Dacia a vândut 5.000 de exemplare Spring în România
Constructorul de la Mioveni anunță că modelul cu zero emisii Spring a ajuns la 5.000 de unități comercializate pe piața din România. Exemplarul aniversar a fost achiziționat prin programul Rabla Plus.
Dacia Spring a fost prezentată anul trecut, iar livrările, în țara noastră, au debutat în luna octombrie. Acum, constructorul de la Mioveni anunță că electricul Spring a ajuns la 5.000 de exeplare comercializate în România.
Mașina aniversară a fost cumparată prin programul Rabla Plus și a ajuns la un client din București.
Deși s-a scumpit de două ori de la lansare (acum pornește de la 20.300 de euro), Dacia Spring rămâne cel mai vândut model cu zero emisii din România.
În prezent, mai bine de 40.000 de exemplare Spring circulă pe șoselele din Europa. Cele mai multe, peste 18.000, se regăsesc în Franța.
via Dacia
Pana acuma singura electrică de buget care are oarecum sens. De ce oarecum, pentru ca fără subvenție vânzările nu ar sta la fel… dacă restul nu se trezesc pot sa uite de planurile lor mărețe de electrificare a portofoliului, mai ales ca nu se pot subvenționa la nesfârșit electricele. Cu prețuri de peste 50.000 euro nu ajung in 2030.