Dacia a lansat în România seria limitată Techroad pentru Duster, Logan și modelele din familia Stepway
Dacia a anunțat lansarea în România a seriei limitate Techroad pentru Duster, Logan și modelele din familia Stepway.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din luna martie, Dacia a anunțat că aproape toate modelele din gamă vor primi o serie limitată Techroad, cunoscută pe unele piețe europene sub numele Ultimate.
Disponibilă pe Duster, Logan și familia Stepway, seria Techroad propune două nuanțe noi pentru caroserie (Fusion Red și Highland Grey), inserții de culoare roșie pentru carcasele oglinzilor laterale și jante, care au 16 inch, cu excepția celor de 17 inch disponibile pentru Duster.
Alte dotări de serie implementate de Dacia sunt sistemul multimedia Media NAV (pentru Logan, Lodgy, Duster și Dokker), cameră video pentru parcarea cu spatele (pentru Logan, Logan MCV și Sandero), sistemul Cruise Control (pentru Logan) sau volanul și ornamentul schimbătorului de viteze îmbrăcate în piele (pentru Duster).
În cazul lui Duster, seria limitată Techroad are la bază versiunea Comfort și este cu circa 700 de euro mai scumpă decât aceasta, în cazul în care alegi un motor diesel Blue dCi de 1.5 litri și 115 CP.
Model | Comfort | Techroad |
Duster | 15.150 | 16.850 |
Între timp, Logan Techroad se bazează pe versiunea Prestige Plus, iar în acest caz diferența de prețuri este nesemnificativă, cel puțin la alegerea motorului Blue dCi de 1.5 litri și 95 CP.
Model | Prestige Plus | Techroad |
Logan | 12.450 | 12.500 |
La rândul lor, Sandero Stepway Techroad și Logan MCV Stepway Techroad se bazează pe versiunea Stepway Prestige și costă cu 100 de euro mai mult la alegerea aceluiași motor de 95 CP.
Model | Prestige | Techroad |
Sandero Stepway | 13.900 | 14.000 |
Logan MCV Stepway | 14.750 | 14.850 |
Nu în ultimul rând, Dokker Techroad și Lodgy Techroad au la baza versiunea Stepway, cu diferențe de 400-500 de euro la alegerea motorului Blue dCi de 1.5 litri și 95 CP.
Model | Stepway | Techroad |
Dokker | 14.900 | 15.300 |
Lodgy | 15.450 | 15.950 |
Via Dacia
Astept si versiunea hybrid sau electrica.