulcanizare se poate duce la fel oricine cu 4 jante in porbogaj .............

  • Alex Radoi, vineri, 27.07.2012 23:28

    Tiganie...

  • 745, sâmbătă, 28.07.2012 03:06

    meltenism, manele, mici, tiparul lui gtrazvan, shaworma, romanica, astea-s cuvintele.

  • v, sâmbătă, 28.07.2012 10:19

    ramane dacie... :)

  • AllanHeron, sâmbătă, 28.07.2012 11:41

    ce este asta? masina tipica manelistului cu ceafa groasa care pute a transpiratie si parfum Armani. care imi dau manutza rosie se simt.

  • unckle, duminică, 29.07.2012 00:02

    darkster ... as spune dorkster ...

  • Portocala mecanica, duminică, 29.07.2012 20:32

    Varianta portocalie arata foarte interesant, dar frustrarile si prejudecatile tipic romanesti isi spun cuvantul.

  • Johnny-V, duminică, 29.07.2012 20:36

    alo tampiteilor.... masina asta preparata asa chiar arata bine. Nu mai aruncati comentarii aiurite de astea, unii dintre voi nu ai bani de paine si se gandesc la masini germane de fite. Asa ca FUCK OFF BITCHIZ. Dusterul asta chiar e ok!!!

  • edi80, duminică, 29.07.2012 22:22

    ce naiba daca era o parjoana de tiguan era de vis si baleau toti pustii dupa el.dar asa nu e bun domnle ca e dacia...cum naiba!! unde ati vazut voi melteni cu ceafa groasa si lant la gat in dacie??? or mai fi dar ei prefera alte marci mai consacrate....nu se urca ei in dacii ca fac bube si pe fata..

  • de acord, duminică, 29.07.2012 23:44

    ramane dacie... adica o masina robusta cu fiabilitate dovedita

  • Pricinosul, luni, 30.07.2012 15:42

    Este DACIE si este OK pentru ce este. Nu o mai comparati cu diverse. ELIA a dotat-o strict cu ce trebuie pentru a fi DACIE si in continuare. (nu a facut alta masina pentru ca nu avea sens) Arata foarte bine. Si asa accesoriile acestea ridica pretul pentru o DACIE. Vreti sa o transformati in alta masine, cumparati direct alta masina. Este simplu. Bravo lor ca s-au limitat doar la aceste accesorii cu maxim de efect.

  • neolehel, luni, 30.07.2012 16:31

    Dacia Darkster...LOL :)))))))))))))))))))))))))))

  • wador, miercuri, 12.12.2012 13:11

    Darkster-ul imi place mai mult, cu exceptia aspectului mat. O fi "trendy" dar nu-mi place acest gen de finisare. Dotarile te duc cu gandul la off-road, asa ca as fi preferat niste roti "cool" de off-road, nu de bulevard. Varianta portocalie nu-mi place! Culoarea asta nu mi-a placut niciodata, insa printr-o asociere recenta imi e insuportabila. Precizez ca sunt opinii personale; nu vreau sa dau sfaturi tunner-ului sau sa impun parerea mea altora, asa ca nu va grabiti sa dati cu piatra! Revenind la masina, consider ca Duster-ul, alaturi de Stepway, sunt cele mai reusite masini ale Dacia la acest moment si m-ar tenta sa le cumpar daca as avea o optiune de achizitie acum. Sunt curios care va fi trendul de vanzari la nivel occidental al Dacia, dupa lansarea noilor modele, mai ales ca intra in calcul si Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2013.

  • MUDSTER -modificari Dacia Dust, joi, 31.07.2014 11:55

    Salut ! Daca sunteti posesori de Dacia Duster, va invitam sa cautati concepul MUDSTER Romania – modificari pentru Dacia Duster + MUDSTER, un Duster modificat exclusiv in Romania . Articole, poze, filmulete, produse si sfaturi le puteti gasi pe site sau ne puteti contacta !!! Va asteptam !